Astăzi se semnează contractul de privatizare a Cupru Min

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Contractul prin care societatea Cupru Min va fi privatizată se va semna astăzi la Ministerul Economiei de către Florin Vlădan, şeful Oficiului pentru Participaţiile Statului şi Privatizării în Industrei, şi un împuternicit al companiei canadiene Roman Copper Corp., care a câştigat licitaţia pentru preluarea Cupru Min. Potrivit unor surse apropiate situaţiei, OPSPI şi Roman Copper Corp. au negociat până în această dimineaţă,

Banii ar putea veni abia peste 135 de zile. „După semnarea contractului, firma canadiană trebuie să depună toate documentele necesare la Consiliul Concurenţei pentru a se certifica faptul că privatizarea nu încalcă normele şi că nu rezultă într-o concentrare de putere. Termenul pentru depunerea acestor documente este de 15 zile de la semnarea contractului“, a explicat Vlădan.

Apoi, autoritatea de concurenţă are termen 90 de zile pentru a se pronunţa. După ce instituţia îşi dă avizul, firma are 30 de zile pentru a depune banii, potrivit şefului OPSPI.

Cu toate acestea, Vlădan şi-a exprimat încrederea că procesul nu va dura 135 de zile pentru că analiza Consiliului Concurenţei „nu are de ce să dureze mai mult de două luni“.

Până acum nu a fost depusă nicio notificare de firma canadiană la Consiliul Concurenţei, a declarat astăzi Valentin Mircea, vicepreşedintele CC, în cadrul conferinţei Focus Energetic. Acesta a adăugat că, din informaţiile pe care le deţine până acum, „nu este nevoie de aviz pentru că este vorba despre o firmă care nu este prezentă în România cu nicio altă activitate, aşa că nu este obligată să notifice“.

Întrebat dacă va fi nevoie şi de avizul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării pentru această privatizare, vicepreşedintele CC a spus că CSAT va decide dacă este sau nu necesar.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite