Cel mai iubit dintre fotbalişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nicolae Dobrin s-a stins ieri din viaţă la doar 60 de ani, după o grea suferinţă. "Prinţul din Trivale" a fost considerat liderul generaţiei sale, iar unii îl văd drept cel mai mare fotbalist

Nicolae Dobrin s-a stins ieri din viaţă la doar 60 de ani, după o grea suferinţă. "Prinţul din Trivale" a fost considerat liderul generaţiei sale, iar unii îl văd drept cel mai mare fotbalist român din toate timpurile. Dar Dobrin a fost înainte de toate un mare om .

Dimineaţa de ieri a fost cea mai tristă pentru oraşul Piteşti. A fost prima fără cel mai iubit sportiv al oraşului. Vremea mohorâtă de toamnă a fost şi mai apăsătoare pentru locuitorii urbei după aflarea veşti morţii "Prinţului din Trivale".

Ştirea a fost percepută diferit de piteşteni: unii au rămas împietriţi când, deschizând radioul sau televizorul dimineaţa, au aflat că "Gicu" nu mai este, în timp ce alţii spun că un asemenea deznodământ era previzibil după ce, până în urmă cu un an, fumatul a fost unul dintre marile vicii ale "Gâscanului".

Cel mai populat loc din oraş, vineri dimineaţă, a fost Spitalul Judeţean, acolo unde se afla trupul neînsufleţit al fostei glorii din fotbalul românesc. De jur-împrejur puteau fi văzuţi fani de toate vârstele, cei mai tineri având fularul alb-violet la gât. "Am 18 ani şi nu l-am văzut niciodată pe Dobrin jucând, dar nu pot să nu merg la spital. Fotbalul în Piteşti înseamnă Dobrin", este de părere unul dintre puşti, care face parte din galeria lui FC Argeş.

Ieri, în jurul orei 13.00, în faţa Spitalului Judeţean, se adunaseră în jur de 150 de persoane, admiratori, jurnalişti, cadre medicale sau chiar pacienţi. De asemenea, toate ferestrele care dădeau spre locul de unde urma să fie scos sicriul erau populate cu pacienţi sau cu asistente medicale. Lânga uşă a fost amplasat un postament pentru lumânări, transformat imediat în altar.

Un steag al României pe care Gicu Dobrin a reprezentat-o ca fotbalist de 48 de ori, două poze cu fostul jucător, un fular alb-violet şi sute de flori se aflau la picioarele postamentului. 20 de minute mai târziu, la locul de pelerinaj au sosit jucătorii de la FC Argeş, care urmau să plece spre Alba-Iulia. Fotbaliştii au aprins fiecare câte o lumânare la altarul impovizat.

Scandal: lumea a cerut să-l vadă!

"Soţul meu este liniştit acolo unde e", au fost cuvintele printre lacrimi ale văduvei lui Gicu la întâmpinarea echipei de fotbal. În jurul orei 13.45, a sosit dricul care trebuia să transporte sicriul de la spital direct la capela cimitirului. Tineri sau mai în vârstă, fanii argeşeni au aplaudat, au scandat numele lui Nicolae Dobrin şi apoi au scandat "Te vom iubi mereu!".

Suporterii trecuţi de a doua tinereţe, care au aclamat de nenumărate ori driblingurile "Gâscanului", nu au conceput să plece de la spital fără să-l vadă: "Vrem să-l privim şi noi, că a fost idolul nostru! Când să-l mai vedem, dacă nu acum?

De ce să-l ascundeţi!? Ducem sicriul noi, cei care l-am iubit o viaţă!", au vociferat oamenii care au ameninţat că se vor pune în faţa dricului dacă nu le va fi satisfăcută cererea. În cele din urmă, rând pe rând, oamenii au putut să treacă prin faţa sicriului amplasat pe o masă în anticameră pentru a prezenta un ultim omagiu "Prinţului din Trivale". Majoritatea persoanelor ieşeau cu lacrimi în ochi.

La şcoala de fotbal a lui Nicolae Dobrin din satul Valea Ursului, din vecinătatea Piteştiului, atmosfera era tristă. Fără copii, fără antrenori şi fără nici măcar un paznic, instituţia părea în doliu. "Ieri au fost copiii la antrenament, în mod normal pe aici e măcar cineva", ne spune un om în etate, pesemne angajat la pensiunea din vecinătatea bazei sportive.

Doar apropiaţii ştiau de gravitatea bolii

Atmosfera a fost sumbră şi la clubul din Trivale, unde chiar şi cei 140 de copii care s-au antrenat dimineaţa pe terenul sintetic al bazei de juniori au resimţit pierderea. "Au aflat şi ei de acasă, ne-au văzut şi pe noi bulversaţi şi au înţeles instinctual ce se întâmplă, chiar dacă unii nu l-au văzut niciodată pe Dobrin.

Nici noi, antrenorii, nu ne-am putut face treaba ca de obicei, i-am lăsat pe copii să se joace cu mingea", a povestit antrenorul Mihai Ianovschi, fiul cunoscutului Leonte Ianovschi, cel care l-a descoperit pe Gicu Dobrin.

"Tata este foarte bolnav şi cu atât mai rău se simte după ce a aflat de dispariţia fostului său elev. Oricum, noi, apropiaţii, ştiam de boală, de cât de gravă este şi nu ne puteam aştepta la prea multe lucruri bune. Dobrin nici nu cred că ştia că suferea de cancer pulmonar. Sau poate nu voia să accepte. Cred că a murit sperând că-şi va reveni", ni s-a confesat Ianovschi.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite