Arte frumoase pe bani nerambursabili

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Până la data de 21 decembrie inclusiv, investitorii care doresc să dezvolte proiecte culturale se pot înscrie în sesiunea de finanţare deschisă de către Administraţia Fondului Cultural

Până la data de 21 decembrie inclusiv, investitorii care doresc să dezvolte proiecte culturale se pot înscrie în sesiunea de finanţare deschisă de către Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN). "Nicio finanţare nerambursabilă nu poate depăşi 90% din totalul costurilor eligibile ale proiectului", precizează administratorii programului.
AFCN va acorda finanţări nerambursabile pentru proiecte culturale cu derulare în intervalul 15 martie - 30 octombrie 2007, în limita creditelor bugetare alocate cu această destinaţie. Diferenţa se acoperă din resursele proprii ale solicitantului.
Solicitanţii trebuie să asigure contribuţia minimă de 10% din costul total al proiectului propus spre finanţare sub forma contribuţiei în numerar şi/sau natură; aportul în natură se cuantifică prin documente justificative şi/sau declaraţie pe proprie răspundere. Suma totală disponibilă pentru această sesiune de finanţare este de două milioane de lei.Pentru candidaţii la accesarea acestui program este important de ştiut că priorităţile strategice de finanţare ale AFCN pentru perioada 2006-2007 constau în impulsionarea creaţiei culturale contemporane şi facilitarea accesului la cultură.
AFCN anunţă, astfel, că va acorda o atenţie deosebită proiectelor de anvergură şi va urmări: * întărirea capacităţii organizaţionale a artiştilor şi a entităţilor culturale; * încurajarea şi sprijinirea artiştilor aflaţi la început de carieră; * sprijinirea creaţiei contemporane în ariile tematice ale artelor vizuale şi arhitecturii, ale muzicii, teatrului şi dansului, ale patrimoniului imaterial; * încurajarea iniţiativelor care pun în valoare patrimoniul cultural naţional, activităţile muzeale (digitalizare); * încurajarea diverselor practici artistice participative şi dezvoltarea de noi forme de expresie artistică; * sprijinirea formării profesionale continue a artiştilor, organizaţiilor profesionale şi aadministratorilor culturali; * sprijinirea formelor de dialog intercultural educaţia şi dezvoltarea audienţei, intervenţie culturală pentru schimbarea mentalităţilor, diversitate culturală.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite