OPINIE: În prezent, jurnalele academice și universitățile economice sunt un factor agravant al crizei

Nimic nu scapă efectelor negative ale producţiei de bani din nimic. Nici măcar mediul academic!  Tot mai mulţi “cercetători economici” care populează media internațională propagă aceleași axiome economice falimentare: bani tipăriți înseamnă dobândă mai mică, investiții mai multe în economie, șomaj mai puțin și creștere economică ”durabilă” (cel puțin până la următoarea criză).

Toate acestea sunt dublate și de o încăpățânare obsesivă de a crede (și de a ne convinge implicit și pe noi) că ne e bine cu mai multă intervenție a statului în economie decât cu mai puțină. Prin asta, aservesc  știința economică acestor planificatori centrali care de la butoanele economiei împart după bunul plac resursele pe care tot mai puțini se chinuie să le mai producă în economia reală.

Mediul academic (doar) între keynesism şi monetarism

Mediul academic economic nu a scăpat nici el de înregimentarea în armata celor care propovăduiesc ”virtuțiile” intervenționismului și etatismului. Ceea ce, în România, a nici nu a fost foarte greu pentru că cei care mai deunăzi predau socialismul economic. Aceştia doar au schimbat doar puțin coperțile și au mai introdus pe ici pe colo cuvântul “piață” şi sau au strecurat de ochii lumii discipline care să aibă cât de cât legătură cu ”capitalismul”. 

Teoria economică modernă a devenit pur și simplu asfixiată de două curente dominante pornite din trunchiul economiei clasice:

[1] teoriile keynesiste, potrivit cărora banii pot fi tipăriți în cantități infinite pentru că prețurile și salariile sunt rigide la această producție de bani și politica fiscală poate juca rol de regulator în economie blocând orice presiuni inflaționiste (producția de bani se face pentru a inunda cu ei piața capitalurilor și apoi pentru a forța dobânzile să se apropie periculos de 0%);
[2] teoriile monetariste ale căror baze au fost puse de Fisher și dezvoltate într-o manieră mai liberală de Friedman – care nu renunță nici ele la conceptul de bancă centrală și politică monetară etatizată și planificată de la centru (socialismul monetar al keynesiștilor) care statuează faptul că banii produși în cantități suboptimale generează deflaţie, care apoi devine sursa tuturor dezechilibrelor macroeconomice.

Cum au fost marginalizate principiile ştiinţei economice clasice

Cea mai mare parte a economiștilor și a profesorilor de economie și-a concentrat în ultimele decenii eforturile de cercetare pe cele două curente de gândire (cu preponderenţă pe cel inspirat de Keynes), aruncând în derizoriu principiile apărate de clasicii științei economice (precum Hayek). Economişti considerați brusc anacronici și insuficienți pentru nevoile economiilor moderne. Aşa se nasc nişte economii tot mai centralizate şi reglementate, cu state tot mai sociale și tot mai asistențiale, dominate de servicii financiar-bancare tot mai profitabile dar tot mai nocive pentru economia reală și pentru care producția de bani din nimic este singura cale de a supraviețui falimentului.

Jurnalele academice de prestigiu împreună cu bazele de date și editurile internaționale (Springerlink, ISI Thompson, Elsevier), care sunt considerate pe nedrept (și mai nou și la noi în România) de către cei care administrează politicile publice în materie de educație (adică tot de stat) ca fiind singurele relevante, și-au închis rapid porțile puținilor profesori universitari care mai cred în liberalism economic, în piața liberă și în capitalismul autentic.

Toți cei care refuză să creadă că economia este o știință similară științelor naturale – și care văd cum această știință este îndepărtată de esența sa (acțiunea umană) și aservită aparatului politic care are nevoie de explicații (a se citi minciuni cu iz teoretico-academic) pentru politicile publice cu care ne agresează – au fost marginalizați, pentru că sistemul respinde orice ”instigator” împotriva puterii sale absolute.

Unde au dispărut dezbaterile adevărate despre “dreptul de proprietate”?

Recunoașterea academică (inclusiv premiile Nobel) vine în sprijinul celor care oferă cele mai ”avansate” soluții matematice de optimizare a politicilor monetare, fiscale, de agregare a indivizilor din piață, de simulare a condițiilor pieței. Principiile economice care au la bază dreptul de proprietate, praxeologia sau individualismul sunt confundate cu ideologiile și aruncate rapid la gunoi.

Pe lângă criteriile scientometrice aberante inventate pentru a aprecia calitatea unui articol academic (și care au în vedere nu ce scrie în acel articol sau cum a fost el primit mai devreme sau mai târziu de comunitatea academică), statul a știut să corupă în același timp pe cei care ”cercetează” și ”rafinează” metodele prin care statul calculează și optimizează intervențiile sale în economie.

Foarte multe resurse publice create din nimic au fost și sunt în continuare aservite acestui grup dominant de oameni de știință care nu vor îndrăzni niciodată să afirme că statul e rău și nociv pentru stabilitatea societății și bunăstarea generală a membrilor săi.

Încetul cu încetul, știința economică este îngropată sub maldărul de teste empirice / econometrice care crează teorii ”overnight” bune doar pentru a demonstra ceea ce se dorea a fi demonstrat. Astfel, cercetătorii s-au transformat încetul cu încetul în simpli “aplicatori de modele / ecuații”, din care se extrag apoi teoriile care țin tot atât de mult cât eșantionul de date și care nici nu pot fi extrapolate nici în viitor și nici la o altă țară sau grup de indivizi.

Ce este un cercetător de succes?

În momentul de față un profesor universitar de economie de succes nu este cel care înțelege esența tuturor teoriilor ce compun știința economică și care poate să discearnă între adevăr și minciună. Un profesor de succes este cel care mai dezvoltă un model teoretic deja publicat pe care îl testează pe un eșantion de date pentru a găsi legături relevante statistic pentru a descrie o variabilă sau alta.

Un profesor de succes nu este cel care citește mult, organizează seminarii de dezbateri cu studenții săi pe cărți și pe teoriile economice şi care caută răspunsuri ce au utilitate pentru piață. Un profesor de succes este cel care aruncă pe piață aberații construite pe baze matematice, care se referă întotdeauna la o situație pur teoretică + și care întotdeauna își găsește contradicția în practică sau în teoria clasică (prețuri rigide, salarii rigide, legătura dintre dobândă și creșterea PIB,  relația dintre inflație și șomaj, relația dintre depreciere și inflație etc).

Un profesor de succes este cel care își irosește eforturile în a cerceta ceva care de multe ori e departe de ceea ce trebuie să predea la clasă la studenții săi. Un profesor de succes este cel care în manualele sale alocă tot mai puțin spațiu pentru teoriile alternative (clasice) devenite prematur anacronice, le trece cu vedere pentru a avea apoi timp și spațiu pentru a dezvolta virtuțiile intervenționismului.

Prin urmare, astăzi, un profesor de succes este nu cel care deschide mintea studenţilor săi, şi care pune în discuţie principii economice fundamentale, ci acela care fixează minţile tinerilor în nişte şabloane din care să nu mai poată ieşi niciodată, şi care se mulţumeşte să aplice şi să studieze modele matematice fără nici o legătură cu natura umană.

Boala de care suferă mediul academic, este un factor de agravare a crizei

Această criză (și toate cele care vor veni) va fi accentuată și de faptul că în mediul academic nu există libertatea și deschiderea pentru promovarea unor teorii clasice cu privire la producția de bani din nimic sau la privilegiile din sistemul financiar-bancar (rezerva fracționară, absența falimentului în sistemul bancar, influența băncilor centrale asupra dobânzii, monopolul asupra creației de bani acordat băncilor comerciale etc).

Înregimentarea oamenilor de știință din economie în tabăra celor care ridică osanale intervenției statului în economie, și premierea cu precădere a acestui lucru (inclusiv prin condiționarea dreptului de a preda în universități de publicarea în reviste ce refuză articolele ce aduc atingere intervenționismului) va menține lumea în care trăim într-o continuă criză și într-un continuu blocaj.

Cristian Păun este conferenţiar universitar doctor în economie, în cadrul ASE Bucureşti