Analiștii Goldman Sachs: „disperarea se va transforma în speranță în 2012”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Disperarea se va transforma în speranță în 2012 în urma pierderilor la bursă în primul trimestru, conform analiștilor echipei de strategii financiare de la Goldman Sachs.

„Credem că, pe termen scurt, piața va mai scădea datorită scăderii câștigurilor companiilor și accentuarea tendințelor recesioniste”, a declarat Peter Oppenheimer, strateg-șef pe piața europeană de capital la Goldman Sachs, într-o notă de cercetare publicată joi. După scăderea acțiunilor la bursă în primul trimestru, Oppenheimer se așteaptă la o revenire înainte de sfârșitul primei jumătăți a anului, cu principalii indici urcând până la 10% mai mult față de valorile curente. „Momentul petrecerii acestui recul este greu de prevăzut, fiind, în mod parțial, dependent de evoluțiile politice”, a declarat acesta

Economia zonei euro se va contracta cu 0,8% în 2012, conform economiștilor Goldman Sachs, cu o „recesiune abruptă, dar de scurtă durată în Germania și Franța și una persistentă și mult mai adâncă în țările periferice ale zonei euro”, au declarat aceștia. În pofida recesiunii, o probabilă rezolvare a crizei datoriilor suverane va conduce la o creștere a acțiunilor la bursă iar diferențele de randamente dintre obligațiunile țărilor membre se vor îngusta, conform lui Oppenheimer.

Acţiunile companiilor din economiile emergente ar putea fi favorizate

„Chiar dacă această rezolvare se va întâmpla săptămâna aceasta, credem că este prea târziu ca să putem preveni contracția economică. Revenirea la care ne referim implică o creștere de 28% de la valoarea minimă atinsp, sau aproximativ 40% anualizat. Aceste procente poate par foarte mari, dar sunt puțin mai scăzute decât câștigurile medii de pe piețele în scădere, după ce punctul mimin a fost atins, în revenirile anterioare, așa zisele perioade de speranță”, a adăugat Oppenheimer.

Riscul zonei euro de a se destrăma este scăzut, conform analiștilor Goldman Sachs, dar, dacă acest lucru se va întâmpla, analiștii avertizează asupra haosului care se va produce și asupra daunelor care vor fi suferite de către economii. În absența acestor presiuni pe scădere, Oppenheimer consideră că investitorii ar trebui să cumpere acțiuni expuse la piețele emergente și favorizează bursa din Londra (FTSE 100) față de cea de la Frankfurt (DAX), sau indicele FTSE 250, ce are în coş acțiuni cu capitalizare redusă de pe piaţa londoneză.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite