Primii creatori ai aventurilor virtuale
0Pasiune pentru computere, minte genială, fire copilăroasă, imaginaţie debordantă! Acestea sunt câteva dintre trăsăturile esenţiale ale inventatorilor de jocuri, „guru gamers”, cum li se mai spune.
Psihologii au recunoscut întotdeauna necesitatea jocurilor interactive în dezvoltarea caracterului unei persoane. Progresul tehnologic a adus după sine şi inventarea unor jocuri în pas cu “civilizaţia”.
“Spacewar” este primul joc video notoriu. Steve “Slug” Russell, un student priceput în programare, l-a inventat în doar 200 de ore de muncă. Era o bătălie digitală în care doi jucători manevrau două nave minuscule, albe, pe un fond negru ce imita spaţiul cosmic.
Totul se petrecea într-o galaxie necunoscută, în câmpul gravitaţional periculos al unui Soare, pe care jucătorii inteligenţi îl puteau folosi în avantajul lor. Monocromatic, fără grafică, fără sunet, jocul pare, în comparaţie cu cele moderne, un desen animat de proastă calitate, dar, la vremea respectivă, în 1962, a făcut furori, determinând elevii să acumuleze rapid elementele fizicii newtoniene.
Lui i se datorează şi expresia “viteză de hiperspaţiu”, preluată ulterior de “Star Trek”. A lansat ideea de joc “shooter”, care a fost preluată de industria de profil şi stoarsă la maximum.
Pe vremea aceea nu exista secretomania ce însoţeşte astăzi crearea jocurilor pe computer. Un alt student, Dan Edwards, a scris codul necesar calculării efectelor gravitaţiei, iar Pete Solomon a adăugat un “expensive planetarium” pentru a acoperi cerul negru cu stele.
Codul final al jocului a fost distribuit gratuit de DEC pentru a fi implementat pe orice PDP-1. Nimeni nu a câştigat ceva de pe urma acestui joc, în afară de experienţă. Russell a rămas în umbră, deşi el a scris ulterior primele două versiuni ale limbajului de programare Lisp pentru IBM 704, aplicând conceptul de “funcţii universale”.
Un pionier al jocurilor pentru calculator, Russell nu a lucrat niciodată pentru Atari, concernul fondat în 1972 care a lansat jocurile pe arcade, consolele videogame şi home-computers.
Yob, un „creier” pentru viitor
După “Spacewar”, cel mai popular joc pe computer a fost “Hunt the Wumpus”, realizat în 1972 de Gregory Yob, cunoscut sub porecla de Hara Ra, pe un Time-Sharing System la Universitatea Massachusettes din Dartmouth. A fost primul joc complex de aventuri.
Jucătorul-vânător, înarmat cu doar cinci săgeţi, urmărea printr-o lume poliedrică, formată din peşteri şi tărâmuri sinistre, versatila creatură numită Wumpus. Jocul devine un succes uriaş pe ARPAnet, reţeaua ce a precedat internetul. În 1980, Yob a creat “Comfort House”, o nouă dimensiune, reală, a divertismentului, o casă interactivă menită să ofere “hrană pentru minte”, după cum se exprima inventatorul.
Nimeni nu a construit o astfel de casă, socotită atunci un proiect bun doar pentru filme SF, cam periculos pentru a exista în realitate, având capcane şi ridicând probleme la tot pasul stăpânului.
Yob a mai avut proiecte asemănătoare, considerate prea futuriste. I se tot repeta că trăieşte înaintea timpului său şi până la urmă a şi crezut că aşa este. Drept pentru care, cu două luni înainte de a muri (2005), Yob şi-a schimbat numele în Gregory H. Coresun, acesta fiind numele cu care voia să se “trezească” peste ani.
Astfel, el şi-a dat acordul să-i fie îngheţat creierul prin criogenie la Alcor Life Extension Foundation. Procesul presupunea salvarea neuronilor şi resuscitarea în viitor, când ar fi fost capabili să “crească” un corp sănătos în jurul creierului prin tehnologii nanomedicale.
Creierele care au produs invazia de jucători online
Adventure Colossal Caves” este următorul pas pe linia evoluţiei, scris în limbaj FORTRAN de Willie Crowther. Acesta făcea parte din echipa de studenţi pasionaţi de jocuri de la MIT (Massachusetts Institute of Technology) a companiei “Bolt Beranek and Newman, Inc.” (BBN), companie care va dezvolta ARPAnet pentru guvernul american.
Fiind şi speolog, cel mai nimerit mediu pentru o aventură nemaipomenită i s-a părut a fi o peşteră imensă, plină de capcane, dar şi de comori fabuloase, o “găselniţă” ce avea să fie copiată şi răscopiată de alte jocuri. După ce a divorţat, jocul i-a adus un folos nesperat.
Fetele sale, Sandy şi Laura, încredinţate mamei, cereau să vină la el mai des decât prevedea înţelegerea de divorţ pentru a juca Adventure. Jocul devine foarte popular prin intermediul ARPAnet.
Garriott, un copil mare
Richard Allen Garriott s-a născut pe 4 iulie 1961 la Cambridge, Anglia şi a crescut la Nassau Bay, Texas. Este fiul omului de ştiinţă Owen Garriott, devenit astronaut, care a petrecut două luni în 1973 la bordul Skylab 3, prima staţie spaţială operaţională din istorie.
Pe când era licean la Clear Creek, Richard s-a orientat către programare, inventând jocuri pe computer pe care le dăruia gratis prietenilor săi. Pe vremea aceea s-a ales şi cu porecla de Lord British din partea colegilor, datorită accentului său. La vârsta de 15 ani a scris “Dungeon Games” pe o maşină teletype.
După doi ani, lucrând part-time la un magazin de computere, a intrat în contact cu Apple II şi a scris un joc în Applesoft BASIC, care foloseşte elemente “Dungeons & Dragons” şi personaje inspirate din Tolkien, autorul seriei “Stăpânul inelelor”.
Denumit Akalabeth, programul prin care jucătorul se mişcă pe o hartă de simboluri ASCII şi completează quest-uri date de Lord British, luptând cu creaturi fantastice, nu prinde din prima. Managerul magazinului vinde doar opt exemplare.
Una din aceste copii ajunge tocmai la compania de software California Pacific, care realizează că puştiul are potenţial şi încheie cu el un contract de drepturi de publicare. Lansat pe dischete mari, jocul vinde 30.000 de exemplare. Împreună cu fratele său Robert şi tatăl său, Richard înfiinţează compania Origin Systems. Compania a devenit una dintre cele mai influente în istoria jocurilor video.
Universul Ultima
În 1997, în mijlocul exploziei jocurilor multiplayer, compania Origin Systems va lansa Ultima Online, cel mai mare sistem de gaming pe internet conceput vreodată, prin care jucătorii intrau într-un univers aparte, formau grupuri şi participau la quest-uri desemnate de ei “Lord British”. În 2000, Richard a înfiinţat altă companie, Destination Games, unde lucrează ca producător şi ca designer.
În timpul liber, Richard are numeroase activităţi. Este un colecţionar de obiecte ce ţin de domeniul magiei şi face parte din Asociaţia Americană a Magicienilor. A construit şi o casă bântuită cu rol de muzeu pe domeniul său din Austin. Este vicepreşedinte al companiei particulare de zboruri spaţiale Space Adventures.
Pe 12 octombrie, Richard şi-a realizat visul: a decolat spre Staţia Spaţială Internaţională de pe cosmodromul din Baikonur, Kazahstan, la bordul unei rachete ruseşti Soiuz, împreună cu cosmonautul rus Iuri Lonceakov şi astronautul american Michael Fincke. Garriott a plătit 30 de milioane de dolari pentru această excursie.
Racheta a fost lansată de pe rampa de unde Iuri Gagarin îşi începea misiunea istorică în 1961, anul când se năştea Richard.
Bunten Berry, bărbatul-femeie
Danielle Bunten Berry s-a născut în 1949, ca Daniel Paul Bunten. Este arhicunoscut ca game designer şi programator, mai ales datorită jocului M.U.L.E., creat în 1983, primul multiplayer de succes.
Un an mai târziu, scria programul pentru “The Seven Cities of Gold”, un alt titlu extrem de îndrăgit. În 1992, creatorul a şocat lumea creatorilor de jocuri pe computere, un teritoriu masculin, devenind femeie prin operaţie de schimbare a sexului!
Daniel, inginer de meserie, a început să studieze programarea jocurilor ca un hobby. M.U.L.E. a fost vândut doar în 30.000 de copii, dar a fost piratat la scară internaţională. “The Seven Cities of Gold” a fost un hit, vânzându-se în 150.000 de copii. Visul său era de a crea o versiune pentru computer a jocului “Civilization”.
Sid Meyer, un alt guru al jocurilor pe computer, l-a convins să facă o versiune după “Axis and Allies”, care a devenit “Command HQ”, un joc modern pe network despre al Doilea Război Mondial, în timp ce Meier a creat “Civilization”, unul dintre cele mai bine vândute jocuri din toate timpurile.
Cariera lui Daniel s-a terminat când a devenit Danielle, după trei căsnicii eşuate. Nici cu noua identitate nu i-a mers bine în plan personal, dar nici profesional, ajungând să regrete operaţia de schimbare de sex. În 1997, Bunten s-a lansat în multiplayer games pe internet, “Warsport”, un remake după “Modem Wars”, constituind debutul pe MPlayer game network.
Însă a fost diagnosticat(ă) cu cancer pulmonar şi a murit în 1998, ultimele cuvinte fiind: “Doamne, aş fi vrut să petrec mai mult timp cu computerul meu!” În 2007 a fost inclusă în “Hall of Fame” al Academiei de Ştiinţe şi Arte Interactive.
Dave Lebling a absolvit ştiinţe politice, dar ca student al MIT (Massachusetts Institute of Technology) avea o pasiune pentru computere.
Şi pentru aventurile din „Colossal Cave“. Împreună cu prietenii săi Marc Blank - care absolvise facultatea de medicină Albert Einstein din New York, dar nu a profesat niciodată medicina de dragul jocurilor pe computer - Tim Anderson şi Bruce Daniels, realizează un joc trivia la care pot contribui şi utilizatorii şi care a ajuns rapid la 1.000 de întrebări.
Cei patru prieteni, membri ai Dynamic Modeling Group din cadrul MIT, creează hărţi şi puzzle-uri ceva mai complicate decât „Adventure“, numindu-şi proiectul „Zork“, un cuvânt ales pentru sonoritate, care sugera întreaga muncă de codare. Lucrul la program se încheie în 1977.
Capcanele legendarului Great Underground Empire, temuta creatură Grue, inspirată din operele fantasy ale scriitorului Jack Vance, fac furori. „Zork“ intră în circuitul ARPAnet şi face primele “victime”, pasionaţi care nu mai ies din case, pierduţi în subteranele „Zork”. Pentru a împiedica piratarea jocului, cei trei pun bazele unei noi companii, Infocom.
Enigma finală este adăugată în 1979. Jocul ajunge la dimensiunea de 1 MB, iar update-ul final de mainframe este făcut în 1981. Pe măsură ce microcomputerul, precum Apple II, începe să câştige teren, echipa lucrează la un sistem care să permită transferarea “Zork” de pe mainframe pe PC.
Astfel este inventată Z-Machine. Fiecare PC urma să aibă un Z-Machine Interpreter Program (ZIP) pentru rularea jocurilor. Din 1979, circa un milion de copii de “Zork I” au fost răspândite pentru numeroase platforme computerizate. Infocom a produs zece titluri din serie, plus alte 35 de titluri pentru toate platformele care au existat vreodată în materie de computere personale.
Moda Quest-urilor
La sfârşitul anilor 80, Infocom este cumpărată de Activision pentru 7,5 milioane de dolari şi lansează în 1987 “Beyond Zork”, creat de Brian Moriatry. Este primul joc care foloseşte o interfaţă grafică implicând utilizatorul şi o hartă care se schimbă pe măsură ce jucătorul trece prin diferite camere.
1996 este anul lansării pentru “Nemesis”, cu motorul “Z-Vision”, cu perspectivă de 360 de grade şi interfaţă îmbunătaţită. PC-urile erau net depăşite grafic de console, iar jocurile dezvoltate pentru ele se dovedeau din start mult mai complexe. Jocurile online devin favorite.
Startul acestei forme de joc începuse cam în acelaşi timp cu “Zork”, în 1979, la Essex University din Anglia, unde Roy Trubshaw scria primul MUD (Multi-User Dungeon) pentru cel mai tare PC al momentului, DEC-10. Conectarea la ARPAnet a adus o invazie de jucători, asfel că cei din Essex au fost nevoiţi să limiteze numărul de ore de accesare pentru a evita supraaglomerările şi căderile de sistem.
În 1980, Ken şi Roberta Williams fondează On-Line Systems şi realizează Mystery House pentru Apple II, primul joc pentru PC care combina textul cu grafica, vândut în peste 11.000 de copii.
Compania îşi schimbă numele în Sierra On-Line şi devine una dintre cele mai prolifice în domeniul jocurilor pe computer. În 1983, IBM cere companiei să producă un joc care să evidenţieze calităţile grafice ale sistemului.
Astfel se naşte Kings Quest, în 1984, care se va vinde în mai mult de 2,7 milioane de exemplare. Police Quest, creat de poliţistul Jim Walls, va deţine primul loc pe portalul de aventuri grafice.
Walls, pensionat în urma unei răni prin împuşcare în timpul serviciului, habar n-avea cu ce se mănâncă jocurile pe computer, când i s-a propus să scrie unul.
“Ce dracu, ştiam doar să alerg bezmetic după infractori şi să-i bag la zdup. Nu ştiam nici cum să mă aşez în faţa computerului”, se confesa el. Totuşi, popularitatea jocului creat de el a fost întrecută doar de divizia de inventatori de la Lucas Film, numită mai târziu Lucas Arts.
În 1987, ei lansează prma aventură produsă in-house, “Maniac Mansion”. Alături de celebra serie “Monkey Island” şi de aventurile cu “Indiana Jones”, jocurile Lucas aduc mai mult “film” în universul jocurilor. Iar istoria jocurilor pe computer se scrie încă!