Anularea taxei auto, aprobată în Senat
0Decizia finală cu privire la această măsură va fi luată însă de Camera Deputaţilor Proiectul de lege adoptat de senatori stabileşte şi restituirea, în termen de 90 de zile, a
Decizia finală cu privire la această măsură va fi luată însă de Camera Deputaţilor
Proiectul de lege adoptat de senatori stabileşte şi restituirea, în termen de 90 de zile, a sumelor încasate până acum din această taxă.
Proiectul de act normativ are ca obiect de reglementare modificarea Codului Fiscal, în sensul abrogării din lege a articolelor care fac referire la taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule.
Sumele încasate, restituite în 90 de zile
Senatul este prima Cameră sesizată, forul decizional în privinţa acestui act normativ fiind Camera Deputaţilor.
Plenul Senatului a adoptat totodată şi un amendament venit din partea Comisiei economice, potrivit căruia Ministerul Economiei şi Finanţelor (MEF) este obligat să restituie persoanelor fizice şi juridice îndreptăţite sumele încasate prin taxele speciale pentru autoturisme şi autovehicule.
Termenul prevăzut de lege este de 90 de zile, de la depunerea solicitării. În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a legii, MEF va elabora şi va supune spre adoptare guvernului normele metodologice de punere în aplicare a prevederilor. "Ordonanţa de urgenţă privind taxa de poluare auto vorbeşte şi despre returnarea sumelor calculate de Ministerul Finanţelor.
Guvernul a făcut astfel un pas, înainte de a-l face Senatul", a spus Tăriceanu, ca reacţie la decizia senatorilor de a adopta un proiect de lege privind anularea taxei speciale pentru autoturisme. Iniţiatorii actului normativ precizează în expunerea de motive că introducerea acestei taxe speciale contravine Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană.
Iniţiativa legislativă, respinsă de guvern
Potrivit acestora, nivelul taxei "este unul foarte ridicat, devenind o povară fiscală exagerată pe care cetăţenii trebuie să o suporte la achiziţionarea autoturismelor", iar introducerea acestei taxe creează un tratament discriminatoriu între competitorii de pe piaţa auto românească.
În replică, reprezentantul executivului a motivat că "introducerea taxei speciale a fost efectul eliminării sistemului de accizare, la care se adaugă măsurile privind protecţia mediului. În plus, guvernul a arătat că, potrivit Comisiei Europene, România practică o taxare excesivă a maşinilor vechi din alte state membre, iar CE a solicitat Bucureştiului înlocuirea acestei taxe şi nu eliminarea ei. Astfel, punctul de vedere al Guvernului a fost de respingere a iniţiativei legislative.
În aprilie, guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă prin care este introdusă taxa de poluare auto, calculată în funcţie de datele tehnice ale fiecărei maşini în parte, pe baza emisiilor de dioxid de carbon şi de noxe, acesta urmând să înlocuiască taxa de primă înmatriculare aflată în vigoare.