Ambasadorul britanic: "Sprijinim programul FMI în România, un semnal pozitiv pentru investitori"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ambasadorul britanic la Bucureşti, Martin Harris, a declarat, că Marea Britanie sprijină programul FMI în România, spunând că este nevoie ca autorităţile să îl continue fiindcă reprezintă un semnal pozitiv pentru investitorii străini.

În cursul primei conferinţe de presă susţinută în România, de la preluarea mandatului, ambasadorul a declarat: "În domeniul economic, atât Marea Britanie, cât şi România se confruntă cu provocarea relansării economice, subiect faţă de care avem o abordare similară. Noi sprijinim programul FMI în România şi eforturile autorităţilor de la Bucureşti de a reduce deficitul bugetar. Guvernul de la Londra are un obiectiv similar. În plus, considerăm de ambele părţi că dezvoltarea schimburilor comerciale este esenţială pentru relansarea economică şi crearea de locuri de muncă".

Ambasadorul Martin Harris a adăugat că un număr important de companii britanice activează deja în România, iar valoarea totală a investiţiilor britanice depăşeşte cifra de patru miliarde de euro, din 1990 şi până în prezent. 

El a mai spus că s-a întâlnit cu investitori britanici şi la Bucureşti, dar şi la Londra: "Consider că ei au o perspectivă pozitivă în ceea ce priveşte piaţa României. Este o perspectivă lungă. Cu siguranţă recesiunea este o problemă pentru investitori pe termen scurt. Dar pe termen lung există un potenţial mare în România pe care investitorii britanici îl recunosc", a precizat Martin Harris.

De asemenea, Harris a adăugat că unul dintre obiectivele mandatului său este de a dezvolta comerţul dintre Marea Britanie şi România.

El a explicat că cele două ţări au acceaşi provocare: de a reduce deficitul bugetar. " Felul în care vom aborda această provocare comună este o chestiune pentru fiecare ţară. Nu pot comenta situaţia aici, în România. Este o situaţie economică deosebită aici", a adăugat el.

Ambasadorul a îndemnat companiile româneşti să investească în Marea Britanie întrucât noul Executiv de la Londra a creat condiţii favorabile, reducând taxele pe profit. "Economia britanică este un climat foarte potrivit pentru companiile româneşti. Noul guvern a redus taxele pentru companii asupra profitului, astfel că unele companii româneşti pot folosi această oportunitate în Marea Britanie", a completat el.

Nu în cele din urmă, noul ambasador al Marii Britanii în România a subliniat faptul că Legea ANI a reprezentat un semnal pozitiv pentru investitori, pentru că lupta cu corupţia este foarte importantă, iar procesul de reformă trebuie că continue.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite