Auditul energetic al clădirilor, între 1 şi 4 euro/mp

0
Publicat:
Ultima actualizare:

crea o nouă piaţă, cea a auditului energetic al clădirilor, cu auditori autorizaţi şi cu oameni care vor cumpăra - fie că vor sau nu - certificate privind eficienţa energetică. Horia

crea o nouă piaţă, cea a auditului energetic al clădirilor, cu auditori autorizaţi şi cu oameni care vor cumpăra - fie că vor sau nu - certificate privind eficienţa energetică. Horia Petran, membru al Asociaţiei Auditorilor Energetici şi cercetător la INCERC (Departamentul de Instalaţii şi Utilizarea Eficientă a Energiei în Construcţii), spune că, în acest moment, costul unui audit energetic se situează între 1 şi 4 euro/metru pătrat. Preţul va fi însă stabilit ulterior pe piaţă, funcţie de răspunsul acesteia la noile cerinţe. O lege pentru performanţa energetică a clădirilor a mai fost promovată la noi în 2000, dar ulterior s-a abandonat. Dacă iniţial certificatul de performanţă energetică privea numai sistemul de încălzire şi furnizarea apei calde, legea cea nouă include şi auditul sistemului de iluminat, al energiei electrice, sistemelor de climatizare şi, eventual, al emisiilor de dioxid de carbon. Horia Petran spune că legea va contribui la "educarea energetică a populaţiei", iar certificatul va conta în stabilirea preţului plătit pentru un imobil. Conform cercetătorilor de la INCERC, deşi încă nu e stabilită forma finală a Certificatului, acesta trebuie să fie simplu şi sugestiv - în genul clasificării energetice care se aplică la frigidere (clasa A, cel mai performant, F, cel mai puţin economic), dar să nu omită valorile utile. Anul trecut, statul a sprijinit reabilitarea termică a locuinţelor subvenţionând 25% din costul expertizei şi proiectării, restul fiind suportat de asociaţia de locatari. Programul n-a fost popular: numai 25 de clădiri au beneficiat de acest program de subvenţionare. Din acest an, ministerul se dovedeşte mai darnic, într-un program în valoare de 8 milioane RON. Se schimbă şi finanţarea execuţiei proiectului: o treime din bani sunt acoperiţi de stat, o treime de autorităţile locale, o treime de proprietari. În noul program - la execuţie - vor intra şi cele 25 de clădiri care anul trecut şi-au făcut proiectul cu ajutor de la stat.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite