2009, anul în care creditarea a îngheţat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce în perioada 2004-2008, creditarea înregistra ritmuri de creştere de două cifre, în 2009, soldul creditelor contractate de populaţie şi firme a îngheţat. Astfel, soldul împrumuturilor neguvernamentale în lei a scăzut cu 4,7% anul trecut, până la 79,7 miliarde de lei, în timp ce soldul finanţărilor în valută, calculat în euro, s-a diminuat cu 1%, până la 28,42 miliarde de euro (120,17 miliarde de lei), potrivit datelo

Principalele cauze ale acestei evoluţii sunt, pe de-o parte, cererea redusă, pe fondul creşterii dobânzilor, a temerilor privind veniturile viitoare şi a reducerii puterii de cumpărare, şi, pe de altă parte, oferta scăzută, în condiţiile în care băncile au devenit mai reticente privind creditarea mediului privat, ca urma a supraîndatorării acestuia.

Valoarea nominală a soldului creditului neguvernamental a ajuns la finele anului la 199,88 miliarde de lei, în creştere uşoară, cu 0,9%, faţă de sfârşitul lui 2008. Totuşi, creşterea este indusă pe fondul deprecierii leului în raport cu euro cu 6,9% în 2009.

Defalcat pe categorii de clienţi, soldul creditelor contractate de populaţie a scăzut în 2009 cu 5,2% la lei, până la 38,8 miliarde de lei, şi cu 0,66% la valută (calculat în funţie de evoluţia raportului leu/euro), până la 14,52 miliarde de euro (61,4 miliarde de lei). În ceea ce priveşte creditarea firmelor, soldul finanţărilor a scăzut în 2009 cu 4,2% la lei, până la 40,9 miliarde de lei, şi cu 1,35%, până la 13,89 miliarde de euro (58,76 miliarde de lei).

Creditarea va creşte în acest an, dar sub presiune

Creditarea va începe să îşi revină în acest an, dar sistemul financiar va rămâne în continuare sub presiune, a declarat astăzi Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI de evaluare a acordului stand-by.

El a apreciat că sistemul bancar a făcut faţă cu bine presiunilor crizei financiare, în ciuda creşterii creditelor neperformante, care au determinat o majorare a provizioanelor şi în unele cazuri a capitalurilor. Franks s-a arătat foarte mulţumit de colaborarea cu departamentul de supraveghere de la banca centrală, pe care l-a definit ca fiind "foarte vigilent".

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite