Afaceri din circuitul PET-ului în natură

Pe fondul scumpirii energiei, reciclarea deşeurilor de plastic a readus la viaţă industria autohtonă de fibre sintetice O investiţie în reciclare pare tentantă. Nu trebuie neglijată

Pe fondul scumpirii energiei, reciclarea deşeurilor de plastic a readus la viaţă industria autohtonă de fibre sintetice

O investiţie în reciclare pare tentantă. Nu trebuie neglijată însă problema lipsei materiei prime, a… deşeurilor. De fapt, lipsa unui sistem coerent de reciclare.

Femeia, cu fustă şi basma viu colorate, adună, împreună cu câţiva copii sticlele murdare din plastic pe marginea drumului. Le aruncă în căruţa trasă de un cal jigărit. Iau 5.000 pe sticle, după cum spune bărbatul absent, mânând la pas (50 de bani pe kilogramul de PET, adică vreo 20 de sticle).

Imaginea acestor trăitori din plastic pe care o întâlnim pe drumul prăfuit de ţară dintre Buzău şi Frasinu l-a izbit probabil pe Clement Hung, tânărul taiwanez care, la 32 de ani, înfiinţa la marginea Buzăului Living plastic SRL. Un nume ciudat pentru o companie, în spatele căreia puţini aveau să ghicească industria trăitoare din plastic ce avea să urmeze.

Mai întâi a fost producţia de saci de plastic - cea mai mare capacitate din Europa. După achiziţia Romcarbon, producător local tradiţional de mase plastice, s-a extins producţia cu polietilenă, panouri din polistiren… lucruri obişnuite.

Lucrurile inedite au venit însă din 2003 încoace. Atunci a fost pusă în funcţiune, la Greentech, prima capacitate de măcinare PET în granule/fulgi, o investiţie de 2,5 milioane de euro. Zodia plasticului s-a dovedit una norocoasă: "Pe atunci, o tonă de fulgi era undeva între 400 şi 450 de dolari.

Astăzi a ajuns la 650-700 de euro", spune Cristinel Dobrotă, directorul general al Greentech. Fulgii erau înghiţiţi masiv de piaţa externă, China în special, unde erau transformaţi în firbre de poliester. PET-ul reciclat devenea o mină de aur, pe măsură ce creşteau cotele aurului negru (petrolul, "materia primă virgină").

Zodia norocoasă a plasticului

Evident, a urmat pasul natural - păstrarea fulgilor de PET în casă, într-o fabrică proprie de fibre. În primăvara lui 2006 se lansează prima instalaţie de fibră - Greenfiber -, aprovizionată cu materie primă de la Greentech. Apoi, de la Iaşi se achiziţionează halele a ceea ce a fost cândva gloria industriei de fibre sintetice, Terom Iaşi.

Cu noua instalaţie, Greenfiber ajunge la o capacitate de 32.000 de tone de fribră pe an. În octombrie este programată lansarea unei noi capacităţi la Iaşi, astfel că, în final, capacitatea totală va ajunge la 50.000 de tone. "Vom fi al doilea producător ca dimensiune din Europa.

Primul este în Irlanda, cu 80.000 de tone capacitate. Dar nici acolo nu se lucrează la întreaga capacitate, din cauza costurilor foarte mari cu forţa de muncă", spune directorul Dobrotă.

Creşterea de capacitate este justificată. Tona de fibră a ajuns să se vândă cu 1.000-1.100 de euro. Primii care caută fibre sunt producătorii de componente auto - tapiţerie, machete, panouri de izolare etc. Peste jumătate din vânzările actuale merg spre industria auto, către furnizorii Volkswagen, Toyota, Renault etc.

Fibrele de la Buzău şi Iaşi se regăsesc însă şi în produse de igienă (şerveţele umede), dar şi confecţii (căptuşeli). 80% din producţie se duce la export, iar 20% este livrat unor producători din ţară, în special pentru producţia de perne şi pilote. Anul trecut, vânzările de fibre produse la Buzău şi Iaşi s-au ridicat la circa 20 de milioane de euro.

După ce la Corabia, unde activele altei foste fabrici de fibre au fost achizţionate anul trecut, se va pune în funcţiune şi noua capacitate pentru panouri de polistiren pentru construcţii, se poate spune că Living Plastic şi-a atins scopul - arată că se poate trăi din afaceri cu plastic.

Mochete, şerveţele, toate pleacă de aici

Teoretic, afacerea arată bine - piaţa este excelentă. Costurile au crescut, e drept, la utilităţi - apă gaze, dar sunt compensate de forţa de muncă încă ieftină. Şi chiar dacă sunt probleme cu fluctuaţia de personal, în rândul celor 800 de angajaţi, încă sunt departe costuri de 15-17 euro pe ora de lucru, precum în Irlanda.

Marea problemă rămâne materia primă. În ţara "berii la PET", unde bidonul de plastic este o prezenţă familiară (chiar familială) - în mijlocul pădurii, la marginea lacurilor şi în vârful munţilor -, nu se mai găseşte PET.

S-au bazat pe statistici - importurile pe an de sticle PET sunt de 110-120 de mii de tone (deocamdată nu există niciun producător intern, în general piaţa europeană fiind concentrată în mâinile a câtorva mari producători de sticle). Dar anul trecut, spre exemplu, "nu am reuşit să aducem din ţară mai mult de 25.000 de tone", spune directorul Dobrotă.

Căutăm PET din Grecia până în Ucraina

"Sistemul actual de colectare şi-a atins limitele", adaugă el. Sunt nevoiţi să importe. Prin acordul de aderare, importul de deşeuri din UE nu se poate realiza decât cu acordul autorităţilor din România, respectiv din ţara de proveninţă.

Procesul este prea complicat. Este însă liber la importul de fulgi, astfel că Greenfiber a decis să-şi producă singur materia primă în ţările din jur. Compania a devenit primul reciclator de PET din Grecia, după ce a investit un million de euro într-o unitate la Salonic, pentru spălarea şi măcinarea a 6-700 de tone de PET-uri pe lună.

Investiţii similare s-au făcut şi în alte părţi, la Odessa, Novi Sad şi Scopje. Astfel, fabricile din ţară au asigurat necesarul pentru a putea face faţă noii capacităţi de producţie.

Scormonitorul în gunoaie, "sistem de colectare"

"Orice sistem e mai mult decât nimic", le-a spus în urmă cu câteva săptămâni Cristinel Dobrotă, directorul general al Greentech, unor reprezentanţi ai Ministerului Mediului. Aceştia căutau reacţii în piaţă pe marginea introducerii unui sistem de colectare a deşeurilor "în două fracţii" - umedă (gunoi menajer), respective uscată (deşeuri reciclabile).

"Orice sistem e mai bun decât nimic", şi-a spus şi când a auzit că în Parlament se află un proiect de lege privind introducerea sistemului-depozit (fiecare ambalaj PET va costa un leu).

Proiecte: "două fracţii" şi "depozit"

Cele două sisteme sunt încă în faza de bune intenţii. Sistemul de colectare în două fracţii ar putea fi mai uşor de pus în practică decât cel cu patru (selective pe hârtie, sticlă şi plastic) mai ales că, din acest punct de vedere, România este încă la faza de proiecte-pilot.

În prezent, numai 1,3 milioane de români au acces la un sistem de colectare selectivă (tomberoane separate, program de colectare). Sistemul redus la două fracţii este oricum mai bun decât sistemul actual "totul la comun" şi s-a implementat cu succes în Grecia (ţară care, de asemenea, era codaşă la alinierea la normele europene în materie de colectare).

De cealaltă parte, sistemul depozit se întâlneşte în Germania, dar funcţionează... nemţeşte. "Mai întâi, s-a pus în funcţiune infrastructura, apoi s-a vorbit de sistemul depozit", spune directorul societăţii buzoiene.

Oricum însă, trebuie inventat ceva... Colectarea actuală se face în proporţie de 90% prin ceea ce vine de la persoane fizice - scormonitorii prin gunoi.

"Activitatea" a început să devină tentantă în momentul în care statul a subvenţionat reciclarea PET-urilor şi, implicit, o parte din bani s-au dus la reciclatori. După ce s-a ajuns la un nivel care să satisfacă obligaţiile de reciclare impuse de acordurile europene (10% în cazul plasticului, în general, în 2007, 11% în 2008, pentru a ajunge la 22% în 2013), s-a renunţat la subvenţie.

"Noi plătim acum un leu la unitatea de colectare, care ulterior plăteşte persoanei fizice. "Noi nu plutem plăti mai mult, pentru că deja am ajuns la pragul de rentabilitate. De cealaltă parte, nici săracii nu se mai mulţumesc cu câteva mii de lei vechi. Este clar că sistemul actual şi-a atins limitele", conchide Cristinel Dobrotă.