Afară cu papucii de casă şi laptele praf din coşul inflaţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ghidându-se după preferinţele de consum ale populaţiei exprimate în anul 2006, Institutul Naţional de Statistică a stabilit o nouă listă a mărfurilor şi serviciilor care vor conta, în

Ghidându-se după preferinţele de consum ale populaţiei exprimate în anul 2006, Institutul Naţional de Statistică a stabilit o nouă listă a mărfurilor şi serviciilor care vor conta, în 2008, în calculul inflaţiei. Au fost înlocuite, astfel, 376 de produse şi servicii care nu mai prezentau interes cu alte 376 de sortimente pe care românii le utilizează din ce în ce mai frecvent.

Laptele praf din producţia internă, papucii de casă, puloverele de lână pentru femei şi bărbaţi sau creioanele cu mină "de 0,5 şi 0,7" nu vor mai fi luate în calcul la evaluarea inflaţiei. Potrivit statisticienilor, astfel de produse au prezentat un interes atât de scăzut în rândurile consumatorilor, încât acum nu-şi mai merită statutul de component al "eşantionului reprezentativ" după care se calculează indicele preţurilor de consum.

În schimb, produsele de îngrijire medicală la domiciliu (haltere, extensoare, biciclete medicinale şi alte asemenea), maşinile second-hand sau telefoanele mobile, calculatoarele şi echipamentele informatice, dar şi aparatele de aer condiţionat au dobândit atât de multă importanţă, încât preţurile acestora au început să conteze în calculul inflaţiei.


Ianuarie 2008: alte ponderi, altă inflaţie


Modificările au survenit deoarece INS calculează inflaţia în acest an pe baza unei analize a bugetelor de consum ale gospodăriilor ("ancheta bugetelor de familie") din 2006, aşa cum ponderile în coşul de consum după care s-a calculat inflaţia din 2007 au fost cele din bugetele pe 2005, a explicat, ieri, Vergil Voineagu, preşedintele INS.


"Am ţinut cont de adaptarea numărului sortimentelor semnificative la modificarea ponderilor", a spus Voineagu, care a ţinut să menţioneze că "structura IPC (indicele preţurilor de consum) cuprinde, fără excepţie, toate categoriile populaţiei".


Datele privind inflaţia pe luna ianuarie au fost influenţate şi de modificarea ponderilor componentelor coşului de consum, în sensul micşorării cotei alimentelor cu 1,42 puncte procentuale (de la 38,9% în 2007 la 37,5% în 2008) şi majorării ponderilor mărfurilor nealimentare (de la 43,5% la 44,7%) şi a serviciilor (de la 17,5% la 17,8%). A rezultat, astfel, o inflaţie în luna ianuarie 2008 de 0,86% faţă de decembrie 2007 şi de 7,26% faţă de ianuarie 2007.


Pentru acest an, odată cu micşorarea ponderii alimentelor în coşul de consum, a scăzut ponderea pâinii cu 0,7 puncte procentuale la 5,83% din consumul mediu al românilor, dar şi a cărnii de porc sau legumelor, în timp ce ponderea peştelui în cheltuielile de consum a crescut.


A crescut, în schimb, ponderea cheltuielilor românilor în cazul citricelor sau al zahărului. Dintre mărfurile nealimentare, au crescut în consumul românilor cheltuielile pentru gaze naturale, autoturisme, medicamente şi tutun.


În fine, Statistica a sesizat şi creşterea consumului de bere al românilor, care are o pondere de 0,78% în coşul de consum al populaţiei în acest an.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite