A început. Băncile europene intră în stare de alertă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două dintre cele mai mari bănci europene, Crédit Agricole (Franţa) şi Commerzbank (Germania) au început să ia măsuri de urgenţă pentru a se proteja. Francezii vor renunţa la 21 dintre cele 53 de state în care au operaţiuni, iar nemţii încearcă să-şi transfere active suspecte la stat pentru a evita naţionalizarea.

Sistemul financiar mondial dă noi semne de tensiune. Băncile şi investitorii au fugit la adăpostul dolarului, euro a scăzut pentru prima dată de la 12 ianurie sub 1,3 dolari, iar două bănci europene au luat măsuri de urgenţă pentru a combate criza care se adânceşte pe zi ce trece. 

Pieţele de obligaţiuni şi bursele au fost lovite ieri de neîncrederea investitorilor, în ciuda măsurilor anunţate la sfârşitul săptămânii trecute la Summitul de la Bruxelles.

Reflectând tensiunea, dobânzile de pe pieţele interbancare pentru împrumuturile în dolari au continuat să crească, atingând cel mai ridicat nivel din iulie 2009. Obligaţiunile italiene pe termen lung au sărit iar la peste 7%, un nivel care ar elimina practic abilitatea statului de a se împrumuta.

Crédit Agricole SA, a treia bancă franceză ca mărime, a anunţat că va părăsi 21 dintre cele 53 de state în care are operaţiuni pentru a-şi economisi resursele şi pentru a-şi consolida capitalul.

Commerzbank AG, una dintre cele mai mari bănci germane, se luptă să evite contractarea unui împrumut de urgenţă de la guvern şi negociază transferul unor active „suspecte“ la o bancă deţinută de stat, transmite „The Wall Street Journal“.

Indicele american Dow Jones Industrial Average a înregistrat o scădere de 1,1%, iar bursele din Japonia, Australia şi Coreea de Sud au pierdut fiecare mai mult de 1% în această dimineaţă.

Investitorii se tem că măsurile anunţate de liderii europeni la sfârşitul săptămânii trecute nu sunt suficient de puternice pentru a soluţiona criza din Europa, iar asta se reflectă pe pieţe şi burse.

Principala îngrijorare este că, în lipsa unei strategii solide, băncile, care deţin obligaţiuni guvernamentale europene în valoare de sute de miliarde de euro, vor încasa pierderi masive, care ameninţă să schilodească sistemul bancar european şi să destabilizeze întregul sector bancar mondial.



Două dintre cele mai mari bănci europene, Commerzbank şi UniCredit, au anunţat că-şi vor restrânge activitatea în unele ţări din Europa de Est care înainte reprezentau pieţe prioritare. La sfârşitul săptămânii trecute, doar zvonurile apărute pe internet privind starea băncilor suedeze, care deţin 40% din sistemul bancar local, au fost suficiente pentru a-i determina pe letoni să retragă peste 14 milioane de euro din bănci precum Swedbank sau SEB.

România, printre cele mai vulnerabile ţări

Aceeaşi situaţie se poate observa şi în România. Subsidiarele din România ale băncilor greceşti au pierdut 1,2 miliarde de euro din depozite de la începutul acestui an, a declarat Nicolae Cinteză, directorul Direcţiei Supraveghere din Banca Naţională a României (BNR), în cadrul seminarului EU-COFILE, organizat de Alpha Bank, BNR şi Asociaţia Română a Băncilor.

„În Braşov, un oraş din Transilvania cu 300.000 de locuitori, sucursalele a cel puţin 12 bănci străine, majoritatea din zona euro, sunt la fiecare colţ. În Bulgaria, Croaţia, Macedonia, Polonia, România şi Serbia, cel puţin 20% din activele totale ale sistemului bancar sunt deţinute de creditori cu sediul în Grecia, Irlanda, Italia, Portugalia sau Spania, ţările din zona euro care au cele mai mari probleme", scriu jurnaliştii „The Wall Street Journal".

Atunci când întregul sector bancar european a început să se confrunte cu probleme, instituţiile au promis că nu vor renunţa la activele din Europa de Est. Dar discursul s-a schimbat acum. Băncile din Belgia, Germania, Grecia, Irlanda, Italia şi Portugalia au început să-şi vândă activele din regiune, sperând să atragă atenţia băncilor sănătoase.

info
Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite