Alegeri care se influenţează

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Telefoanele mobile şi reţelele de internet, precum Facebook şi Twitter, joacă un rol important în campania electorală a adversarilor lui Ahmadinejad.

Libanezii merg astăzi la urne, iranienii vor face acelaşi lucru la 12 iunie. Privind de aproape campaniile electorale din cele două ţări, se poate constata că ele au avut un ciudat aer „de familie“.

Este, de altfel, dificil să rezişti tentaţiei de a compara cele două campanii din Orientul Mijlociu. Rezultatele uneia le vor influenţa pe celelalte, fără doar şi poate. Preşedintele iranian însuşi a declarat că succesul opoziţiei libaneze (coaliţia dintre Hezbollah şi partizani ai liderului creştin libanez Michel Aoun) va constitui un barometru al victoriei „în câmpul rezistenţei“.

În Liban, campania electorală a fost colorată în albastru, în portocaliu, în galben şi în roşu. Se aderă la o culoare, respingându-le pe toate celelalte cu un imbold apropiat de rasism. În Iran, alte culori sunt la mare cinste, mai ales cele care simbolizează valorile ţării: verde, alb şi galben.

Dar nu şi portocaliul, considerat un simbol al unei culturi importate. Pe scena libaneză, numărul afişelor, intensitatea acoperirii mediatice, frecvenţa dezbaterilor şi prezenţa sloganelor au depăşit tot ceea ce s-a văzut până acum, mai ales pe parcursul anilor „tutelei“ siriene. Dezbateri, incluse fiind şi cele televizate între candidaţii la preşedinţie, au loc şi în Iran.

Dacă în Liban campania electorală s-a derulat pe fondul diviziunilor societăţii şi ale mass-media, iranienii îşi văd mijloacele mass- media unite prin ­populism şi debitarea de minciuni. În Liban, campania s-a desfăşurat în plină „fierbere“ media­tică. În Iran, în schimb, Statul îşi pune amprenta puternic asupra mass-media. Însă numeroşi iranieni au învăţat să acceseze şi alt gen de informaţii, datorită mijloacelor moderne de comunicare. Telefoanele mobile şi reţelele de internet, precum Facebook şi Twitter, joacă un rol important în campania electorală a adversarilor lui Ahmadinejad.

Acest lucru este valabil în special pentru Mir Hussein Moussavi, candidatul considerat „un reformator“, care a constrâns puterea de la Teheran să deblocheze accesul la două site-uri internet la numai două zile după ce fuseseră blocate. Într-o manieră generală, fierberea electorală libaneză influenţează Iranul.

Dar numai la suprafaţă. Pentru că în profunzime, influenţa iraniană este mai puternică. Sloganele care se întâlnesc pe afişele aliatului libanez (gruparea Hezbollah) al lui Ahmadinejad arată că febra iraniană s-a propagat în Ţara Cedrilor, introducând sterilitatea democratică. Iată câteva din maladiile preelectorale. În ceea ce priveşte complicaţiile postelectorale, vom vedea mai târziu.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite