ANAF rambursează TVA de peste un miliard de lei în septembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) va rambursa firmelor, în luna septembrie, peste un miliard de lei, reprezentând deconturi TVA a căror vechime este de până la 2 august 2010. Suma va fi distribuită în trei tranşe.

"În selecţia lunii septembrie au fost cuprinse, în ordinea vechimii, toate deconturile de TVA, urmând a fi soluţionate prin restituire deconturile a căror vechime este de până la data de 02.08.2010", a transmis ANAF.

Deconturile de TVA au fost organizate astfel:

-          Deconturi cu compensare şi restituire care totalizează 784,9 milioane de lei, din care se compensează suma de 53,8 milioane de lei şi se restituie suma de 731 de milioane de lei

-          Deconturi cu compensare integrală în valoare de 222,6 milioane de lei

-          Deconturi cu compensare parţială în valoare de 15,8 milioane de lei

În cazul compensărilor totale sau parţiale se soluţionează toate deconturile pentru care s-a emis decizia de rambursare, iar în cazul sumelor de restituit, care totalizează 731 de milioane de lei, plata efectivă a fost programată în trei tranşe.

Prima tranşă, în valoare de 68,7 milioane de lei, a fost rambursată astăzi, urmând ca tranşa a doua - de 297 milioane de lei - să fie rambursată la 24 septembrie. Alte 365,3 milioane de lei vor fi rambursate la 29 septembrie.

"Efectele tuturor măsurilor luate de ANAF referitoare la rambursarea TVA - cel mai vechi decont se stinge primul, control ulterior pentru deconturile cuprinse între 5.000 şi 10.000 de lei, regim special de rambursare pentru exportatori şi transparenţa procesului - sperăm să se vadă în curând în noi investiţii promovate de mediul de afaceri, atât de necesare relansării economice", a declarat preşedintele ANAF, Sorin Blejnar.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite