Amendă-record pentru abuz pe piaţa telecom

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Orange şi Vodafone au interzis unui operator mai mic accesul în reţelele lor de telefonie, motiv pentru care Consiliul Concurenţei le-a aplicat o amendă în valoare totală de peste 63 de milioane de euro. Orange şi Vodafone vor contesta în instanţă amenda autorităţii antitrust, considerând că sancţiunea e neîntemeiată şi că dosarul în cauză a fost „eronat interpretat“.

Consiliul Concurenţei (CC) a amendat Orange România cu 34,8 milioane de euro şi Vodafone România cu 28,3 milioane de euro, pentru abuz de poziţie dominantă, cele două companii ajungând astfel primele în topul sancţiunilor aplicare de CC. „Decizia a fost adoptată luni, 14 februarie, într-o şedinţă a Consiliului Concurenţei.

Mai citeşte şi:

Orange şi Vodafone vor contesta amenzile aplicate de Consiliul Concurenţei

Amenda reprezintă puţin peste 3% din cifra de afaceri a operatorilor în 2010", a declarat preşedintele autorităţii, Bogdan Chiriţoiu. Operatorii au dreptul să conteste decizia Consiliului Concurenţei în justiţie, lucru care, de altfel, a şi fost anunţat de reprezentanţii acestora, ca replică la amenda primită.

O investigaţie de peste cinci ani

Investigaţia CC a fost declanşată în anul 2006, ca urmare a unei plângeri depusă de Netmaster Communications SRL şi are ca obiect un posibil abuz de poziţie dominantă săvârşit de către Orange, Vodafone şi Romtelecom pe piaţa serviciului de terminare a apelurilor la puncte fixe/mobile în propria reţea publică de telefonie.Netmaster Communications a reclamat faptul că o parte dintre apelurile internaţionale ale clienţilor săi fuseseră blocate de Orange, Vodafone şi Romtelecom. „Practic, Orange şi Vodafone au solicitat Netmaster un tarif de interconectare de 0,15-0,18 dolari/minut, faţă de un nivel maxim impus de autoritatea de reglementare de 0,10 dolari/minut", a spus Chiriţoiu.

Nici Romtelecom nu se simte prea bine

Potrivit informaţiilor din 2006, marii jucători telecom ar fi blocat apelurile pe fondul unor suspiciuni de fraudă din partea operatorilor alternativi, respectiv ar fi suspectat că aceştia schimbau identitatea apelurilor terminate în reţelele Orange, Vodafone şi Romtelecom astfel încât să câştige mai mulţi bani.„În cazul Romtelecom, ancheta este în curs de finalizare, chiar dacă cele două entităţi au anunţat, la mijlocul anului 2006, că s-a ajuns la o înţelegere amiabilă. Chiar dacă s-a ajuns la o înţelegere amiabilă, o investigaţie declanşată de Consiliul Concurenţei îşi continuă cursul. În curând, Consiliul Concurenţei va anunţa decizia luată în cazul Romtelecom", a explicat Chiriţoiu. În prezent, Netmaster Communications nu mai există, fiind radiată (fuziune prin absorbţie), iar ultima înregistrare la Oficiul Naţional al Registrul Comerţului (ONRC) este dată din 30 septembrie 2008.

Topul amenzilor antitrust

1. Orange Romania - 147,9 milioane de lei, pentru abuz de poziţie dominantă.
2. Vodafone Romania - 120,3 milioane de lei, pentru abuz de poziţie dominantă.
3. Poşta Română - 103,3 milioane de lei, pentru abuz de poziţie dominantă
4. Lafarge, Holcim şi Carpatcement - 98 de milioane de lei (total), pentru participare la un cartel de fixare a preţurilor.
5. ElLilly Export, A&A Medical, Mediplus Exim, Relad Pharma - 83,6 milioane de lei (total), pentru înţelegere de împărţire a pieţei de insulină.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite