Afacerile Romstal Leasing au crescut cu 70%

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania Romstal Leasing a încheiat în primul trimestru al anului aproape 1.200 de contracte în valoare de peste 42 milioane de euro, în creştere cu 70% faţă de primele trei luni ale anului

Compania Romstal Leasing a încheiat în primul trimestru al anului aproape 1.200 de contracte în valoare de peste 42 milioane de euro, în creştere cu 70% faţă de primele trei luni ale anului 2006. Acest lucru este rezultatul, în principal, al finanţărilor pentru vehicule comerciale, echipamente şi imobile. "Am înregistrat o evoluţie foarte bună pe segmentul vehiculelor comerciale, al echipamentelor şi al leasingului imobiliar, în timp ce segmentul autoturismelor a fost influenţat de normele privind taxa de primă înmatriculare. Mizăm în continuare pe aceste segmente şi, bineînţeles, pe leasingul instant, produs specific companiei noastre, pentru a ajunge la creşterea de minim 25% prognozată pentru anul 2007", a declarat directorul de marketing al Romstal Leasing, Ionuţ Chirilă.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite