Auditul CEC, finalizat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consultantul KPMG a finalizat auditul limitat privind rezultatele financiare după primele şase luni ale Casei de Economii şi Consemnaţiuni (CEC), document aprobat de consiliul de administraţie al

Consultantul KPMG a finalizat auditul limitat privind rezultatele financiare după primele şase luni ale Casei de Economii şi Consemnaţiuni (CEC), document aprobat de consiliul de administraţie al băncii şi transmis, ieri, Comisiei de privatizare. "Potrivit criteriilor IFRS (standardele internaţionale de raportare financiară - n.r.), avem un nivel al provizioanelor foarte puţin peste calculele noastre, cu numai 60.000 de lei, şi un profit uşor mai jos comparativ cu cele 20 de milioane lei raportate la şase luni", a declarat, ieri, pentru Mediafax, preşedintele CEC, Eugen Rădulescu. Acesta a adăugat că, de la acest moment, termenele pentru privatizarea băncii depind exclusiv de negocierile dintre Comisia de privatizare şi cei doi finalişti.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite