ANALIZĂ: De ce menţinerea constantă a masei monetare face bine economiei

Rata inflației în România a atins un nou minim istoric de 1,79% în luna mai a acestui an, conform site-ului BNR. Astfel, după ce în anul 2011 rata anuală a inflației ajunsese la cote alarmante de peste 8% în anumite luni (de exemplu aprilie și mai 2011), acest indicator a scăzut constant pe perioada lui 2012. Explicaţia este dată de menţinerea constantă a masei monetare în circulaţie.

Cum s-a ajuns la o astfel de cifră record ? Pentru a putea răspunde la această întrebare trebuie menționat că singurul mod în care toate prețurile dintr-o economie pot să crească într-o anumită perioadă (dar nu neapărat la același nivel) este dacă masa monetară din țara respectivă sporește. Această concluzie este relativ intuitivă. Dacă agenții economici au mai mulți bani (în valoare nominală), prețurile vor crește în concordanță, deoarece cumpărătorii sunt dispuși să ofere sume mai mari (nominal).

Prin urmare, pentru a putea explica tendința de scădere a ratei anuale a inflației din România trebuie să urmărim evoluția agregatelor monetare M1 și M2 (am eliminat M3 din analiză pentru motive de simplitate). Foarte pe scurt, M1 este definit practic ca numerarul aflat în circulație într-un anumit teritoriu la care se adaugă depozitele overnight, iar M2 este M1 plus depozitele cu scadență până la 2 ani și depozitele rambursabile cu preaviz de până la trei luni, conform metodologiei BCE.

După cum se poate observa în graficul următor, realizat pe baza datelor furnizate de BNR, evoluția agregatului monetar M1 a fost surprinzător de constantă, acesta crescând cu doar 4.251,3 milioane de lei pe perioada analizată de zece luni, ceea ce înseamnă o creștere de aproximativ 5%. M2, pe de altă parte a avut o creștere ceva mai pronunțată, dar chiar și evoluția acestui indicator a fost relativ stabilă.

Astfel, M2 a crescut pe perioada analizată de la 199.479,5 la 216.316,7 milioane de lei, ceea ce reprezintă o sporire de aproximativ 8,5%. Mai mult, putem chiar să sesizăm că au existat luni, cum ar fi martie 2012 în care masa monetară în sens restrâns (M1) chiar a scăzut față de luna precedentă.

Aceste date empirice nu fac decât să susțină teoria care afirmă că sporirea masei monetare în circulație duce la creșterea generalizată a prețurilor. Inversa acestei afirmații este și ea valabilă: dacă vrei să nu mai ai creșteri generalizate a prețurilor trebuie să ții constantă masa monetară.

Care sunt beneficiile unei politici monetare restrictive?

Beneficiul esențial al unei astfel de măsuri este că se evită inflația. Contrar opiniei multor specialiști, inflația (definită ca orice creștere a cantității de monedă sau de credit) este un fenomen care nu aduce nici un beneficiu economiei, dar care creează numeroase efecte perverse. Printre cele mai importante consecințe negative ale inflației se numără:

1.    Inflația duce la redistribuirea avuției. Astfel, inflația îi avantajează pe primii care primesc banii nou creați în defavoarea ultimilor. Dacă banca centrală dintr-o economie mărește masa monetară, primii beneficiari ai banilor introduși în sistem înregistrează un câștig net, deoarece veniturile lor cresc înaintea creșterii tuturor celorlalte prețuri. După ce aceștia cheltuiesc sumele respective prețurile din economie cresc treptat. Ultimii care au acces la banii nou creați înregistrează în schimb o pierdere netă, deoarece toate prețurile din economie au crescut înaintea veniturilor lor. De obicei perdanții procesului inflaționist sunt oamenii cu venituri fixe.

2.    Inflația îngreunează calculul contabil. Datorită inflației mulți antreprenori își supraestimează câștigurile. Deși pe hârtie înregistrezi un profit în realitate nu faci decât să consumi capitalul companiei. Evident, acest lucru duce la decizii investiționale greșite și afectează mecanismul de penalizare a pieței, deoarece mai toate companiile fac profituri (ce puțin datorită „iluziei contabile”).

3.    Inflația încurajează îndatorarea și descurajează economisirea. Stimulentele să economisești scad, deoarece banii puși deoparte își pierd din valoare, în schimb îndatorarea devine profitabilă din punct de vedere economic, întrucât banii pe care îi vei da înapoi vor avea o putere de cumpărare mai mică.

4.     Inflația este extrem de populară în timp ce deflația este o adevărată „sperietoare de ciori”. Creșterea masei monetare este o strategie foarte populară din punct de vedere politic deoarece „furnizezi lichiditate pentru susținerea economiei”. Creșterea creditării (chiar și în cazul expansiunii artificiale a creditului) este întotdeauna bine primită atât de către populație cât și de către investitori pentru că oferă un moment de respiro pe termen scurt.

Pe de altă parte, deflația este văzută ca un fenomen extrem de negativ de către mediul de afaceri, întrucât antreprenorii consideră în mare parte că este imposibil să faci profituri într-o economie în care prețurile sunt în scădere. În realitate acest lucru nu este în mod necesar adevărat deoarece tot ce contează pentru a înregistra profituri este diferența dintre costurile inputurilor și prețul produsului final (diferență care poate să fie pozitivă chiar și într-o societate cu prețuri în scădere). Datorită popularității de care bucură inflația, aceasta devine un pericol real pe termen lung, putând chiar duce la hiperinflație (cum istoric s-a și întâmplat în mai multe cazuri).

Acestea sunt principalele motive pentru care se poate afirma că inflația are multe costuri sociale, dar nu creează nici un beneficiu. În afara faptului că avuția unei țări este redistribuită dinspre anumite grupuri sociale către altele, economia respectivă per ansamblu va fi mai săracă datorită inflației.

Tocmai din aceste motive politica unei bănci centrale de a menține masa monetară constantă (cum pare să fie cazul BNR-ului în ultima perioadă) trebuie încurajată.

Alexandru Pătruţi este doctorand în economie şi cercetător asociat în cadrul Institutului Ludwig von Mises România