Aproape jumatate dintre managerii romani sunt de parere ca situatia economica va fi mai buna in urmatoarele trei luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acestia se asteapta la o crestere a activitatilor din industrie si comertul cu amanuntul si la o scadere in constructii

47% dintre managerii romani sunt de parere ca, in urmatoarele trei luni, situatia economica va fi mai buna, 39% considera ca aceasta va ramane neschimbata si 14% se asteapta la o scadere economica. Acestea sunt rezultatele unei anchete de opinie realizate de catre Institutul National de Statistica (INS) in cursul lunii octombrie. Sondajele s-au realizat pe baza unor esantioane reprezentative in domeniul industriei prelucratoare (2.550 de firme), al constructiilor (700 de firme) si comertului cu amanuntul (950 de firme). Marimea esantioanelor a fost stabilita astfel incat eroarea medie de estimare sa nu depaseasca intervalul -8%/+8%. Potrivit estimarilor patronilor, pentru urmatoarele trei luni se contureaza o crestere a activitatilor din industrie si comertul cu amanuntul si o usoara scadere a activitatii din constructii, fata de perioada precedenta. Rezultatele anchetei indica o crestere in continuare a activitatii din industria prelucratoare, aceasta tendinta fiind sustinuta de evolutia ascendenta a volumului de contracte si comenzi si de tendinta de stabilitate a numarului de salariati. Tot pozitiva ramane si tendinta inregistrata de exportul de produse finite. Pietele de desfacere preferate de exportatorii romani sunt in continuare cele din Uniunea Europeana. Potrivit opiniilor exprimate de managerii care au raspuns la ancheta, volumul productiei din sectorul de constructii va avea o usoara tendinta de scadere in urmatoarele trei luni, pe fondul mentinerii stocului estimat de contracte si comenzi la acelasi nivel ca in perioada precedenta si al unei usoare scaderi a numarului estimat de salariati. Desi in intreprinderile mici (sub 50 de salariati) se preconizeaza o crestere a numarului angajatilor, aceasta nu poate compensa diminuarea din intreprinderile mari, cu peste 500 de salariati, care au o pondere mai importanta in totalul activitatii de constructii. Pe de alta parte, managerii estimeaza ca, pana la sfarsitul anului, se va mentine tendinta de crestere a vanzarilor de marfuri, acest fapt datorandu-se si factorului sezonier, specific aprovizionarii de toamna. Volumul marfurilor din import va inregistra o crestere usoara comparativ cu perioada precedenta, in timp ce nivelul total al stocurilor de marfuri se va mentine aproximativ la acelasi nivel. De mentionat ca angajatorii prognozeaza pentru ultimele luni ale anului o stabilitate a numarului de salariati din sectorul de comert cu amanuntul.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite