AVAB a incasat din falimente peste 20 milioane dolari
0125 de persoane care au ocupat functii de conducere au fost obligate de instanta sa plateasca datoriile firmelor din averea personala
In perioada 2001-2003, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare (AVAB) a incasat ca urmare a procedurii de reorganizare judiciara si faliment, reglementata de Legea 64/1995, peste 65 de miliarde lei, in contul datoriilor aferente debitorilor aflati in aceasta situatie. Din aceasta suma, 150 de miliarde lei sunt aferente anului 2001, 242 miliarde pentru 2002 si 263 miliarde lei pentru 2003. "Tinta AVAB este recuperarea integrala a creantelor preluate la datoria publica interna sau un grad de recuperare cat mai aproape de valoarea nominala consolidata. Atunci cand nu se realizeaza acest scop, se demareaza actiunile de atragere a raspunderii patrimoniale ori impotriva persoanelor fizice si juridice care au dobandit bunuri sau avantaje financiare in dauna obligatiei de restituire a creditului", a declarat presedintele AVAB, Mircea Ursache. Pana in prezent, AVAB a formulat si a adresat instantelor de judecata 307 cereri pentru ca acestea sa dispuna atragerea raspunderii persoanelor din conducere si preluarea de catre fostii manageri sau actionari a unei parti din datoriile societatii. Pretentiile AVAB pentru cele 307 cereri insumeaza 117,54 milioane dolari si doua miliarde lei si vizeaza 464 persoane care au ocupat functii de conducere precum director, administrator sau cenzor in cadrul societatilor. "Dintre acestea, au fost admise 99 de cereri, instanta obligand persoanele care au indeplinit functii de conducere, si anume 125 de persoane, sa raspunda cu averea personala pana la concurenta creantelor detinute de AVAB fata de societatile debitoare. Sumele de plata stabilite de instanta prin hotarari judecatoresti care urmeaza a fi platite de aceste persoane insumeaza 36 milioane dolari si 9 miliarde lei", a mai adaugat Mircea Ursache. Celelalte 208 cereri se afla in faza de judecata.