Androidul a cucerit Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste jumătate din aparatele smartphone comercializate în Europa sunt dotate cu sistemul de operare Android al Google, potrivit datelor companiei ce analiză a pieţei Kantar Worldpanel ComTech, relatează Wall Street Journal.

Între statele unde pentru prima oară telefoanele cu sistem Android reprezintă peste 50% din vânzările de aparate smartphone se numără Marea Britanie, Germania, Franţa, Italia, Spania şi Australia.

În Statele Unite, vânzările mari de iPhone au dus la o scădere de 6,8% a celor de telefoane cu sistemul Android. În Europa în schimb ponderea smartphone-urilor cu sistemul de operare al Google variază de la 49,6% în Italia şi 84,1% în Spania.

„Telefoanele cu sistemul Android oferă în prezent o platformă mai accesibilă pentru cei care cumpără pentru prima oară un smartphone, principalele motive fiind preţul şi funcţiile multimedia", a declarat Dominic Sunnebo, director la Kantar World Panel ComTech.

Datele arată că în majoritatea ţărilor analizate cumpărătorii care preferă sistemul Android cheltuiesc sub 50 de lire sterline (63 euro) pentru un telefon nou.

Gama de telefoane cu sistem Android porneşte de la modele scumpe precum Samsung Galaxy S3, care rivalizează cu iPhone, până la modele chiar mai ieftine decât unele telefoane obişnuite cu funcţii.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite