Tony Blair, un politician nonconformist

A încercat să-şi clădească o carieră în entertainment cu o formaţie rock. Nu a reuşit, dar a ajuns premierul laburist cu cel mai lung mandat din istoria Marii Britanii.

Tony Blair s-a născut la 6 mai 1953 în Edinburgh, Scoţia, fiind cel de-al doilea fiu al lui Leo şi Hazel Blair. Tatăl său era fiul nelegitim al actorilor britanici Charles Parsons şi Celia Ridgeway, care l-au lăsat de la naştere în îngrijirea unui cuplu întâlnit într-un turneu în Glasgow, James şi Mary Blair. James era muncitor naval, iar soţia - casnică şi nu o duceau deloc bine cu banii, dar l-au adoptat pe Leo de bebeluş, Mary interzicând părinţilor biologici să-l viziteze. Acest lucru a fost povestit chiar de premierul Tony Blair în 2000, pentru a justifica interesul lui deosebit pentru Legea Adopţiei.

Leo s-a căsătorit cu Hazel, cei doi având doi băieţi, William şi Tony. La început un simplu inspector de taxe, Leo a urmat Dreptul la Universitatea din Edinburgh, apoi a primit un post de lector la Universitatea din Adelaide, Australia, unde a plecat în 1955, împreună cu familia, acolo născându-se şi Sarah, ultimul copil al familiei. Întorşi în Marea Britanie în 1958, au locuit o perioadă de timp cu părinţii lui Hazel Blair, în casa acestora de lângă Glasgow, apoi în Durham, Anglia, unde tatăl său a lucrat ca profesor la Universitate. Leo a devenit foarte activ în Partidul Conservator, dovedind o reală vocaţie politică, curmată însă de un accident cerebral la doar 42 de ani.

Perioada Mick Jagger

În 1961, Tony este înscris la Şcoala de Corişti de pe lângă Catedrala din Durham, unde este coleg (dar cu doi ani mai mare) cu Rowan Atkinson, “Mr. Bean” de mai târziu. Apoi urmează liceul particular “Fettes”, unde ia contact cu muzica rock. Mick Jagger devine modelul său. Biograful John Rentoul, care i-a intervievat profesorii, a aflat că aceştia îl considerau pe viitorul premier “o durere în spate”. O dată a fost şi arestat, pe când intra pe un geam, în puterea nopţii, în cămin, fiind luat drept hoţ.

După absolvirea liceului, Tony Blair şi-a petrecut un an la Londra, încercând să devină impresar de formaţii rock, apoi s-a înscris la Oxford, la cursurile de jurisprudenţă. Ca student, nu a renunţat la muzică, fiind chitarist şi interpret într-o formaţie rock numită “Ugly Rumours”.­

Tot atunci începe să fie influenţat de politica de stânga. Viaţa lui se schimbă atunci când mama sa, Hazel, moare, la vârsta de 52 de ani, de cancer la tiroidă, boală cu care fusese diagnosticată cu cinci ani înainte, dar despre care credea că se vindecase. Viaţa celor trei copii Blair se schimbă radical din acel moment, ei devenind serioşi şi responsabili, cu atât mai mult cu cât tatăl nu-şi revenise complet după accidentul cerebral.

Ascensiune anevoioasă

După absolvirea facultăţii, în anul 1976, Tony Blair lucrează ca avocat rezident pentru baroul Lincoln, unde o cunoaşte pe Cherie Booth, fiica actorului Tony Booth, cu care se căsătoreşte la 29 martie 1980. Împreună au patru copii.

Tony Blair se alăturase Partidului Laburist imediat după terminarea facultăţii. Biograful John Rentoul scrie că tot de pe atunci îi încolţise ambiţia de a deveni premier, deşi era doar un biet activist “uşor de stânga” din districtul Hackney South şi Shoreditch. Nu a reuşit să îşi asigure un loc de candidat parlamentar pentru Hackney Borough­ Council. Atunci intervine socrul său, care îl prezintă parlamentarului Tom Pendry.

Acesta l-a îndrumat către Partidul Conservator, filiala Beaconsfield, unde Pendry cunoştea un membru important. Candidat la alegerile din Beaconsfield, el întruneşte numai 10% din sufragii, însă reuşeşte să-l  impresioneze pe liderul Partidului Laburist, Michael Foot, care îl ia sub aripa sa.

În 1983, Tony Blair devine candidat din partea Partidului Laburist al districtului Sedgefield, după ce, cu ajutorul crucial al lui John Burton, membru al Sedgefield Borough Council, fusese adăugat pe listă în ultimele zece minute. Câştigă alegerile generale din 1983, în campanie fiind ajutat de  actriţa Pat Phoenix, prietena socrului său.

În 1987, când s-a prăbuşit bursa de mărfuri, Tony Blair s-a remarcat ţinând discursuri despre incompetenţa şi moralitatea dubioasă a comercianţilor, criticând discriminarea micilor investitori, ceea ce i-a adus popularitatea. Tânăr, telegenic şi cu forţă în discurs, este băgat în linia întâi de către directorul de comunicaţii al partidului, Peter Mandelson. A ţinut primul său discurs la Conferinţa Partidului Laburist din 1990.

În 1993, este invitat la întrunirea exclusivistă a mai-marilor lumii, Bilderberg, cariera sa fiind pecetluită. În 1994, devenea liderul partidului, iar în 1997, premier al Marii Britanii. Prin victoriile din 2001 şi 2005, Blair a devenit premierul laburist cu cel mai lung mandat, fiind singurul conducător al acestui partid care a reuşit trei victorii consecutive la alegerile generale.

Politica Guvernului Blair s-a bazat pe plan intern pe introducerea de reforme bazate pe economia de piaţă, introducerea­ salariului minim naţional, taxe pentru învăţământul superior şi reforme constituţionale, în plus premierul respectându-şi promisiunea de a nu mări taxele pe venit, ceea ce i-a conferit un grad înalt de popularitate.

Pace în Irlanda, război în Afganistan

Contribuţia sa la sprijinirea procesului de pace în Irlanda de Nord, după 30 de ani de conflict, îi aduce faima de mare negociator şi abil diplomat. Însă, popularitatea lui începe să scadă odată cu declanşarea de către SUA a războiului împotriva terorii, după atentatele de la 11 septembrie 2001. Invazia din Afganistan din 2001 şi invazia Irakului din 2003 îi aduc critici aspre din partea partidelor şi din partea cetăţenilor britanici.

Moartea suspectă a lui David Kelly, care s-a “sinucis” tăindu-şi o venă de la o mână, la 17 iulie 2003, a pus gaz pe foc. Expert în armament şi consilier guvernamental, David Kelly susţinea că Irakul nu avusese arme de distrugere în masă, ceea ce lăsa fără combustibil motorul invaziei Irakului şi fără justificare implicarea Guvernului Blair.

Steaua lui Blair începe să apună vertiginos, fiind acuzat că este ancorat mai mult în politica SUA decât în cea europeană. La început, politica sa se concentra pe situaţia internă, vrând să iniţieze reforme sociale, iar politica externă se axa pe deschiderea faţă de Uniunea Europeană. Însă, începând cu al doilea mandat, a cotit-o către situaţia de criză internaţională, intrând în coaliţia antiteroristă iniţiată de SUA, ceea ce a dus la o demisie în bloc a unor membri ai Cabinetului său.

Demisia şi convertirea

La 10 mai 2007, în timpul discursului de la Trimdon Labour Club, din Sedgefield,  Blair şi-a anunţat demisia, începând cu luna următoare, din funcţiile de preşedinte al Partidului Laburist, cât şi din funcţia de premier. La 24 iunie, el i-a predat preşedinţia Partidului Laburist lui Gordon Brown. Pe 22 decembrie 2007, presa a dezvăluit că Tony Blair s-a convertit la Biserica Romano-Catolică,  în cadrul unei liturghii celebrate la Londra, în capela arhiepiscopului de Westminster, cardinalul Murphy O’Connor, fiind pregătit pentru eveniment de către acesta.

Ştirea a uimit cu atât mai mult cu cât nimeni nu-şi pusese problema până atunci cărei religii aparţine premierul. Soţia sa, Cherie, era romano-catolică, dar despre premier se presupunea că aparţine Bisericii Anglicane. Într-un interviu acordat în urmă cu câţiva ani, Tony Blair mărturisise că devenise conştient de Dumnezeu abia după moartea mamei sale, când era student la Oxford.

Ajuns premier, directorul său de strategii îl ferise de un răspuns direct la întrebările legate de credinţă. În Marea Britanie, ţară cu o istorie plină de conflicte sângeroase provocate de apartenenţa religioasă, contează cărui cult aparţii. Însă, după cum recunoştea Tony Blair, într-un interviu din 2006, indiferent ce faci, tot în faţa lui Dumnezeu te prezinţi la judecată.

Spionat de prietenii americani

În noiembrie 2008, avea să izbucnească un scandal legat de Tony Blair. Un ofiţer care a lucrat la Fort Gordon, Georgia - cea mai mare “uzină” de ascultare din lume, unde sunt angajaţi circa 30.000 de specialişti - a declarat pentru ABC că serviciile  de informaţii ale SUA îi făcuseră dosar premierului Tony Blair. Ştirea nu i-a căzut bine fostului şef de guvern, acuzat de atâtea ori că este prea prieten cu americanii, în detrimentul poziţiei sale în Uniunea Europeană. Cu atât mai mult cu cât între serviciile secrete ale celor două ţări exista un acord de colaborare, nu de spionaj reciproc. Ofiţerul David Murfee Faulk a declarat că a avut în mână dosarul lui Tony Blair şi că acesta conţinea date din viaţa privată a acestuia, fără să dea detalii.

Cotidianul „Daily Mirror“ a dezvăluit că autorităţile britanice alocă aproximativ două miliarde de lire sterline (2,5 milioane euro) pentru protecţia fostului premier Tony Blair, mai mult decât pentru cea a actualului şef de guvern, Gordon Brown. Fondurile alocate securităţii lui Tony Blair au crescut de când acesta a devenit emisar al Cvartetului de garanţi pentru politica Orientului Mijlociu.

Surse din Scotland Yard, citate de cotidianul britanic, spun, însă, că fostul premier este  expus celui mai ridicat nivel de risc, din cauza contribuţiei sale la invaziile din Afganistan şi Irak. În plus, mai era şi favorit la preşedinţia UE, dar nu neapărat că aşa doreau liderii europeni. Preşedintele francez Nicolas Sarkozy i-a retras sprijinul în urma unei întâlniri cu cancelarul german Angela Merkel, care îi reproşează fostului premier britanic că a sprijinit războiul din Irak, dar şi faptul că Marea Britanie nu a adoptat moneda euro şi nu a aderat la spaţiul Schengen.

Consilier al JP Morgan

Însă prietenia faţă de SUA nu a rămas nerăsplătită, mai ales datorită participării sale la întrunirile secrete ale Bilderberg. „Financial Times“ anunţa, în ianuarie 2008, că fostul premier britanic Tony Blair a devenit consilier al băncii americane JP Morgan Chase and Co, care, în istoria sa, a fost implicată şi într-un complot neonazist de răsturnare a puterii din SUA.

Blair va fi consilierul directorului general, fiind ales pentru "imensa sa experienţă internaţională, având o viziune din interior asupra problemelor politice mondiale". Este primul angajament în sectorul privat al lui Blair. JP Morgan nu a făcut public salariul pe care îl va primi fostul premier, însă, potrivit cotidianului britanic „Evening Standard“, Blair va primi 980.000 de dolari pe an.

Nu este singurul lider politic care a trecut în sectorul privat. John Major, premier al Marii Britanii între 1990 şi 1997, precum şi fostul preşedinte american George Bush fac parte din enigmatica asociaţie Carlyle Group, căreia i se va alătura şi George W. Bush, iar fostul cancelar german Gerhard Schroeder are o funcţie în cadrul grupului petrolier rus Gazprom.