„Adevărul“ sondează afacerile din industrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel mai mare angajator, cel mai harnic contribuabil la bugetul de stat şi cel mai important factor de dezvoltare a economiei este industria, sectorul care a atras şi cele mai consistente investiţii în ultimii ani.

Cu toate acestea, industriaşii sunt foarte rar consultaţi atunci când se iau decizii de politică economică, iar solicitările lor legitime pentru îmbunătăţirea mediului de afaceri sunt luate în considerare foarte rar.

De aceea, „Adevărul" demarează un serial de analize numit „Raport asupra industriei", în care vom arăta dimensiunile reale ale acestui sector, cum sunt organizate marile afaceri din domeniu şi cine sunt „vârfurile de lance" ale producţiei româneşti.

Vom vedea astfel că, în timp ce statisticile publice raportează doar cifrele seci privind evoluţiile diverşilor parametri din acest domeniu, oficialii guvernamentali tratează industria „la grămadă", dacă nu chiar „la morman". În serialul nostru veţi regăsi cele mai relevante informaţii referitoare la investiţiile industriaşilor, costurile de producţie pe care trebuie să le acopere, marjele de profit, ce taxe plătesc şi ce (nu) primesc în schimbul lor, cum îşi gestionează resursele - sau, într-un cuvânt, cum funcţionează în 2012 motorul care a scos economia României din recesiune, în 2010.

Vom trece în revistă, de asemenea, şi principalele măsuri cerute de mediul de afaceri pentru stimularea creşterii economice şi siguranţa mediului investiţional - soluţii care se impun şi azi, deşi multe dintre ele au fost formulate în urmă cu mai mulţi ani.

Pentru a înţelege cât este de importantă în România marea industrie, asupra căreia s-au aplecat prea puţini dintre cei aflaţi la butoanele economiei, putem spune doar că o eventuală dispariţie din „peisaj" a unor nume precum Petrom, Dacia Piteşti, Alro Slatina, Arcelor Mittal Galaţi sau Ford Craiova ar lăsa economia fără coloana vertebrală. În locul unui astfel de scenariu, vă propunem serialul inspirat 100% din date reale numit generic „Raport asupra industriei". Nu rataţi articolele care vor purta această ştampilă!

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite