Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

2010 va fi anul dolarului SUA

21 februarie 2010, 16:58 |  Autor: Laurenţiu Gheorghe  | 

Cuvinte cheie: bursa, investitor, SUA, DOLAR,

Investitorii de la bursa americană mizează pe întărirea dolarului

Investitorii de la bursa americană mizează pe întărirea dolarului

 

Majoritatea analiştilor consideră că tendinţa de depreciere a euro se va păstra pe tot parcursul anului. Economia europeană îşi revine mai încet decât se anticipa, moneda unică aflându-se sub presiunea creşterii deficitelor bugetare.

Euro este fără îndoială una dintre principalele valute la nivel mondial, alături de yenul japonez şi dolarul SUA. Însă, spre deosebire de restul valutelor, este moneda utilizată de 16 ţări diferite, de la mari economii, precum Germania şi Franţa, până la oraşe-stat ca Malta şi Cipru.

Pe Aceeaşi Temă

Mai citeşte şi:

Dolarul se apreciază, pentru a şasea săptămână consecutiv, în faţa euro

Toate aceste state sunt membre ale Uniunii Monetare Europene, dar fiecare dintre ele are propria politică fiscală, ceea ce constituie principala cauză a problemelor actuale ale euro.

Scăderea generalizată a economiilor europene a evidenţiat datoriile imense pe care trebuie să le achite unele dintre statele din zona euro, în primul rând Grecia, dar şi Spania, Portugalia, Italia sau Irlanda. Deşi pericolul ca Grecia să intre în incapacitate de plată este practic înlăturat, încrederea investitorilor în capacitatea UE de redresare rapidă a scăzut.

Acţiunile din SUA devin mai atractive

La începutul acestui an, studiul efectuat de firma de consultanţă în investiţii Partners Capital în rândul a peste 120 de oameni de afaceri şi analişti indica o probabilitate de doar 15% pentru aprecierea dolarului faţă de euro.

Însă criza fiscală din Grecia a făcut ca euro să piardă din ianuarie până în prezent peste 5% faţă de dolar. Iar investitorii mizează în continuare pe deprecierea euro. De exemplu, economiştii de la Morgan Stanley anticipează acum un curs mediu de 1,24 dolari pentru un euro pentru acest an. Cursul actual este de aproximativ 1,36 dolari pentru un euro.

Materiile prime se ieftinesc

Din punctul de vedere al investitorilor globali, slăbirea euro creşte atractivitatea plasamentelor pe bursele de capital americane. În primul rând pentru că redresarea economiilor europene va fi mai înceată decât se prevedea la sfârşitul anului trecut. Iar în al doilea rând, un dolar puternic lasă mai mult spaţiu de manevră băncii centrale a SUA, Fed.

Reducerea presiunilor inflaţioniste va permite amânarea momentului pentru ridicarea dobânzii de referinţă de către Fed, ceea ce este în sprijinul companiilor americane.


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Fondurile de pensii joacă 70 mil. euro pe bursă - Revista presei economice

    Presa economică de astăzi scrie despre sumele jucate de fondurile de pensii pe bursă, noul mod de calcul al preţului gazului cerut de Gazprom sau părerea lui Sebastian Vlădescu despre impozitarea pensiilor. Printre alte subiecte, euro stagnează pentru decembrie la 4,2 lei, iar Roman şi-a majorat capitalul cu 6,245 milioane de lei. Articol complet

    Ramona Ursu

    Nu e „Ferma animalelor“. De fapt, e o nedreptate să compari porcul cu acei indivizi fără scrupule, plini de nesimţire şi cu un tupeu mare cât toate haznalele României adunate la un loc. Continuare

    Fericirea de a îngheţa într-un tren din Bărăgan

    Grigore Cartianu

    Declaraţia săptămânii nu vine de la eterna gâlceavă din Palatul Parla­mentului, ci dintr-un alt palat, situat în apropierea Gării de Nord.

    Nimic pentru România

    Petre Barbu

    N-am scris pentru România şi nici pentru patronii gazetelor. Am scris aşa, ca să mă cred Dumnezeu.

    Boala noastră fără leac

    Radu Paraschivescu

    Există trei borne obligatorii pe traseul suspicionitei româneşti în tranziţie.

    Inaniţia la români

    Dan Străuţ

    La prima vedere, e doar statistică: România – o ţară „eminamente agrară“ – importă mâncare de peste trei miliarde de euro pe an, iar în anul agricol de vârf 2011 importurile agroalimentare au atins recordul istoric de 3,7 miliarde de euro.

    Corupţia ca stare de fapt

    Liviu Avram

    Butada care caracterizează guvernările de stânga-dreapta din România: unii sunt prea hoţi, ceilalţi sunt prea proşti.

    Adevarul on Facebook
     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole