A ajuns miliardar dezvoltând fabrica la care făcea practică în liceu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În anii comunismului, „practica“ în liceu însemna un fel de muncă patriotică la cules şi sortat de legume-fructe. În judeţul Vâlcea, mulţi liceeni lucrau în „practică“ pentru fabrica de conserve din legume şi fructe Râureni, printre ei numărându-se şi elevul Dan Mutu. Diferenţa dintre el şi colegii lui este că Dan a cumpărat, după mai bine de 20 de ani, fabrica de la Râureni. A dezvoltat-o treptat, transformân

„Pot spune că am destulă experienţă în producţia de conserve din legume, siropuri şi dulceţuri din fructe, pentru că în anii de liceu făceam practică la Râureni. Am cumpărat fabrica în 2008 cu 4,5 milioane de euro şi până astăzi am mai investit aici încă cinci milioane, astfel că acum avem una dintre cele mai moderne unităţi de producţie cu acest profil din ţară. Cred că în 2011 vom avea o cifră de afaceri de 6 milioane de euro, iar în 2012 vânzările vor creşte cu 20%“, ne-a declarat Dan Mutu.

A angajat 300 de oameni în anii crizei

Omul de afaceri a înfiinţat, în 1994, grupul de companii Annabella, profilat pe producţia de dulceţuri şi alte conserve vegetale (legume, fructe, murături, siropuri etc.), grup care a achiziţionat, în 2008, fabrica de conserve Râureni – judeţul Vâlcea. De atunci până în prezent, adică exact în anii de criză, grupul industrial agroalimentar Annabella a angajat încă 300 de oameni şi acum are peste 1.000 de salariaţi în total, fiind unul dintre cei mai mari angajatori privaţi din judeţul Vâlcea.
„Faptul că Râureni era deja un brand cunoscut de români ne-a ajutat destul de mult, dar pentru noi importantă a fost şi alinierea la standardele europene impuse pentru acest sector, standarde care nu sunt deloc uşor de atins“, a spus Dan Mutu. El vorbeşte la plural (despre „noi“), pentru că în acest business o are alături pe soţia lui, Dorina – „eu patron, ea asociat“.
Întregul grup Annabella, cu afaceri în industria alimentară şi retail (deţine 35 de supermarketuri în localităţile din judeţul Vâlcea), a avut anul trecut o cifră de afaceri de circa 40 de milioane de euro.

Conservele, fiind ieftine, se vând cel mai bine

În acest an, conservele de legume au reprezentat 47% din totalul producţiei, oţetul - 18%, gemul - 16%, dulceaţa 8% şi siropurile – 2%. „Produsul nostru forte este dulceaţa, dar conservele se vând cel mai bine, pentru că sunt ieftine. O zacuscă asigură masa unui om, şi asta contează în perioadele de criză. Totul ţine de puterea de cumpărare a românilor“, a explicat directorul comercial al grupului Annabella, Ioan Deac. El a mai arătat că zahărul şi fructele (principalele materii prime) aproape că şi-au dublat costurile de achiziţie în ultimii ani, dar preţul produselor finite nu a crescut nici în 2011.

Exporturile merg şi spre Răsărit

Aproximativ 10% din producţie a fost destinată exporturilor, în principal în ţări precum Germania, Austria, Italia, Spania şi Israel. „Am testat şi pieţele din Răsărit (Ucraina şi Rusia) şi am reuşit să intrăm şi pe piaţa rusească“, a spus Dan Mutu, la prima sa întâlnire cu presa de business, desfăşurată în această dimineaţă la Bucureşti. „Pentru anul viitor, ne propunem o creştere a cifrei de afaceri cu 20% şi o dublare a ponderii exporturilor. Din acest an am început să exportăm şi în Rusia“, a afirmat proprietarul grupului.

Piaţa românească, dominată de străini

Oficialii grupului Annabella estimează piaţa românească de conserve din legume şi fructe la peste 150 de milioane de euro, din care 45% reprezintă importurile. Principalii concurenţi ai producătorului de la Râureni sunt firmele Leader Internaţional, Marathon (cu brandul Olympia), dar şi fabricile de conserve de la Feteşti şi Buftea. În anii următori, investiţiile grupului se vor axa pe extinderea suprafeţei cultivate cu legume şi fructe.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite