A început procesul de asigurare obligatorie a locuinţelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prima poliţă de asigurare obligatorie a locuinţelor din România a fost emisă, potrivit unui anunţ făcut astăzi de PAID (Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor), societatea comercială de gestionare a acestor asigurări.

Legea privind asigurarea obligatorie a locuinţelor a fost adoptată în 2008, dar aplicarea ei a fost întârziată de crearea bazei de date cu locuinţele din România şi stabilirea regulilor contractului de reasigurare, fără de care nu se pot vinde poliţele. În luna mai din acest an, Marius Bulugea, directorul general al PAID, declara că primele poliţe vor fi emise undeva în perioada iulie-august din acest an.
Potrivit legii privind asigurarea obligatorie a locuinţelor (Legea 260/2008), proprietarii de locuinţe sunt obligaţi să încheie poliţe de asigurare obligatorie a locuinţelor, suma maximă asigurată fiind de 20.000 de euro pentru locuinţele tip A şi de 10.000 de euro pentru locuinţele tip B. Prima anuală obligatorie este de 10 euro în cazul locuinţelor tip B şi de 20 de euro în cazul locuinţelor tip A. Proprietarii care nu şîi asigură locuinţele riscă o amendă între 100 şi 500 de lei, iar constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către primari şi de persoanele împuternicite în acest scop.

Doar 24% din locuinţele din România sunt asigurate

La începutul acestei luni, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) a anunţat că, potrivit statisticilor oficiale, în România există 8,3 milioane de locuinţe proprietate personală, din care 4,5 milioane în mediul urban şi 3,8 milioane în mediul rural.
La data de 30 iunie 2010, conform cifrelor centralizate de CSA, erau în vigoare peste două milioane de contracte de asigurare facultativă a locuinţelor. Acest numar arată că doar 24% din totalul locuinţelor din România, inventariate de Institutul Naţional de Statistică, sunt protejate prin asigurare.
Proprietarii de locuinţe care au poliţe de asigurare facultativă privind riscurile prevăzute de legea asigurării obligatorii a locuinţelor sunt obligaţi să încheie poliţe de asigurare obligatorie a locuinţelor la expirarea contractelor respective şi îşi pot face alte poliţe de asigurare facultativă numai pentru sume asigurate care le depăşesc pe cele asigurate obligatoriu sau pentru riscuri care nu fac obiectul contractului de asigurare obligatorie.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite