VIDEO Victor Socaciu: "Am crezut dintotdeauna ca arta precede politicul şi socialul"

Despre Victor Socaciu s-a spus că e întruchiparea sobrieţăţii ardeleneşti, că ar fi un haiduc cu suflet de "om bun" sau un fel de Don Juan care nu oboseşte să se lupte cu morile de vânt. Un lucru e cert: "omul cu chiara" e iubit pentru că dăruieşte iubire celor care se ostenesc să-l asculte.

Se împlinesc nu mai puţin de 19 ani de când "Om Bun" şi-a deschis porţile. Cu bune şi cu mai puţin bune, în fiecare an, festivalul a fost pentru mulţi un colac de salvare, mai ales în acele timpuri când folk-ul era declarat, fără menajamente, depăşit. Că n-a fost aşa au dovedit-o miile de tineri care ascultă şi cântă folk.

"Vănare de vânt" şi "Om bun" sunt două proiecte pe care Victor Socaciu le poate trece la capitolul succes. Şi chiar dacă la prima vedere n-au nicio legătură, primul a fost o emisiune la TVR, cel de-al doilea este cunoscutul festival care poartă numele cântecului lui Dan Andrei Aldea, conexiunile există. În primul rând muzica folk este liantul, în al doilea tinerii de valoare au fost promovaţi cu în cadrul ambelor proiecte şi nu în ultimul rând Valeriu Sterian a fost parte din amândouă.

Adevărul: Istoric pentru folk-ul românesc: Povestea emisiunii "Vânare de vânt", rampă de lansare pentru mulţi folk-işti, artişti consacraţi astăzi. Cum şi când a început "Om bun"?

Victor Socaciu: La începutul anilor '90 mi-am propus să institutionalizez fenomenul folk din ţara noastră. A-l scoate din condiţia de underground nu era deloc un lucru uşor. Folkul avea nevoie de recunoaştere naţională, de repere instituţionale şi în primul rând de o continuă "fabrică" de noi valori.

Şi "OM BUN" ca festival naţional alături de "VÂNARE DE VÂNT", emisiune importantă a postului public de televiziune, au făcut parte din acel plan iniţial pe care l-am conceput. Îmi doresc ca un întreg canal TV sa fie dedicat folkului aşa cum există "Etno TV" sau "Taraf TV". Acest demers a rămas şi pentru viitorul apropiat un deziderat.

M-am bucurat că în aceşti ultimi 20 ani pe care i-am trăit şi pentru a promova poezia, muzica şi atitudinea civică, ecourile şi efectele nu au fost zadarnice. Mărturie stau zeci de emisiuni aflate în grilele multor posturi de radio şi TV precum şi festivaluri cu caracter naţional prezente în întreg eterul României. Ei sunt "puii" iniţiativelor mele din 1990.

În acest an, în a doua zi de festival, adică la 15 decembrie, ora 18.00, se va lansa albumul Tatianei Stepa "Cântec pentru prieteni".

Pentru că în acest an ne-am despărţit de cea mai tragică voce a folkului românesc feminin, am considerat că ediţia din acest an a "OMULUI BUN" va trebui să-i consacre Tatianei Stepa un omagiu pe măsura personalităţii sale. Am editat un album cu cântece inedite. Îi vom dedica o întreagă seară în festival şi vom acorda un premiu în "Gala Laureaţilor" care-i va purta numele. Chiar şi aşa cred că efortul nostru este prea mic...

Şi pentru că veni vorba despre prieteni. Există un cântec, "Nucul", poate mai puţin cunoscut. Întâmplare sau poate nu, această melodie este considerată de mulţi şi un fel de testament lăsat de Florian Pittiş. De altfel, la foarte scurt timp tupă ce Moţu a părăsit această lume, la festivalul de la malul mării care azi îi poartă numele, ai cântat această piesă. Care este povestea cântecului?

Cântecul "Nucul" l-am scris la despărţirea de Vali Sterian. Când înregistram mi-a venit ideea de a-l chema pe Moţu' pentru recitativul final. Acel mesaj pe care l-am scris, în glasul lui Pittiş a devenit un adevărat testament.

Rămânem în zona oamenilor dragi. I-ai dedicat soţiei tale, Marina Almăşan, un album întreg. Care este albumul şi cum se numeşte piesa la care ţii cel mai mult?

 "Lângă inima îmi stai"(1998), aşa se numeşte albumul, iar piesa mea preferată este cea care dă şi titlul albumului.

Muzica este tradiţie de familie, aşa cum a fost şi în copilăria ta? Cine dă tonul acum?

Întradevăr, părinţii mei aveau aptitudini şi preocupări muzicale, dar la nivel de amator. Mi-au transmis însă pasiunea pentru cântec, pentru artă în general. Încerc, la rândul meu, să trezesc în fiul meu Victor jr. aceeaşi dedicaţie pentru creaţie. Sper să reuşesc. Deocamdată juniorul familiei ia lecţii de chitară clasică.

Încă de mic, spun cei care te ştiu din adolescenţă, ai fost un bun sportiv, mai ales un foarte bun fotbalist şi un la fel de bun şahist. Acum mai ai timp şi pentru sport?

Acum sunt mai mult microbist înflăcărat al "vişiniilor" şi adversarul cel mai temut al socrului meu la şah.

Pasiunea ta pentru o anumită echipă de fotbal s-a materializat într-un imn pe care toţi rapidiştii îl cântă. E drept, îl cântă şi cei care sunt prin construcţie antimicrobişti, asta pentru că e un cântec ce te încarcă pozitiv. Când şi cum a fost scris?

Imnul Rapidului l-am scris în 1980 şi sper ca în al 30-lea an de la prima intonare, echipa mea de suflet să-şi adjudece titlul în actualul campionat naţional.

Într-un material numit "Romantici pentru o secundă", mărturiseai că pe la 17 ani colegii ţi-au reproşat că eşti prea pătimaş, deoarece îţi manifestai tranşant credinţa că arta poate şi trebuie să ne schimbe în bine. Astăzi mai crezi acelaşi lucru?

Am crezut dintotdeauna ca arta precede politicul şi socialul. Cu alte cuvinte vorbele, proiectele politicienilor de oriunde ar fi ei au fost relevate demult de artişti, poeţi, gânditori. Aceşti din urmă oameni şlefuiesc viitorul lumii noastre. Asta cred şi nu mă voi putea dezice niciodată, înhămându-mă continuu la a "impinge ale vremii care".

Nu de mult, am avut ocazia să văd o fotografie cu tine şi cu Nichita Stănescu. O clipă magică furată timpului, cu voi doi prinşi într-o discuţie. De asemenea un moment important în cariera ta, şi cred că şi în viaţa personală, a fost spectacolul de muzică şi poezie "Muntele dragostei", susţinut la Teatrul Ion Creangă din Capitală, în perioada 1987-1989. Pe lângă coloana sonoră, împreună cu Leopoldina Bălănuţă, ai fost şi protagonistul spectacolului. Ce ne poţi spune despre aceste experienţe?

În întreaga mea carieră am avut şansa şi deosebita onoare să cunosc îndeaproape oameni de geniu ai contemporaneităţii noastre. Cei amintiţi de tine mi-au rămas în suflet pentru tot restul vieţii mele. Preţuirea pentru aceste personalitaţi ale spiritului românesc este infinită. Ma înclin cu umilinţă în faţa memoriei lor ori de câte ori lumea are o clipă de aducere aminte.

În vara lui '89 ai participat la Festivalul de la Mamaia, la concursul de creaţie, cu piesa "Libertate". Titus Andrei a povestit că aceasta a fost una dintre primele melodii care au fost difuzate de radioul public în ziua de 22 decembrie. De altfel tu ai petrecut atunci, în decembrie '89, mai multe zile în radio...

A fost o clipă de graţie a istoriei neamului meu, Revoluţia din '89. Fericirea de atunci este estompată mai ales de evoluţiile din ultima vreme. La 20 de ani reuşim să punem în paranteză binefacerile democraţiei şi să repunem pe tapet dictatura bunului-plac a unei persoane-creaţie 100% a regimului securisto-comunist.

Nu de mult ai suferit o intervenţie chirurgicală delicată, este vorba despre un dublu transplant de rinichi. Se spune că după ce trecem printr-o situaţie de acest gen, ne reorganizam priorităţile în viaţă. Ce contează cu adevărat în astfel de momente?

Conteaza enorm să gândeşti pozitiv, să crezi în tine, în ceea ce ai făcut şi mai ales în ceea ce mai ai de făcut. Chiar dacă într-un anumit fel viaţa ţi se schimbă, priorităţile rămân aceleaşi. După această încercare vreau să rămân în ochii şi mintea tuturor acelaşi om pe care îl ştiu dintotdeauna, pe care deopotrivă îl iubesc, îl urăsc, îl respectă, îl tratează cu indiferenţă sau îl iau peste picior.