Andrei Gheorghe: „Se spun păreri lipsite de testicule“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Realizatorul TV critică „gâlceava“ din platourile televiziunilor din România, unde toţi urlă în cor.

Andrei Gheorghe revine în televiziune, la The Money Channel, pe 13 februarie cu emisiunea de interviuri „Oameni şi oameni", când va sta de vorbă cu Victor Athanasie Stănculescu. „A fost foarte straniu, am prins şi viscolul", povesteşte Gheorghe, încântat, despre filmarea ce a avut loc în Penitenciarul de la Jilava, unde este închis fostul general.

Invitaţii din următoarele emisiuni vor fi oameni „puternici", pe care nu-i va întreba despre prezentul lor, despre acţiunile politice sau despre poziţia asupra tratatului european. Ce-l interesează pe Gheorghe? „Indivizii, relaţia omului cu puterea, de ce o doresc, cum au ajuns s-o aibă, cât de importantă este ea în viaţa lor. Mă interesează de o sută de ori mai mult dacă omul a citit Orwell decât dacă a scris 10 articole despre USL. Mă interesează dacă plânge la filme, mă interesează dacă-i om. Două lucruri vreau să urmăresc: umanitatea şi puterea", explică Gheorghe.

Ne aflăm la el acasă, căţeluşa Suchi sforăie într-un colţ, iar Gheorghe fumează mult, vorbind hotărât, puternic şi studiat de parcă reportofonul meu ar fi un microfon de radio. 

Spune că The Money Channel, televiziunea la care va reveni, este un loc unde se simte confortabil şi că nu ar putea lucra pentru Antena 3, pentru că n-ar fi în stare să se integreze în echipă şi nu s-ar înţelege cu  Dan Voiculescu. În rest, ar putea merge spre orice televiziune. „Mai am două propuneri, de la alte posturi, sunt în discuţii. Dar aşa se întâmplă la mine, stau foarte mult pe bară, apoi explodez, plus că-s foarte emoţional, trăiesc cu intensitate toate chestiile astea", spune Gheorghe.

De la profesor la DJ de radio

Andrei Gheorghe este entertainer şi a performat la început ca profesor sau ca ghid turistic. Stilul de vorbire şi discursul caracteristic au fost definite de două momente. Primul în facultate, când nu şi-a scris referatul pe tema „Motivaţia fascinaţiei Majakovskiene" şi a fost nevoit să-l reproducă în faţa audienţei, iar al doilea, în 1989, când l-a auzit vorbind pe Andrei Pleşu şi l-a siderat „capacitatea uluitoare de a vorbi cu punct şi virgulă".

A început să vorbească în FM la radio Sky Constanţa, dar inspiraţia a venit de la Radio Contact. „La Contact am auzit pentru prima oară jingle, filosofia tonului de radio, a dinamicii", îşi aminteşte realizatorul. Era momentul când radioul înceta să mai fie doar gaşcă de prieteni care se simţeau bine. Apariţia formatului bazat pe studii şi reţete de piaţă a aranjat lucrurile şi a distrus creativitatea, iar radioul a devenit o ştiinţă exactă. Totuşi, mai e loc de idei bune. „Eşti cu atât mai inventiv cu cât eşti mai cu mâinile legate la spate. Un DJ bun se va face simţit în playlist", crede Gheorghe.

Realizatorul vede în audiovizualul din România o atmosferă de târg. „Nu sunt aventuri noi, bani puţini pe piaţă, nu prea se riscă. E destul de greu. Invitaţii nu au opinii, opinează, spun păreri lipsite de testicule. Se urlă în cor, fiecare având un cor".

Scindarea Realitatea TV a lăsat un loc pentru o nouă televiziune de ştiri. „A apărut un culoar liber care poate fi atribuit celui care iese cu un discurs lipsit de istericale, ţăţisme, golănisme şi, în genereal, tot ceea ce le reproşăm celorlalţi", crede Gheorghe, care mai spune că această nişă poate fi acoperită de The Money Channel.

Când nu e la TV, Gheorghe se ocupă de businessul medical, o clinică de dializă din Cluj, despre care spune cu mândrie că bate orice clinică  din SUA. „În SUA, gradul de mortalitate a bolnavilor dializaţi este 24 %, în Europa - 18%, iar în România - 7-8%". O altă ocupaţie este cea de ambasador de brand la Editura All, despre care spune că e un job minunat. „Să citeşti cărţi, să fii plătit pentru asta şi să vorbeşti despre cărţi cu scriitori, o slujbă de vis".  

“A apărut un culoar liber care poate fi atribuit celui care iese cu un discurs lipsit de istericale."

“Mă interesează de o sută de ori mai mult dacă omul a citit Orwell decât dacă a scris 10 articole despre USL."

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite