,,A murit tatăl nostru! Oare se va mai naşte unul ca el?"

O tristeţe adâncă a cuprins localitatea Tocileni din judeţul Botoşani, acolo unde acum 92 de ani s-a născut cel care avea să fie Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române pentru mai bine de două

O tristeţe adâncă a cuprins localitatea Tocileni din judeţul Botoşani, acolo unde acum 92 de ani s-a născut cel care avea să fie Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române pentru mai bine de două decenii

Vestea că Preafericitul Părinte s-a stins din viaţă a ajuns repede la urechile ţăranilor din Tocileni. Le-a spus "cineva de la sfat", apoi primarul a trecut pe la nepoţii Patriarhului să le prezinte condoleanţe. O oră au bătut continuu clopotele la biserica din sat ctitorită de Preafericitul Teoctist, iar sătenii au venit rând pe rând să aprindă lumânări şi să se roage. "A murit tatăl nostru! Oare se va mai naşte unul ca el?", ne-a spus, printre lacrimi, Viorica Arăpaşu, strănepoată a Patriarhului.

Satul Tocileni pare acum amorţit. Doar clopotele se mai aud. "S-a dus la Dumnezeu, că acolo e locul lui. Nu mai plângeţi atât, că nu a plecat la rău", le spune un nepot al Preafericitului ţăranilor care plângeau şi se rugau pentru Părinte.

Printre lacrimi sătenii deapănă amintiri despre "băiatul sărac, dar plin de credinţă", care a lăsat oile şi a "fugit să se facă popă". "La naşterea lui a fost veselie şi nu prea, îmi zicea bunica. Era vreme de foamete şi părinţii lui aveau curtea plină de copii.

Erau însă oameni cu frică de Dumnezeu şi au zis că unde mănâncă nouă va mânca şi al zecelea. I-au spus Toader şi a fost mai ceva ca o fată în casă de bun şi blajin ce era. Povestea bunica, uşoară să îi fie ţărâna, că îl auzea prin porumb cum cânta cântece bisericeşti ca o fecioară", îşi aminteşte Mihai Arăpaşu, unul dintre cei 30 de nepoţi ai Patriarhului.

În vreme de secetă şi foamete, Marghioala Arăpaşu, mama viitorului Patriarh, îşi creştea copiii cu greutate. "De unde avea sau nu avea nu îi lăsa să adoarmă flămânzi, dar nici cu burţile prea pline, că îl mâniau pe Dumnezeu.

Taica meu, Dumnezeu să îl odihnească că s-a prăpădit demult, îmi spunea mereu că noi nu ştim a suferi. Că împărţeau un codru de pâine la 10, apoi la 11, că s-a mai născut o fată după Toader, şi erau zile în care mâncau doar ce găseau prin copaci, aşa săraci erau", spune suspinând Mărioara Arăpaşu, nepoată a Preafericitului.

A plecat pe furiş, într-o noapte, direct la mănăstire Mândră că mătuşa ei, Rotăriţa, l-a botezat pe Patriarh, mătuşa Mărioara povesteşte patimile prin care a fost nevoit să treacă Preafericitul pe când era copil pentru a-şi urma destinul. "Povesteau bătrânii că Dumitru Arăpaşu era om aspru, dar bun la suflet. Avea o casă de copii care munceau ca să aibă din ce trăi.

Când a auzit că Toader vrea să ia calea mănăstirii s-a înfuriat şi nici nu a vrut să audă. Aşa că Preafericitul a plecat pe furiş într-o noapte, cu papucii rupţi în picioare, nişte haine ponosite găsite şi cartea de rugăciuni sub braţ tocmai până la Sihăstrie la Vorona. Acolo auzise că Dumnezeu e mai aproape de oameni. De atunci nu s-a mai ştiut nimic de el ani la rând, doar că s-a călugărit", ne-a spus femeia.

Visa, de mic copil, la liniştea lumii

Nea Costache Petrea Brumaru este unul dintre puţinii prieteni ai Patriarhului rămaşi în viaţă de pe vremea când alergau caprele pe dealuri şi visau "la liniştea lumii". Are 90 de ani. "Ţin minte tot de parcă a fost ieri. Cum să uiţi vremurile alea şi un om ca Toader.

Ani la rând am alergat pe dealuri, fugăream caprele, jucam fotbal cu mingi din cârpe şi visam cum o să schimbăm lumea. Am făcut opt clase amândoi, dar eu am ajuns la CAP, iar el aproape de Dumnezeu", ne spune bătrânul. Moş Costache şi tânărul pe atunci Toader Arăpaşu împărţeau totul, "chiar şi necazurile le împărţeam". "Amândoi eram băieţi necăjiţi.

Şi eu, şi el eram din familii cu 11 copii şi eram ai mai mici. Noi aveam sarcina să paştem oile şi caprele. Mie îmi plăcea, că leneveam la soare, alergam caprele până leşinau şi jucam fotbal cu mingea făcută din cârpe. Toader nu era prea mulţumit.

Mereu zicea că pleacă, iar eu râdeam de el că nu ştia unde vrea să apuce. Până într-o seară când ne întorceam de pe imaş şi lui Toader i-a murit o oaie. Atunci mi-a zis că de mâine nu mai iese pe islaz. L-am întrebat unde se duce şi el mi-a zis că în lumea lui să se facă popă. De atunci nu l-am mai văzut ani de zile. Plecase la mănăstire la Vorona. A plecat că avea nevoie de Dumnezeu", îşi aminteşte moş Costache.