Indienii de la ArcelorMittal vor fi şi anul viitor „băieţi deştepţi“ în energie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şeful ArcelorMittal Galaţi a deconspirat faptul că va cumpăra energie pentru anul viitor tot de la Hidroelectrica, cel mai ieftin producător din România, deşi legea prevede achiziţii doar de pe bursă.

Anul acesta a debutat cu un scandal pe piaţa de energie: combinatul siderurgic ArcelorMittal Galaţi a încheiat un contract cu Hidroelectrica pentru achiziţia unei cantităţi uriaşe de electricitate, la un preţ cu 25% mai mic decât media pieţei. Tranzacţia a fost la limita legii, pentru că, deşi s-a încheiat pe bursa de energie OPCOM, cei doi parteneri au apelat la un artificiu: Mittal a cerut energie la un preţ foarte mic, la care doar Hidroelectrica putea să-i livreze.

Pentru anul viitor, combinatul siderurgic are planuri şi mai mari: vrea să prelungească acordul cu Hidroelectrica fără a se mai duce pe bursă, după cum a declarat ieri Thierry LeGall, CEO al ArcelorMittal Galaţi, într-o conferinţă de presă. Întrebat dacă şi în acest an va merge pe OPCOM pentru a cumpăra energie, ca şi anul trecut, LeGall a precizat că va renegocia actualul contract cu Hidroelectrica.

Cum s-a răzgândit LeGall

Aceasta ar înseamna încălcarea unui ordin ministerial care prevede că producătorii de energie trebuie să vândă electricitatea exclusiv pe bursa OPCOM. Ordinul a fost dat tocmai din cauza unor tranzacţii de acest gen, care implicau „băieţii deştepţi" din energie şi Hidroelectrica.

Contactat de „Adevărul", Ion Lungu, preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de Energie din România, a precizat că acordurile încheiate pe OPCOM nu se pot prelungi şi renegocia, întrucât au clauze ferme privind preţul şi perioada de livrare. „Din punctul meu de vedere, ceea ce vrea să facă ArcelorMittal este ilegal", a spus Lungu.

Ulterior, la câteva ore după terminarea conferinţei, LeGall a revenit asupra declaraţiilor, precizând că ArcelorMittal va merge totuşi pe OPCOM pentru a cumpăra energia pentru 2012. Chiar şi aşa, LeGall a deconspirat faptul că tot Hidroelectrica îi va livra energie şi că restul producătorilor sau furnizorilor nu vor avea nicio şansă la licitaţie.

Combinatul siderurgic este al doilea mare utilizator de electricitate din România, după Alro Slatina, cu un consum anual de 1,7 TWh, adică 3,5% din totalul consumului naţional.

Probleme din cauza secetei

În această perioadă, combinatul nu este într-o situaţie tocmai confortabilă pentru că are contract doar cu Hidroelectrica: producătorul de energie a invocat în urmă cu două zile clauza de forţă majoră din toate contractele sale, astfel că livrările de electricitate vor fi reduse cu 30-40%.

„În ultimele trei luni am avut discuţii cu Hidroelectrica pe această temă, pentru a ne optimiza consumul. Am primit de dimineaţă (ieri - n.r.) notificarea de la Hidroelectrica privind forţa majoră. Momentan nu ştim exact ce vom face, dar va trebui să ne reducem consumul", a precizat LeGall.

Combinatul va pune în funcţiune în luna octombrie un furnal închis anul trecut şi modernizat complet, care va creşte cu 50% capacitatea de producţie a companiei. Noul echipament va permite reducerea costurilor cu electricitatea, a mai spus LeGall, refuzând să precizeze care sunt economiile. Investiţia totală se ridică la 80 de milioane de euro.

„Aceasta este cea mai importantă investiţie a combinatului din ultimii zece ani. Capacitatea noastră este de două milioane de tone de oţel pe an şi va creşte la trei milioane odată cu această investiţie", a mai spus LeGall. El a arătat că, în acest fel, uzina din Galaţi capătă o importanţă mai mare în cadrul grupului, mai ales în contextul în care Europa de Est reprezintă o piaţă promiţătoare, în creştere, pentru gigantul siderurgic. 

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite