Afacerea cu uşi creşte şi în 2007

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Importatorul şi distribuitorul de uşi de garaj Hormann România estimează că va înregistra în acest an o cifră de afaceri de până la 10,5 milioane euro, în creştere cu 25% faţă de anul

Importatorul şi distribuitorul de uşi de garaj Hormann România estimează că va înregistra în acest an o cifră de afaceri de până la 10,5 milioane euro, în creştere cu 25% faţă de anul 2006, ca urmare a dezvoltării segmentului rezidenţial. "Piaţa uşilor de garaj este extrem de dinamică, urmând rimul de creştere al pieţei rezidenţiale. Pentru acest an ne propunem un avans al cotei de piaţă şi al cifrei de afaceri cu aproximativ 20-25%", a declarat directorul general al Hormann România, Bogdan Cojocaru. Compania a realizat anul trecut o cifră de afaceri de 8,5 milioane de euro, cu două milioane de euro peste estimările iniţiale. Cele mai importante vânzări au fost înregistrate în Bucureşti, Constanţa, Sibiu şi Iaşi. Compania va finaliza în acest an construcţia unei clădiri de birouri, în zona de vest a Capitalei, care va include viitorul sediu central al firmei, precum şi un show-room şi un depozit central. Imobilul are o suprafaţă de 4.000 metri pătraţi, iar valoarea investiţiei este estimată la circa patru milioane euro.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite