Preţuri de "neam prost" pe Aeroportul Otopeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Călătorii sunt scandalizaţi de specula practicată legal în magazinele, barurile şi restaurantele de pe Otopeni "Clienţii noştri, fraierii noştri". Ăsta ar putea fi mottoul

Călătorii sunt scandalizaţi de specula practicată legal în magazinele, barurile şi restaurantele de pe Otopeni

"Clienţii noştri, fraierii noştri". Ăsta ar putea fi mottoul Aeroportului Otopeni. Săli de aşteptare ticsite de lume, spaţii comerciale fără pretenţii, preţuri exagerate.

Monopolul deţinut de firma Alpha Rocas, în asociere cu CN Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" SA şi SC Tarom SA permite atacul brutal la buzunarele călătorilor. Cam zece mii de victime pe zi. Nu poţi să nu cumperi de la ei atunci când ţi-e foame, sete sau eşti cu un prieten care te însoţeşte, ori ai copiii cu tine. Deţinătorii acestui monopol profită fără nicio jenă de lipsa concurenţei, obligându-i, practic, pe călători să le accepte preţurile prohibitive.

Românii sunt resemnaţi, însă străinii sunt de-a dreptul şocaţi. Pe marile aeroporturi ale lumii preţurile sunt mult mai mici, iar serviciile - mult mai civilizate. Nu înţeleg de ce pe Otopeni trebuie să plătească atât de mult pentru nimic special.

Monopolul face diferenţa

În afara preţului biletelor de avion şi a taxelor portuare, clienţii Aeroportului Otopeni sunt obligaţi să mai suporte şi diferenţa de preţ practicată de monopolişti faţă de preţurile practicate pe marile aeroporturi ale lumii. Această diferenţă poate însemna, de la caz la caz, câteva zeci sau sute de euro.

Asta numai în condiţiile în care te limitezi la a bea ceva şi la a mânca. Nu mai punem la socoteală "operaţiunile exchange", unde la un euro pierzi între 5 şi 7 mii de lei vechi sau la aventura cu taxiul. Preţurile sunt comparabile cu restaurantele de lux din Capitală. Diferenţa constă în aceea că spaţiile comerciale din Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" nu emit astfel de pretenţii.

Sunt, mai degrabă, precum cele de cartier. Spre exemplu, dacă vrei să bei o cafea, nu vine nimeni să te servească. Trebuie să-ţi laşi bagajele la masă şi să te deplasezi la bar pentru a comanda şi a "prelua comanda". O faci doar pentru a scăpa de înghesuiala din sălile de aşteptare, unde te plictiseşti să vezi numai figuri dezamăgite, plictisite şi adesea furioase.

De 3 x scumpite

În majoritatea aeroporturilor din lume, preţurile nu sunt mai mari decât cele de oraş. Puţine sunt aeroporturile care practică preţuri cu maximum 10% mai mari. La noi, preţurile sunt între 3 şi 6 ori mai mari decât cele din oraş şi de multe ori duble faţă de preţurile de pe aeroporturile din capitalele europene. Calculele sunt simple. La fel şi comparaţiile.

Plecăm de la băuturi. O apă plată mică, la noi costă 75.000 lei vechi. Cea mai ieftină. Adică peste 2 euro. Pe aeroporturile din Atena, Paris, Istanbul, Londra sau Budapesta preţurile la acelaşi produs oscilează între 50 de eurocenţi şi 1 euro. Un cappuccino, într-un băruleţ modest, ca toate celelalte, de altfel, este deja licoare de lux: aproape 4 euro.

La aeroporturile la care ne raportăm, preţurile oscilează între 1 şi 2 euro. Un pachet de gumă de mestecat, Orbit, costă 3 euro (100.000 lei vechi), în timp ce pe celelalte aeroporturi nu e mai mult de 50 de cenţi, maxim 1 euro. Ne-am fi aşteptat ca măcar ceaiul "la pliculeţ" să fie mai ieftin.

Nu! Aproape 3 euro (90.000 lei vechi), în condiţiile în care la aeroporturile din capitalele menţionate el costă cel mult 1 euro. O bere, Schlossgold de exemplu, este 150.000 de lei vechi. Adică aproape 5 euro. Un sandvici este în jur de 200.000 lei vechi, echivalent a 6,3 euro, în timp ce în celelalte aeroporturi poţi mânca un sandvici, mai consistent, cu maximum 2-3 euro.

Japcă la casele de schimb valutar

Casele de schimb valutar operează după modelul taximetriştilor-pirat, care îşi aşteaptă victimele din afara Bucureştiului. Diferenţa de curs este de 5-7 mii lei vechi faţă de cursul din oraş. Miercuri, casa de schimb "Adriatica" de la Otopeni afişa următorul curs: euro - 2,8 lei la cumpărare, 3,7 la vânzare. Dolarul se cumpăra cu 2 lei şi se vindea cu 2,9. Cu alte cuvinte: japcă.

"Victimele" sunt în general străinii care vin pentru prima oară în România şi cei care au nevoie urgent de un schimb valutar. La 1.000 de euro, pierderea este de 5 milioane de lei vechi faţă de cursurile practicate de casele de schimb valutar din oraş.

Alpha Rocas, profit de două milioane de lire sterline, anul trecut

Serviciile impertinent de scumpe sunt posibile din cauza monopolului deţinut pe spaţiile comerciale de către firma Alpha Rocas, în asociere cu SC Otopeni SA. Pe fondul acestui monopol, se mizează pe nevoile umane ale călătorilor: sete, foame, plictiseală. Nevoi care sunt accentuate mai nou de închiderea Aeroportului Băneasa, fapt care a aglomerat traficul pe Otopeni.

Acţionarul majoritar al companiei Alpha Rocas este Alpha Overseas Holding Limited, o multinaţională cu sediul central în Marea Britanie, care are pachetul majoritar de 64 la sută. Restul de acţiuni este deţinut de Tarom SA (30 la sută), Compania Naţională Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti SA (4,9 la sută) şi două subsidiare ale Alpha Overseas cu sub un procent. Anul trecut, filiala din România, Alpha Rocas SA, a raportat un profit net de aproape două milioane de lire sterline.

Cu aşa preţuri, nu este de mirare. Firma-mamă din Anglia a avut vânzări de 189 milioane de lire sterline. Miercuri, l-am căutat în două rânduri, la birou, pe directorul de marketing al societăţii care deţine monopolul spaţiilor comerciale de pe Otopeni. Nu a fost de găsit. La telefon ni se spune că "momentan nu este în birou". Am lăsat o carte de vizită, cu rugămintea de a fi contactaţi. Degeaba!

Cu Fly Taxi, vrând-nevrând

Este binecunoscut faptul că firma Fly Taxi are exclusivitate pe Aeroportul Otopeni. Acum câţiva ani, când licitaţia a fost organizată "mănuşă" pentru compania respectivă, argumentele invocate de autorităţi au fost acelea că vor dispărea de pe terminalul de "Sosiri" taxiurile-pirat care făceau legea la Otopeni. Nimic mai fals - clienţii sunt "jumuliţi" în continuare, dar mai elaborat. Dacă luaţi un taxi de la Otopeni, şoferul porneşte, într-adevăr, aparatul de taxare.

Însă maşina pleacă cu tariful 3 - cel extraurban. Evident, şoferul se face că uită să treacă aparatul pe tariful 1 la intrare în Bucureşti. Aşa că, dacă nu este vigilent, clientul riscă să plătească pentru o cursă Otopeni - Drumul Taberei cam cât a plătit biletul de avion pentru o cursă "low cost".

Asta în cazul clienţilor români care, de bine, de rău, cunosc proverbiala rapacitate a taximetriştilor de la Otopeni. Evident, străinii sunt mult mai uşor de "jumulit".

Un prânz - 100 de euro/familie!

Preţurile la restaurantele din Aeroportul Otopeni, terminalul de plecări, sunt comparabile cu tarifele practicate în restaurantele de lux din marile capitale ale lumii. O friptură, din muşchi de vită, costă 300 de mii de lei vechi - aproape 10 euro.

Fără garnitură, fără salată! Numai salata verde ar mai costa 110.000 de lei vechi - 3 euro. Am făcut un calcul, să vedem cât ar costa un prânz la un restaurant din aeroport: o ciorbă, o friptură, un desert şi băuturile aferente (cafea, suc, bere): aproape un milion de lei de persoană. Asta înseamnă cam 100 de euro pentru o familie formată din trei membri. "Afară" aceeaşi familie poate prânzi decent cu cel mult 50 de euro. Ne întrebăm de ce. Luxul lipseşte.

Ba chiar am putea spune că am văzut în Bucureşti cantine care arată mai bine decât exorbitantele restaurante de pe "Henri Coandă". Am încercat să obţinem o explicaţie pe această temă de la un reprezentant al companiei Alpha Rocas SA. În ciuda insistenţelor, niciun reprezentant de la Alpha Rocas nu a dorit să discutăm pe această temă.

Trebuie precizat faptul că preţurile la cafea sau apă în aeroportul londonez Heathrow nu diferă deloc faţă de cele de la un bar obişnuit din oraş: o cafea sau o apă costă 1,5 lire, adică vreo 2,5 euro. Oricum mai ieftin decât la Otopeni, în unul dintre cele mai scumpe oraşe din lume: Londra.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite