Angajaţii Hidroelectrica sunt luaţi la bani mărunţi. Cu cât plănuieşte Euro Insol să reducă numărul salariaţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Euro Insol va analiza competenţele salariaţilor Hidroelectrica în următoarele trei luni, a declarat Remus Borza, reprezentantul administratorului judiciar al producătorului de energie.

Euro Insol va analiza competenţele salariaţilor Hidroelectrica în următoarele trei luni, a declarat Remus Borza, reprezentantul administratorului judiciar al producătorului de energie.

Borza a estimat, pentru Mediafax, că în urma evaluării ar putea fi disponibilizaţi până la 10% din angajaţi.

Euro Insol a anunţat joi că a iniţiat un proces de evaluare individuală a competenţelor profesionale şi manageriale ale salariaţilor societăţii, care are ca principale obiective redimensionarea organigramei, în special a personalului tehnic, economic, ştiinţific şi administrativ (TESA), în vederea reducerii cheltuielilor de exploatare.

Totodată, Euro Insol a decis deja ca de la 1 octombrie să înceteze contractele de muncă ale celor care au renunţat la dreptul de pensie pentru a se angaja sau au cumulat salariul cu pensia.

Organigramă stufoasă

Borza a afirmat că nu poate estima numărul celor care vor pleca din companie de la 1 octombrie, dar a declarat că în următoarele trei luni va avea loc o evaluare a angajaţilor la nivelul întregii companii.

"Am pornit de la premisa că organigrama este destul de stufoasă faţă de puterea bugetului", a spus Borza.
Compania are 5.239 de salariaţi, dintre care 2.023 de angajaţi (39% din total) reprezintă personalulul TESA, potrivit unui raport privind cauzele insolvenţei Hidroelectrica, elaborat de Euro Insol.

Întrebat care este numărul de angajaţi din companie care ar putea fi disponibilizaţi în urma evaluării, Borza a răspuns că este dificil de avansat o cifră, dar că ar putea fi "undeva spre 10%".

"În octombrie sperăm să încheiem un act adiţional la contractul colectiv de muncă, pentru a-l aşeza pe baze sustenabile", a spus reprezentantul Euro Insol.

Borza a afirmat că administratorul judificiar intenţionează să diminueze sau să înlăture o parte din indemnizaţii, prime sau bonificaţii, după negocieri cu sindicatele.

În plus, Euro Insol vrea să reducă numărul salariilor compensatorii în cazul disponibilizărilor de la 12-48, în prezent, la 2-5.

Potrivit raportului elaborat de Euro Insol, schema de personal a companiei este "supradimensionată", iar nivelul fondului de salarii este "vădit disproporţionat" prin raportare la indicatorii economici ai producătorului de electricitate.

Salariul mediu pe angajat în Hidroelectrica este de 1.643 euro, iar salariaţii companiei beneficiază de 70 de tipuri de indemnizaţii, prime jubiliare şi alte beneficii, care acoperă 59% din totalul veniturilor, se menţionează în raport.

Totodată, cheltuielile cu personalul Hidroelectrica bugetate pentru acest an se ridică la 461,5 milioane lei, cu 20 milioane lei mai mult faţă de anul 2011.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite