Agricultura a primit 2.500 miliarde de lei pentru insamantarile din toamna

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agricultura a primit 2.500 miliarde de lei pentru insamantarile din toamna

Bugetul Ministerului Agriculturii se suplimenteaza cu 2.500 miliarde de lei, bani care vor fi alocati pentru sprijinirea producatorilor care vor sa-si cultive terenul in aceasta toamna. Desi guvernantii au declarat la inceputul mandatului ca nu vor mai acorda astfel de subventii, acum au apelat la o rectificare bugetara pentru a sprijini agricultorii dupa ce inundatiile au distrus o parte din culturile agricole. "Taranii care au pana in cinci hectare vor fi subventionati cu 1.750.000 lei/hectar pentru a-si infiinta culturile de toamna de grau si orz. Din acesti bani, 400.000 lei/hectar sunt destinati motorinei, aceasta suma acoperind si chiar depasind valoarea accizelor, iar restul de 1.350.000 lei/hectar sunt alocati pentru samanta, pesticide si ingrasaminte", a declarat Gheorghe Flutur, ministrul Agriculturii. El a explicat ca acesti bani vor ajunge la oameni tot sub forma de bonuri valorice.
Taranii vor primi bani pentru producerea, depozitarea si exportul graului
Pentru a ajuta agricultorii, Guvernul a decis acordarea unor forme de sprijin suplimentare. Banii vor proveni din bugetul Ministerului Agriculturii, "din economiile facute pana acum". Dupa ce la prima rectificare bugetara ministerul a pierdut 1.500 miliarde de lei, bani ramasi necheltuiti, acum, Gheorghe Flutur estimeaza ca inca 500 miliarde de lei vor putea fi folosite pentru subventii intrucat au fost economisiti. Banii provin, spune ministrul, din economiile facute in cercetare sau la subventia pentru motorina. Majoritatea noilor forme de sprijin se adreseaza producatorilor de grau. "Depozitarea graului va fi subventionata pana la 31 ianuarie 2006. Cantitatea subventionata va fi de 1,5 milioane tone. In prima luna, suma va fi de 2,5 euro/tona si va include si cheltuielile de preluare, apoi scade treptat", a spus Flutur. Pentru urmatoarele doua luni, suma nu va depasi 1,25 euro/tona, iar ulterior va fi acordat un sprijin de 60%, 40%, respectiv 20% din 1,25 euro/tona. In plus, agricultorii vor primi o prima pe produs de 400 lei/kg pentru 1,5 milioane tone grau, precum si o prima la export de 10 euro/tona pentru 290.000 tone care vor pleca spre tari din afara Uniunii Europene. "Vom avea ce exporta, pentru ca este un mare interes pentru graul furajer pe piata externa si astfel de grau vom avea destul", a aratat ministrul.
Crescatorii de vaci sunt sprijiniti pentru a produce carne si lapte, dar si pentru cumpararea de utilaje
Fonduri au fost alocate si pentru producatorii de tutun care, pentru 6.000 tone, vor primi intre 6.000 lei si 11.000 lei/kg, in functie de calitate. Vor mai primi bani crescatorii de vaci atat pentru carne, cat si pentru lapte. "Am majorat subventiile la carnea de vita de la 6.000 lei/kg la 14.000 lei/kg, pentru a stimula cresterea vitelor. In plus, am majorat cu 11% subventia la lapte", a spus ministrul. El a precizat ca subventiile la carnea de porc si la cea de pasare se vor mentine. Crescatorii de vite vor avea la dispozitie inca 1.000 miliarde de lei pentru a achizitiona aparate de muls, tancuri de racire, motocositoare. "Acesti bani vor fi insa acordati din bugetul pe 2006 pentru ca ne-am inteles cu furnizorii de utilaje sa accepte plata anul viitor", a mentionat Flutur.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite