ALERTĂ! Euro urcă vertiginos spre 4,4 lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După puseul de vineri, când moneda unică a ajuns la 4,37 lei/euro pe fondul căderii Guvernului Ungureanu, cursul valutar a atins azi un nou maxim istoric de 4,39 lei/euro.

BNR a anunţat astăzi, la ora 13.00, un curs de referinţă de 4,3970 lei/euro, în creştere cu 2,23 bani faţă de vineri, euro ajungând astfel la un nou record istoric faţă de leu, deşi potrivit dealerilor banca centrală a continuat să intervină indirect pentru a evita o depreciere mai mare.

Mobilul şi chiria, tot mai scumpe

Dacă la începutul anului cursul oscila între 4,34 şi 4,36 lei/euro, acum se îndreaptă vertiginos spre 4,4 lei/euro, ceea ce înseamnă că în mai vom plăti mai mult la toate serviciile ale căror tarife se calculează în moneda europeană. Spre exemplu, chiria de 200 de euro a fost, în ianuarie, echivalentul a 868 de lei - acum va fi 880 de lei; un abonament de 10 euro la mobil era în ianuarie egal cu 43,4 lei - acum va fi de 44 de lei.

Deprecierea leului îi loveşte cel mai puternic pe cei care au de plătit rate în bancă. Dacă o astfel de rată, stabilită spre exemplu la 300 de euro, era în ianuarie echivalentul a 1.300 de lei, acum va ajunge la 1.320 de lei.

ING Bank: piaţa va rămâne tensionată

Economistul ING Bank Vlad Muscalu crede că piaţa va rămâne tensionată, cel puţin până când planurile noului guvern devin mai clare. "Volatilitatea ar putea persista dincolo de aceste clarificări, în cazul în care noul executiv reduce atenţia acordată disciplinei fiscale. Riscurile asociate unui asemenea scenariu par semnificative, dacă luam în considerare planurile prezentate în trecut de fosta opozitţe şi că aceasta s-ar putea să fie nevoită să dovedească că reprezintă opusul guvernelor precedente, care au redus cheltuielile publice şi au majorat taxe", se arată într-un raport al băncii.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite