Poliţist italian, arestat pentru violul a trei românce

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un inspector de poliţie din Italia a fost arestat pentru viol, chiar de către colegii săi. S-a întâmplat la Genova, unde trei românce au declarat că poliţistul a abuzat de ele în mai multe

Un inspector de poliţie din Italia a fost arestat pentru viol, chiar de către colegii săi. S-a întâmplat la Genova, unde trei românce au declarat că poliţistul a abuzat de ele în mai multe rânduri, după ce le-a dus în celulă în urma unor razii antiprostituţie. Bărbatul, inspector-şef de 46 de ani, a ajuns după gratii, iar ordinul de reţinere a fost semnat de procurorul Piercarlo Di Gennaro. Faptele s-ar fi întâmplat în urmă cu doi ani, însă acuzaţia a fost adusă poliţistului abia acum. Bărbatul are în spate o îndelungată carieră de poliţist, cu multe tururi de noapte. În următoarele zile va avea loc audienţa de convalidare a arestului.

La Milano, tot o prostituată româncă, în vârstă de 17 ani, a avut curajul să îşi denunţe proxeneţii, eliberând astfel din sclavie alte tinere, multe conaţionale. Denunţul său a permis destrămarea unei bande de albanezi şi români care puseseră stăpânire pe vieţile fetelor. 11 persoane au ajuns în închisoare.

Victimele, 20 la număr, dintre care patru erau minore, erau forţate să se prostitueze de-a lungul străzilor care leagă oraşul Milano de Bergamo şi Como. Din bandă făceau parte şi patru români, care se ocupau de racolarea tinerelor, cu prevalenţă din România şi Republica Moldova. În închisoare a ajuns şi Alina Ramona Ţepeş, de 24 de ani, care era paznica tinerelor prostituate, împiedicând eventuala lor fugă. Organizaţia criminală a fost definită de investigatori "foarte agresivă şi mobilă în teritoriu".

Aveau la dispoziţie mai multe apartamente în Milano şi împrejurimi, peste 10 maşini, 65 de telefoane mobile şi 150 de SIM-uri.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite