Aurul a revenit la cotaţiile de la începutul anului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Speculaţiile de pe pieţele internaţionale ale metalelor preţioase au readus aurul la cotaţiile din ianuarie, însă specialiştii sunt convinşi că preţurile se vor stabiliza, apoi vor intra

Speculaţiile de pe pieţele internaţionale ale metalelor preţioase au readus aurul la cotaţiile din ianuarie, însă specialiştii sunt convinşi că preţurile se vor stabiliza, apoi vor intra din nou pe o curbă ascendentă. "Marii speculatori vând atunci când este scump şi cumpără când este ieftin, astfel că preţurile aurului au o evoluţie ciclică", ne-a declarat preşedintele Federaţiei Patronale a Metalelor şi Pietrelor Preţioase - Diamond Gold, Mihail Pacioianu. "Scumpirile şi ieftinirile se repetă mereu, la intervale destul de mari de timp, însă niciodată aurul şi argintul nu vor ajunge la preţuri derizorii. Dacă metalele preţioase s-ar ieftini peste măsură, economia mondială s-ar prăbuşi, pentru că pe aur se bazează pieţele valutare şi monetare", a mai adăugat liderul Diamond Gold. Pe piaţa românească a bijuteriilor, fluctuaţiile preţului din ultimele şase luni s-au resimţit cu oarecare întârziere, astfel că operatorii nu recomandă neapărat "cumpăraţi aur acum, cât e ieftin".

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite