Acţiunile SIF încep săptămâna cu o creştere de 6,5%
0Brokerii pun această creştere surprinzătoare pe seama proiectului de lege al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM), referitor la limitarea dreptului de vot în cazul deţinerilor care
Brokerii pun această creştere surprinzătoare pe seama proiectului de lege al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM), referitor la limitarea dreptului de vot în cazul deţinerilor care depăşesc 1% din capitalul social, publicat la sfârşitul săptămânii trecute.
"Proiectul CNVM poate fi considerat principala cauză a acestei reveniri spectaculoase: în proiect, nu se specifică absolut nimic despre vânzarea obligatorie a acţiunilor concertate", spune Alin Brendea, director Prime Transaction.
Pe de altă parte, creşterea agresivă înregistrată de titlurile SIF intră în "normalitatea" unei oscilaţii foarte mari de preţ, caracteristică ultimelor săptămâni. "Această revenire este bruscă, însă nu ieşită din comun, SIF-urile fiind foarte volatile.
Din punctul de vedere al analizei tehnice, şi faptul că au fost atinse nişte praguri-suport ar putea explica evoluţia inversă trendului în care au cantonat acţiunile societăţilor de investiţii în luna noiembrie. Practic, titlurile SIF se află la nivelul de dinaintea corecţiei înregistrate de la începutul acestei luni", explică Laurenţiu Roşoiu, consultant de investiţii la SAI Swiss Capital Asset Management. şi ştirile pozitive care au apărut după desfăşurarea, la sfârşitul săptămânii trecute, a Adunării Generale a Acţionarilor (AGA) la BCR au impulsionat acţiunile SIF. "Faptul că majorarea capitalului social la BCR nu se poate realiza decât cu participarea SIF-urilor, dar şi informaţiile potrivit cărora persoane fizice importante, precum Copos sau Becali, sunt interesate să cumpere acţiuni la BCR au avut, de asemenea, un rol în aprecierile din şedinţa de luni", observă Marcel Murgoci, director de tranzacţionare la Estinvest Focşani.
Cea mai mare creştere, cu peste şapte puncte procentuale, a fost înregistrată de titlurile SIF Oltenia (SIF 5). Ultimul preţ de tranzacţionare pentru titlurile SIF 5 a fost, ieri, de 3,4800 lei/acţiune. SIF Oltenia a fost secondată de SIF Moldova (SIF 2), cu o urcare de 6,83% faţă de sesiunea precedentă, până la 3,1700 lei/titlu. şi titlurile SIF Banat-Crişana (SIF 1) şi SIF Transilvania (SIF 3) au încheiat peste pragul de 3 lei/acţiune, la 3,2800 lei/acţiune, şi, respectiv, la 3,0500 lei/acţiune.
BRD şi SNP rămân pe minus
Evoluţia titlurilor SIF a impulsionat, de altfel, întreaga piaţă. Totuşi, titlurile SNP şi BRD continuă să rămână o surpriză neplăcută pentru brokeri. "Titlurile SNP şi BRD au încheiat, ieri, pe minus (n.red.: SNP - la 0,5950 lei/titlu, BRD la 19,1000 lei/titlu). În cazul SNP, până acum s-a cumpărat foarte mult pe expectaţii. În momentul de faţă însă s-a ajuns la o maturizare a emitentului, iar preţul oglindeşte evoluţia companiei", explică Laurenţiu Roşoiu.