Angajatii de la ARO - dusi cu zaharelul de Perez

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dupa aproape doua saptamani de stat acasa, cei 1.070 angajati de la ARO Campulung nu au fost primiti ieri la munca deoarece societatea este in continuare in bezna si fara gaze. In lipsa

Dupa aproape doua saptamani de stat acasa, cei 1.070 angajati de la ARO Campulung nu au fost primiti ieri la munca deoarece societatea este in continuare in bezna si fara gaze. In lipsa investitorului John Perez, care nu a mai dat de mult pe la societate, conducerea ARO ii duce cu zaharelul pe angajati, facandu-le promisiuni pe care nu le pot duce la indeplinire. Pentru a achita facturile la curent si gaze, societatea trebuie sa achite 3 miliarde lei, bani care nu exista. Perez a promis ca va aduce suficienti bani ca sa plateasca furnizorii de utilitati si salariile restante din luna septembrie. Intre timp, AGA a aprobat si majorarea capitalului social al ARO cu 3,6 milioane dolari fara ca Perez sa vireze aceasta suma in contul societatii. "Directorul general adjunct, Iustin Preoteasa, le-a promis angajatilor ca vor incepe munca astazi, 16 decembrie", ne-a declarat liderul de sindicat, Gheorghe Apostu. Preoteasa le-a spus muncitorilor ca va face rost de bani si va plati facturile la Electrica si Distrigaz. Ieri dupa amiaza, ARO nu achitase insa nici un leu la furnizorii de utilitati. "Cei de la ARO au solicitat sa plateasca partial factura la energia electrica. Nu s-a ajuns la nici o intelegere", sustin reprezentantii Electrica. Daca nu platesc 2 miliarde lei, nici mai mult nici mai putin, nu vor primi curent, este decizia Electrica. Desi la ARO situatia se inrautateste de la o zi la alta, autoritatile nu intervin pe motiv ca este "proprietate privata".

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite