A&D Pharma a preluat companii cu activităţi în Bulgaria, Polonia, Ungaria, Slovacia şi Cehia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A&D Pharma a finalizat achiziţia mai multor companii farmaceutice cu activităţi în Bulgaria, Polonia, Ungaria, Slovacia şi Cehia pentru un preţ de 19 milioane de euro.

Companiile preluate sunt Arishop Pharma AD şi subsidiara acesteia din Bulgaria, Ozone Laboratories şi Ozone Laboratories Services din Polonia, dar şi diviziile Ozone Laboratories din Ungaria, Slovacia şi Cehia, potrivit unui comunicat al companiei citat de Mediafax.


Preţul de 19 milioane de euro a fost cu patru milioane de euro mai mic decât cel anunţat anterior, întrucât grupul nu a mai preluat una dintre ţintele stabilite.
Cea mai mare parte a tranzacţiei, respectiv 17,45 de milioane de euro, constă în ştergerea unei datorii a unei părţi terţe către grup, se arată în comunicat.

Afaceri în creștere

Grupul a înregistrat o cifră de afaceri de 150 milioane euro în primul trimestru, în creştere cu 33% faţă de nivelul din perioada corespunzătoare a anului trecut, rezultat susţinut de rezultatatele diviziilor de distribuţie şi retail.

A&D Pharma este o companie de tip holding, înregistrată în Olanda, care deţine cea mai mare parte a activităţilor în România. Principalele divizii ale grupului sunt Mediplus (distribuţie), lanţul de farmacii Sensiblu şi compania A&D Pharma Marketing&Sales. Acţionarul principal al A&D Pharma, cu o participaţie de 59%, este compania Sograno, înregistrată în Olanda, deţinută de Michel Eid, Ludovic Robert, Roger Akoury şi Walid Abboud, 34% din titluri sunt tranzacţionate pe piaţa de capital, iar restul de 7% din acţiuni este împărţit între foşti directori executivi ai grupului.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite