Apune era Jeffrey Franks. Urmează era Erik de Vrijer

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Olandezul Erik de Vrijer va prelua din vară şefia delegaţiei FMI la Bucureşti, după ce mandatul de trei ani al americanului Jeffrey Franks va expira.

După ce a învăţat să joace hore la Buşteni, a devenit fan al sarmalelor şi a citit în limba română concluziile de la finalul vizitelor la Bucureşti, Jeffrey Franks, şeful delegaţiei Fondului Monetar Internaţional (FMI) în România, se pregăteşte de final de mandat. Americanul Jeffrey Franks a condus în ultimii trei ani negocierile FMI cu România, în cadrul acordului stand-by, în valoare de 20 de miliarde de euro, încheiat în mai 2009, dar şi în cel de tip preventiv demarat în primăvara anului trecut şi aflat, în prezent, în derulare.

La sfârşitul acestei luni, Franks va face ultima vizită în România, în calitate de şef al misiunii, urmând ca din vară să-i predea ştafeta expertului olandez Erik de Vrijer, directorul adjunct al departamentului pentru Europa din cadrul FMI şi şef al misiunilor din Franţa şi Belgia.

„Noul şef al delegaţiei FMI în România este un olandez cu o vechime considerabilă,  cu o experienţă foarte bogată, a lucrat în foarte multe ţări din Europa. În prezent, este şef al delegaţiei în Franţa şi Belgia. Este vorba De Erik de Vrijer", a declarat pentru „Adevărul" Mihai Tănăsescu, reprezentantul României la FMI.

El a adăugat că de Vrijer va veni în România la finele acestei luni, însă va fi doar o vizită de acomodare, delegaţia urmând să fie condusă tot de Jeffrey Franks. Olandezul Erik de Vrijer este obişnuit cu situaţiile critice şi economiile în derivă. În ultimii 10 ani, el a condus misiunile Fondului în Uzbekistan, Algeria, Irak şi, mai nou, Belgia şi Franţa, considerate unele dintre cele mai problematice verigi din Uniunea Europeană.  

„Chitit" pe renegocierea privatizărilor

Surse din piaţă afirmă că noul şef al delegaţiei FMI la Bucureşti este „pornit" pe renegocierea planurilor de privatizare a companiilor statului. Iar asta după ce Franks i-a strâns cu uşa pe guvernanţii români să accelereze procesul de vânzare a participaţiilor pe care statul le deţine în cadrul marilor companii precum Hidroelectrica, Transelectrica, Transgaz, Nuclearelectrica, Tarom sau CFR.

Franks s-a remarcat printr-o anumită flexbilitate în negocierile cu autorităţile române, pe parcursul primului acord susţinând în mod constant acordarea de derogări pentru neîndeplinirea anumitor angajamente.  Rămâne de văzut dacă olandezul Erik de Vrijer va fi la fel de flexibil, în contextul relaţiei încordate dintre România şi Olanda privind decizia Guvernului de la Haga de a bloca intrarea Bucureştiului în spaţiul Schengen.

Şefii delegaţiilor Fondului în România

- Mohsin Khan
- Maxwell Watson
- Poul Thomsen
- Emmanuel Zervoudakis
- Neven Mates
- Emmanuel van der Mensbrugghe
- Albert Jaeger
- Jeffrey Franks
- Erik de Vrijer

*în cadrul acordurilor încheiate de România cu FMI după 1990

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite