Amenzi de 30-50 de milioane de lei pentru cei care isi vand cupoanele agricole

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul verifica modul de distribuire a subventiilor in 2004

Producatorii agricoli care isi vor vinde bonurile valorice primite de la Ministerul Agriculturii pentru culturile agricole risca amenzi de 30-50 de milioane de lei. Anuntul a fost facut ieri de ministrul Agriculturii, Gheorghe Flutur, in cadrul videoconferintei cu prefectii. De asemenea, acesta a precizat ca pana sambata seara va fi finalizata distribuirea in toate judetele a primei transe de bonuri valorice. Ministerul Agriculturii va acorda in acest an subventii proprietarilor care detin o suprafata de pana la cinci hectare de teren inclusiv, pentru procurarea de seminte, ingrasaminte si pesticide, intretinerea culturilor infiintate in toamna, dar si pentru cele de primavara. Acest ajutor este completat de subventia de 5.000 de lei pe litru pentru motorina utilizata in campania agricola. Agricultorii vor beneficia de subventii pe baza cererilor depuse la primarii pana la 15 decembrie 2004. "Sprijinul estimat pe baza cererilor depuse de agricultori pana la 15 decembrie 2004 ar trebui sa se ridice la 15.000 miliarde de lei, sume care nu au fost prevazute in totalitate de fosta guvernare in bugetul pentru anul 2005", a mentionat ministrul Agriculturii, adaugand ca deficitul este de circa 4.000 de miliarde de lei. De asemenea, ministrul a mai anuntat ca a decis declansarea unui audit la nivelul directiilor agricole judetene pentru verificarea modului in care au fost cheltuiti banii pentru subventii in anul care a trecut. "Executam un audit la directiile agricole din mai multe judete. Sunt informatii ca banii care trebuiau sa fie folositi pentru infiintarea culturilor agricole nu au fost utilizati in acest scop. De asemenea, unele fonduri cuvenite producatorilor agricoli ca subventii au fost oprite la primarii in contul unor datorii pe care taranii le aveau la acestea", a declarat Flutur.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite