Hoinar prin Irak şi Afganistan: "Consider România cea mai periculoasă ţară unde am fost. Prostia este un pericol mult mai mare decât războiul"

A avut curajul să viziteze Irakul şi Afganistanul din curiozitate şi pasiune, fără să fie obligat de nimeni şi nimic. Bucureşteanul Alexandru Dumitru este un călător care a păşit în 43 de ţări, alegând să guste din Asia Centrală şi Orientul Mijlociu, să cunoască leagănul civilizaţiei, să bea un ceai cu localnicii şi să ia parte la experienţe unice în viaţă.

Povesteşte-mi câteva lucruri despre tine şi de ce ai ales acest stil de viaţă?

Totul a pornit cu dorinţa de a urca pe munte. Mai întâi am colindat prin munţii din România, din Rarău, Gutâi sau Apuseni şi până în Buila, Făgăraş sau Măcin. Apoi am început să mă gândesc la munţi din afara ţării. Şi, uite aşa, m-am trezit prin 2004 într-un autocar de Teheran, în drum spre Demavend. Nu este un stil de viaţă, pentru că nu fac acest lucru zilnic, ci călătoresc în vacanţe, la sfârşit de săptămână sau - mai rar - în interes de serviciu. Însă, o recunosc, simt în sânge atât muntele, cât şi călătoria într-un tren prin India, sunt parte din mine.

Mai multe fotografii din călătoriile lui Alexandru Dumitru aici.

Prin câte ţări ai calatorit până acum?

A trebuit să le număr acum: 42 sau 43 dacă socotim Kosovo drept o ţară independentă. Eu aşa o consider, şi asta nu ca să am mai multe la număr, ci pentru că oamenii au dreptul să îşi hotărască destinul, nu sunt de acord cu vorbele lui Miron Costin.

Cu ce iti place să călătoreşti cel mai mult? Şi ce porţi mereu cu tine (ai anumite lucruri pe care le iei mereu cu tine din superstiţie sau nevoie)?

Dacă am de ales, prefer să călătoresc cu trenul, mai ales pe distanţe lungi îl prefer autocarului. Am călătorit însă cu ricşa, autobuzul, căruţa, barca, vaporul, avionul, cât şi - în anumite situaţii - pe buştenii de pe un trailer, pe acoperişul unui autobuz, în bena unui camion şi tot aşa. Nu am amulete, nu cred în superstiţii. Cât despre lucrurile care îmi sunt necesare, acestea depind de unde şi când merg; am avut un bagaj în Etiopia şi un cu toul alt bagaj în Norvegia.

Cum ai ajuns să vizitezi Irakul? Din câte ştii tu, sunt mulţi turişti interesaţi de această ţară?

Totul a pornit cu poveştile copilăriei, cu Harun al-Rashid, cu desene inspirate din arta sumeră, găsite de mine într-o carte de colorat când aveam câţiva ani. Cu timpul, dorinţa de a ajunge în această ţară a tot crescut, iar hotărârea că voi merge odată în Irak am luat-o într-o zi când, pe la 6 dimineaţa, am ajuns la porţile Persepolisului din Iranul vecin. După aceea totul nu a fost decât căutarea unei posibilităţi de a ajunge acolo: viză, zboruri, formalităţi... Există turişti interesaţi de această ţară, atâta vreme cât există tururi acolo, însă nu sunt mulţi în condiţiile actuale, agenţia prin care am fost eu are maxim 50 de oameni anul acesta în Irak.

Mai multe impresii despre călătoriile lui Alex Dumitru din Irak şi Afganistan aici şi aici.

Ce sfaturi i-ai da unei persoane care vrea să viziteze Irakul? Încotro trebuie să pornesc şi ce ar fi bine să iau sau să nu iau cu mine?

Mai întâi, să nu pleci la drum din orgoliu sau sete de senzaţional. Apoi, să te uiţi bine în oglindă, să te priveşti în ochi, să ştii unde pleci, care este situaţia actuală, care sunt obiceiurile locului. Şi, nu în ultimul rând, să nu ai aşteptări mari; este mult mai bine să ai aşteptări modeste şi să ţi le întreci pe drum decât invers. Încotro să porneşti... păi, înainte de toate, să te documentezi, să citeşti ce este acolo, să vezi ce te interesează în această ţară, cum au ajuns alţii, experienţa lor. Apoi să treci la formalităţi: viza (şi în baza a ce o obţii), modalităţi de transport, acte, bani...

Ce ai voie să faci şi să nu faci în calitate de turist în Irak?

Ai voie să vizitezi locurile care pot fi vizitate în ziua în care ajungi acolo; situaţia schimbându-se destul de rapid, ce crezi că vei vedea a doua zi se prea poate să nu mai fie fezabil după câteva ore. Însă este suficient dacă ajungi şi doar la Nimrud sau Babilon, ca să menţionez doar două locuri extraordinare. Ai voie să priveşti oamenii, să stai de vorbă cu ei.

Ai voie să vezi palate de-ale lui Saddam Hussein debordând de un kitsch şi o lucrătură proastă asemănătoare cu cele de la Palatul Parlamentului. Ai voie să bei ceaiul acela negru, dulce. Ai voie să urci în minaretul Marii Moschei de la Samarra. Nu ai voie să ai un program prestabilit, nu ai voie să te enervezi, nu ai voie să refuzi ce ţi se oferă a patra oară.

Având în vedere violenţele de acolo, nu ţi-a fost teamă pentru viaţa ta?

Viaţa este un risc asumat şi, vorba lui Sartre, numai fiindu-ţi frica poţi să creşti. Dincolo de aceasta, continui să consider România (pe ansamblu) ca cea mai periculoasă ţară unde am fost. Pentru că prostia este un pericol mult mai mare decât războiul.

A meritat excursia?

Desigur, a fost un drum în care am ajuns să-mi văd cu ochii unul din visele copilăriei. Cred că oamenii ar trebui să aibă mai multă grijă de copiii din ei.

Cum sunt oamenii de acolo? Duc o existenţă "normală" în condiţii de război?

Călătorind prin zone sau ţări unde există un conflict deschis sau latent, am constatat că acolo oamenii sunt mai apropiaţi unii altora, se ajută mai mult, există o legătură mai puternică între ei şi, din toată saracia lor, sunt deosebit de generoşi, de deschişi cu străinii. Acest lucru l-am întâlnit şi în Irak. Cât despre normalitate, cea de acolo este diferită de ceea ce înţelegem noi prin acest cuvânt... Şi aşa ajung la lucrul care m-a lovit cel mai tare în Irak...

Ce te-a impresionat cel mai tare. Ce te-a speriat?

Mergeam de la Bagdad spre Babilon şi, la unul dintre numeroasele puncte de control unde ni se verificau actele, cei de acolo ne-au rugat să luam un ofiţer şi copilul lui de 6-7 ani pentru o bucată de drum, până în satul lor. 10 minute cât au mers cu noi, copilul s-a tot jucat cu Glock-ul tatălui sau. Deşi era descărcat, firescul întregii scene te mişcă din loc.

O zi mai târziu, reveneam după-amiază la Bagdad când a explodat o bombă detonată lângă Ambasada Iranului, la câteva sute de metri de drumul pe care mergeam noi, iar alte două bombe i-au urmat la scurtă vreme în Cartierul Mansour spre care ne îndreptăm. S-a produs ievitabilul haos, îmbulzeala, în timp ce camionete ale poliţiei transportau răniţii. Însă îmbulzeala a durat doar câteva minute, apoi, dincolo de traficul mai agitat, pietonii reintraseră în rutină: cumpărau lucruri de la tarabele încropite pe marginea drumului din zona autogării, câţiva copii ieşiţi de la şcoală cântau în drum spre casă...

Războiul a devenit parte din viaţa oamenilor, este rutină. Nu te sperie atât războiul în sine, pericolul la care te expui, cât faptul că războiul s-a transformat într-un factor situaţional care afectează ireversibil reperele, percepţia individului, asa cum a scris Philip Zimbardo.

Ai fost în Green Zone. Cum sunt lucrurile acolo?

La un moment dat am considerat că a fost o pierdere de vreme, însă dupa aceea mi-am dat seama că trebuia să merg acolo că să privesc Penibilul în ochi. Am ajuns acolo datorită faptului că în grup erau doi americani care văzusera filmul "Green Zone" şi voiau să vadă locul în realitate. Am fost conduşi de personal civil şi militar din partea Ambasadei SUA, oameni care ne-au făcut o prezentare plină de ironie şi dispreţ la adresa localnicilor.

Grotescul a atins apogeul cănd ne-au descris cu mândrie monumentele ridicate de Saddam Hussein ca simbol al presupusei victorii în războiul cu Iranul (război pe care, de fapt, nu l-a câştigat nimeni). În acelaşi timp, am simţit o ruptură totală faţă de restul oraşului sau ţării, aveai senzaţia că eşti izolat într-un submarin, făcând fotografii peştilor, însă fără sa ai posibilitatea de a face orice altceva decât să le faci poze.

Ai întâlnit români pe drum  în Irak şi Afganistan?

În Irak nu am întâlnit români, doar la Erbil, în Kurdistanul irakian am întâlnit un domn care îşi făcuse studiile la Piteşti şi Cluj, vorbind foarte bine română. În Afganistan nu am întâlnit români, doar după ce m-am întors acasă am primit un mesaj de la un român care trăieşte de ani de zile la Herat şi îmi citise povestea.

Cât costă să faci o astfel de excursie pentru un turist obişnuit, dar care vrea alte peisaje decât cele din oraşele mari, civilizate, bătătorite de oameni?

Serviciile la sol (făra biletul de avion) au costat 1600 de lire sterline. Însă menţionez că oraşele precum Kerbala, Mosulul, Tikritul sau Bagdadul sunt bătătorite de foarte mulţi oameni, iar civilizaţia s-a născut pe tărâmurile actualului Irak, ea însemnând mult mai mult decât infrastructura cu care o confundăm noi câteodată.

Agenţiile de turism din România te pot ajuta în vreun fel să ajungi în Irak sau în apropiere de Irak? Cum trebuie să procedeze un turist?

Agenţiile de turism din România îţi pot vinde bilete de avion (însă merită verificat dacă nu sunt mai ieftine direct pe site-urile companiilor aeriene respective), iar - teoretic - pot să îţi ofere şi cazare, să îţi închirieze maşini local, probabil mai degraba în Kurdistanul irakian (unde nu este necesară nici viza). Însă, în restul ţării, dată fiind necesitatea vizei şi modul complicat de transport, actele de rigoare, nu cred că agenţiile din România te pot ajuta prea tare.

Ca să ofer o imagine mai clară, noi am mers aproape în permanenţă însoţiţi de doi poliţişti, un reprezentant al Biroului Irakian de Turism şi, în funcţie de zonă, de vehicule blindate ale Armatei Irakiene sau reprezentanţi ai partidelor la putere din regiunea respectivă.

Ce părere ai despre românii care aleg să-şi pună viaţa în pericol luptând în războiul din Irak?

Este exact ce spui: militarii români din Irak au ales să facă acest lucru (desigur, din diferite considerente). A fost riscul pe care şi l-au asumat ei. Însă, din câte ştiu, misiunea României în Irak s-a incheiat oficial pe 4 iunie 2009, ultimii soldaţi români plecând din această ţară pe 23 iulie 2009. Deşi în 2008 Preşedintele Traian Băsescu anunţase prelungirea cantonării acestora până în 2011, România a trebuit să se supună acordului dintre SUA şi Irak. Unii dintre soldaţii români s-au întors în Irak ca agenţi de pază, însă aceasta este o altă situaţie.

Am citit că vrei să ajungi din nou în Afganistan. Ce te-a atras cel mai mult acolo? Cum este poporul afgan?

Afganistanul este ţara în care am întâlnit Oameni aşa cum rareori am întâlnit în altă parte. Oameni care se ajută între ei deşi mulţi trăiesc într-o sărăcie sau în nişte condiţii grele, pe care pur şi simplu nu ţi le poti imagina fără să fi fost acolo. Oameni care, dincolo de Evul Mediu ce-i înconjoară în afara câtorva oraşe mari, ştiu zâmbi în soare, sunt gata să facă orice pentru strain.

În Afganistan am apreciat cel mai tare o bucată de naan (pâine locală) şi un ceai. Dată viitoare vreau să ajung în Coridorul Wakhan unde se îmbină câteva zone culturale interesante; tot acolo, aş vrea să fac şi ceva drumeţie prin Munţii Pamir.

Am văzut că te-ai născut în Bucureşti. Ce sentimente ai când te întorci în ţară după câte mentalitaţi şi culturi diferite ai experimentat?

Din păcate, mai mereu gustul este amar la întoarcere. România (alături de zone  din fosta Iugoslavie) este ţara unde am găsit ura, dispreţul pentru semeni duse la absolut. Aici ne urâm unii pe alţii şi o facem cu o plăcere orgasmică, aici nu avem niciun fel de respect faţă de noi înşine, lucru care se vede în lipsa de respect faţă de tot şi toţi ce ne înconjoară. Şi tot aici vina este mereu a Altora.

În România ne ascundem după vorbă, după port, ne credem mai deştepţi sau mai devreme acasă decât vecinul de la nord, sud, est sau vest. Aceste lucruri le întâlnesc aproape fără excepţie când revin acasă. Însă bucuria pe care o aduc cu mine de pe unde vin este cu mult mai mare.

De obicei pleci singur la drum? Cum îţi planifici traseul?

Am călătorit şi singur, cât şi cu câte un prieten. La început îmi planificam foarte riguros traseul sau măcar stabileam o listă de locuri pe care voiam să le vizitez. Uşor-uşor mi-am dat seama că apreciam mai mult, mult mai mult oamenii şi acele momente, acele întâmplări de pe drum. Astfel că am ajuns să las traseul mai liber, documentându-mă cu rigurozitate în continuare şi preocupându-mă, evident, să prind zborul, trenul sau autocarul de întoarcere.

Ai găsit ţări asemanatoare cu Romania, având în vedere ca ai călatorit în state în care URSS şi-a lăsat adânc amprenta?

Dacă vorbim de amprenta comunismului, de sărăcie sau de rezultatele unui sistem închis, autoritar, da, am găsit astfel de locuri (şi nu vorbim doar despre locuri unde URSS-ul a avut vreo înfluenţă majoră). Însă - deşi observ astfel de lucruri - nu caut aşa ceva şi nu mă ghidez după astfel de experienţe.

Te-ai muta din România sau mai bine spus, în ce ţară te-ai muta daca ai fi nevoit să faci asta?

În acest moment, dacă sunt eu cel care alege, nu mă mut de la Bucureşti. Dacă însă aş fi nevoit să fac acest lucru, m-aş gândi de pildă la nordul Indiei sau Maroc, astfel încât să fiu într-o ţară interesantă şi în egală măsura în apropierea munţilor.

Ai trei site-uri: suhard.com, notrails.info şi bucharestian.com. Fiecare abordeaza teme diferite?

Da, primul cuprinde mai multe fotografii de prin munţii din România şi din alte ţări pe unde am fost. Notrails.info este o colecţie de poveşti ale unora dintre drumurile mele, majoritatea scrise pe măsură ce călătoream; tot acolo există şi ceva fotografii din aceste drumuri. Ultimul site prezintă modul în care percep eu Bucureştiul, lucruri bune, rele, cât şi provocarea cotidiană, respectiv bucuria bine ascunsă, dar în egală măsură captivantă care mă ţin aici.

Alexandru ne-a oferit informaţii cu privire la agenţiile de turism care îl pot ajuta pe un turist să viziteze aceste ţări:

În Irak este o singură agenţie care organizează tururi, cea a lui Geoff Hann - Hinterland Travel, iar in Afganistan sunt mai multe, printre care cea mai dezvoltată este Great Game.

Pe lângă acestea, mai există Wild Frontiers, Afghan Logistics, (în zona Kabulului şi se ocupă mai mult de deplasări oficiale, escortă, maşini etc.).

Pentru Afganistan, însă numai pentru Pamir, mai este Matthieu Paley, un fotograf de excepţie, care face tururi personalizate . Mai sunt câteva agenţii prin Germania şi Olanda. Ştiu că şi cei de la Atlantic Tours din Bucureşti oferiseră la un moment dat un tur în Afganistan (majoritatea timpului era in Tadjikistan).