"Am o memorie enormă şi un intelect ce funcţionează extraordinar"

Editura Adevărul Holding va lansa mâine la Târgul de carte Gaudeamus operele complete ale lui Vintilă Corbul, unul dintre cei mai prolifici scriitori români contemporani. Ediţia de lux

Editura Adevărul Holding va lansa mâine la Târgul de carte Gaudeamus operele complete ale lui Vintilă Corbul, unul dintre cei mai prolifici scriitori români contemporani. Ediţia de lux cuprinde titluri care au doborât toate recordurile de vânzări în România, în momentul apariţiei. Autorul îşi aminteşte momentele importante ale vieţii şi carierei sale, într-un interviu acordat publicistului George Stanca.

- Poveştile dvs. despre miliardari nu sunt pură ficţiune? Am văzut că viaţa lor este o temă obsesivă a romanelor lui Vintilă Corbul.

- Nu-i obsesivă, este lumea pe care am cunoscut-o. I-am cunoscut pe Rockefeller, pe Getty când eram copil. Când a început războiul, s-a terminat totul. -

Geografia locurilor, detaliile pe unde se mişcă eroii dumneavoastră aţi parcurs-o toată? De exemplu, apropo de "Idolii de aur", în Republica Dominicană aţi fost?

- Am fost în trecere. Părinţii mei erau foarte bogaţi.Tatăl meu, care a murit la puşcărie, avea cai de curse. La Drăgăşani aveam o vilă făcută după vila lui Minovici, care era prieten cu tatăl meu. Statul român îmi datorează şi acum pentru o moşie 200 de miliarde în Cadrilater.

- Vehiculaţi foarte multe personaje. Cum aţi făcut să nu le încurcaţi niciodată între ele?

- De pildă, când făceam filme, aveam fotografiile actorilor. Mă uitam la ei şi începeau să se mişte.

Îi animaţi mental? V-aţi descurcat numai cu memoria?

- Am trăit lumea aceea. Mai toate cărţile mele sunt legate de oamenii bogaţi pentru că am trăit în mijlocul lor. În starea în care sunt, eu noaptea visez ce scriu a doua zi. Am o memorie enormă şi un intelect care funcţionează extraordinar.

- Atunci înseamnă că trăiţi livresc?

- Majoritatea lucrurilor din cărţi sunt trăite de mine. Pe unele le mai modific, mai fac nişte dantelării între ele. Mai sunt, de pildă, romanele istorice.

- Sunteţi un fin cunoscător al Antichităţii. Dovediţi asta în romanele istorice: "Asediul Romei", "Căderea Constantinopolelui", "Roxelana şi Soliman". Umblaţi la detalii, ştiţi atâtea grade de rudenie ale personajelor, e uimitor!

- Aţi văzut bibliografia de la sfârşit? Am pus-o ca să se vadă că tot ce scriu acolo, pentru oamenii care nu se pricep, e real.

- Dar este şi ficţiune?

- Sunt numai cărţi de tehnică, de istorie a memoriei, Istoria papilor - 37 de volume, Istoria Franţei - 27 de volume. De pildă, pentru cartea "Miliarde şi picioare lungi", despre fetele hrănite ca găinile, cu hormoni, am vorbit cu doctorii, nu fac afirmaţia până nu am dovada palpabilă.

- Cum aţi scăpat din România lui Ceauşescu?

- Violeta Andrei a jucat într-un film de-al meu... dar s-o luăm de la capăt. Eram patru scriitori care aveau voie să primească ziarişti străini şi să le dea interviuri. Ştiţi că românii nu aveau voie să aibă contact cu străinii. Noi aveam voie, ca să se vadă că scriitorii români sunt liberi. Puteam să ne ducem cu ei oriunde, dar toate scrumierele aveau microfoane.

Casa mea era plină. La un moment dat, vine la mine un colonel de Securitate în uniformă care-mi spune: Domnule Corbu (că nu-mi spuneau tovarăş, asta era un titlu de glorie, eu nu eram decât un oarecare domn), deci, domnule Corbu, aţi stat de vorbă cu nişte spioni. Mi se prezentase un grup de italieni. I-am spus că mi i-a prezentat Securitatea şi că am în permanenţă un ofiţer cu mine.

M-a întrebat dacă am stat cu ei de vorbă. Am spus că da. Înseamnă că ai avut legături cu ei, a zis, prin noi sau prin alţii, ai avut legături cu ei! Şi probabil că ai discutat lucruri care nu sunt pe bandă. Aşa că, uite ce e, dumneata nu vei fi arestat, pentru că niciodată un scriitor român nu va fi arestat, însă un accident poate să intervină, pe stradă, când traversezi. Atunci, i-am spus să-mi dea drumul să plec. Din ţară.

- Şi aşa aţi apelat la Violeta Andrei?

- Da. Şi i-am mărturisit că vreau să plec, că ăştia mă omoară, mi-au şi spus-o. Era frumoasă foc, era măritată cu ministrul de externe, Ştefan Andrei, şi madam Ceauşescu o duşmănea că şi Ceauşescu îi făcea curte. Vino mâine la masă la noi, ca să-l cunoşti pe soţul meu. M-am dus, m-au primit foarte frumos, am mâncat, mi-au arătat discret pe unde erau microfoanele şi apoi ministrul mi-a spus să ieşim, să ne plimbăm. Am mers cu maşina, cu şofer, în Herăstrău.

Da, mergeam în pădurea aia şi vedeam că ministrul tace, apoi mi-a arătat, şi am văzut, un fel de bastoane, care erau microfoane. Adică cine venea şi acolo era ascultat. Am ieşit la un moment dat lângă lac. Acum puteam vorbi.

I-am povestit despre securistul care m-a ameninţat că mă calcă cu maşina şi mi-a spus să vin la el, mâine, la minister. A doua zi m-am dus şi mi-a spus tare: Dle Corbu, într-adevăr, dv. v-aţi plâns de nişte neplăceri pe care le-aţi avut. Aşteptaţi 15-20 de zile ca să vedem rezultatul anchetei şi după aceea veniţi la mine; până atunci, probabil, voi fi informat şi eu.

Gata. Şi văd că avea pe masă o mapă, din care scoate o hârtie. Era o autorizaţie care nu se dădea decât unor înalte personaje politice. Puteam să ies din ţară în 24 de ore. Mi-a dat-o pe tăcute.

"Propunerea <> a fost o providenţă"

- Cum aţi ajuns la colaborarea cu Editura Adevărul?

- A venit Răzvan Corneţeanu (director general Adevărul Holding - n.r.) într-o zi acasă la mine, la Paris, şi mi-a spus că este un admirator al meu.

Cum eu sunt la o vârstă foarte înaintată, mă gândeam adesea că dacă mor ce se va întâmpla cu cărţile mele. Erau, de pildă, trei cărţi la o editură, stăteau acolo de câţiva ani, şi sunt sigur că dacă muream le semna altcineva. Aşa că, pentru mine, propunerea "Adevărului" a fost o providenţă, că dacă muream, praful se alegea. Acum, am asigurată toată munca mea: Vintilă Corbul - Opere complete!

Cum aţi găsit atmosfera în redacţia "Adevărul"?

- Nu m-am simţit ca în străinătate. Am avut senzaţia că sunt în familia mea, în mijlocul copiilor mei. Eu îmi retrăiesc tinereţea mea, pe care o admir şi la alţii. Excepţie face ultima mea carte - "Ciuma roşie" - în care expun şi deplâng soarta istorică a românilor. Inclusiv a mea şi a familiei mele, distruse de această nenorocită doctrină, comunismul.

"Sub comunişti am fost nenorocit"

- Aveţi aproape 92 de ani şi o viaţă sedentară. Lucraţi totuşi stând pe scaun.

- Mi-a explicat doctorul: cazul meu nu este extraordinar, dar este rar în teoriile lor. În general, sunt longevivi scriitorii, oamenii de ştiinţă care activează efectiv într-o meserie continuu, cu activitatea scoarţei fără pauză. Orice pauză e fatală.

- Ce prieteni aţi avut din lumea literară?

- Nu am avut prieteni. Sub comunişti am fost nenorocit. M-au dat afară din magistratură pentru că tatăl meu era la puşcărie, unde a şi murit. Mama s-a prăpădit de cancer. Nevasta mea, tot de cancer, la 33 de ani. Cinci ani am fost muncitor la ICAB. Opt luni de zile am cărat ciment, cărămizi cu spinarea. Un closet celebru din Bucureşti e făcut de mine.

Plătit cu 350.000 de lei pentru un film

- Cum aţi ajuns să scrieţi scenarii? Aţi lucrat cu Sergiu Nicolaescu.

- În România am "Nea Mărin Miliardar" şi mai multe filme cu poliţişti. Pentru străini am început să scriu acum, în urmă. În limba franceză. Repet, eu scriu despre o lume reală, nu o inventez, ci brodez.

- Cum aţi fugit din ţară?

- Eram singurul scriitor care, nefiind comunist, câştigam enorm. Îmi plăteau pe film 350.000 lei. Mi-au spus că nu este voie mai mult, pentru că aş fi devenit milionar şi asta nu convenea. Adică, dacă îmi plăteau drepturile de autor, de 10 la sută, ar fi trebuit să-mi dea milioane. Şi atunci îmi plăteau o sumă forfetară. Un inginer avea 3.500-4.000 de lei, pe atunci.

- Când aţi fugit din ţară aveaţi un milion?

- Da, sigur, şi mai mult.

- În momentul de faţă, scrieţi în româneşte sau în franceză?

- Numai în franceză. Păi, pe vremea când eram eu tânăr, franceza se învăţa în şcoală începând de la clasa I primară. Adică franceza era o limbă naţională, ca să zic aşa. Şi pe urmă să nu uitaţi că trăiam în mijlocul unor familii în care toată lumea vorbea englezeşte şi franţuzeşte. Prima carte am scris-o la 13 ani, "Babel Palace", a apărut într-o editură condusă de un american din România. Pe a doua la 14-15 ani şi a apărut când aveam 18.

Cine este Vintilă Corbul

A urmat cursurile Facultăţii de Drept şi, în paralel, Facultatea de Litere şi Filosofie - secţia Istorie. La doar 23 de ani, Vintilă Corbul s-a angajat judecător. După şapte ani a fost exclus din magistratură din cauza arestării tatălui său de către comunişti.

A ocupat un post de bibliotecar, însă a fost dat afară, după şase luni, din aceleaşi motive. I-a fost confiscată averea şi, ca să aibă din ce să trăiască, s-a angajat muncitor la ICAB. A părăsit România în 1979. Astăzi, locuieşte într-un orăşel lângă Paris, unde s-a stabilit în urmă cu aproape 30 de ani.