Miliardarii joacă în Premier League

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şapte echipe din campionatul englez se află acum în proprietatea unor investitori străini Dacă eşti bogat sau extrem de bogat, să-ţi iei un alt iaht sau o casă extrem de scumpă

Şapte echipe din campionatul englez se află acum în proprietatea unor investitori străini

Dacă eşti bogat sau extrem de bogat, să-ţi iei un alt iaht sau o casă extrem de scumpă sună plictisitor. Pentru că, mai nou, e la modă să-ţi cumperi o echipă din cel mai bogat campionat de fotbal din lume, cel al Angliei. La început a fost Mohamed Al-Fayed, apoi Abramovici sau Malcolm Glazer. Anul trecut, alţi patru oameni foarte bogaţi au devenit acţionari ai unor cluburi englezeşti. Dar povestea nu se termină aici.

Clubul cu cele mai multe trofee din istoria fotbalului englez, Liverpool, îşi aşteaptă de ieri noii proprietari, magnaţii americani George Gillett Jr şi Tom Hicks. Cât plătesc cei doi pentru club? Oferta lor, care o depăşeşte astfel pe cea a Dubai International Capital, se ridică la 470 milioane de lire sterline, iar preţul unei acţiuni a fost stabilit la 5.000 de lire sterline. Clubul din Premiership a fost evaluat la 174,1 milioane de lire sterline, la care se adaugă o datorie de 44,8 milioane de lire sterline. Dar tranzacţia a fost condiţionată şi de construirea unui nou stadion pentru echipa care joacă acum pe Anfield. Gillett şi Hicks, care vor fi parteneri egali, au acceptat să dea astfel alte 215 milioane de lire sterline pentru noua arenă de 60.000 de locuri, care va fi ridicată cât mai curând posibil, relatează Bloomberg.

Parteneriatul dintre Gillett şi Hicks a fost stabilit la un meci de hochei

Gillett a fost interesat de cumpărarea echipei din Premiership încă din octombrie 2006, iar la sfârşitul lui ianuarie el şi-a îmbunătăţit oferta. Pe 31 ianuarie, principalul său concurent din cursă, Dubai International Capital, a anunţat că se retrage şi-i lasă lui Gillett oportunitatea de a cumpăra clubul de la David Moores, care deţinea 51% din acţiuni. Pe 2 februarie, Gillett a ajuns la un acord cu Liverpool F.C. Ieri, Moores a spus că boardul a acceptat în unanimitate oferta de peste Ocean, de 10 ori mai mare decât cea a Dubai International Capital, şi recomandă acţionarilor să vândă. Iar dacă la început era vorba doar de Gillett, acum el este susţinut de Tom Hicks, un alt magnat al sportului. Parteneriatul dintre Gillett şi Hicks a fost stabilit, se pare, săptămâna trecută, când cei doi s-au întâlnit la un meci de hochei. Ştirea a făcut mare vâlvă de cealaltă parte a Atlanticului, pentru că aceasta este prima dată când doi proprietari importanţi de cluburi sportive americane îşi unesc forţele pentru a achiziţiona o a treia franciză, informează "The Guardian". Hicks este pasionat de sport şi a investit în echipe şi în activele lor, spre deliciul suporterilor. El a cumpărat echipa Dallas Stars, din Liga Naţională de Hochei, în 1995, şi a plătit pentru ea 82 milioane de dolari. În iunie 1998, Hicks a mai cumpărat Clubul de baseball Texas Rangers, cu 250 milioane de dolari, de la un grup de investiţii în care se regăsea şi George W. Bush, pe atunci guvernator al Texasului. La rândul său, George Gillett Jr deţine echipa de hochei canadiană Montreal Canadiens, la care a cumpărat, în ianuarie 2004, o participaţie de 80%, cu 185 milioane de dolari.

Câştigurile jucătorilor din campionatul englez au destabilizat piaţa

Dar preţul plătit pentru Liverpool depăşeşte sumele pe care le-au dat cei doi americani pentru echipele de acasă. Şi nu degeaba, pentru că Premiership este şi cea mai bogată ligă de fotbal din lume. Iar acum, dacă eşti milionar sau multimiliardar, e la modă să ai în portofoliul tău o echipă de fotbal englez. Fie că fac o investiţie în propria reputaţie, îşi iau pur şi simplu o jucărie nouă sau aşteaptă rezultate financiare pe măsura investiţiilor, un lucru e cert: tot mai mulţi investitori internaţionali, ale căror averi au opt cifre sau chiar mai mult, ajung în lojele oficiale ale stadioanelor engleze pe locurile destinate proprietarilor. Roman Abramovici, Alexandre Gaydamak sau Robert Earl sunt doar câţiva dintre cei care deţin deja un club din English Premiership, liga de fotbal care generează cele mai multe venituri din lume: 2 miliarde de euro în 2006.

Până nu demult, fotbalul englez avut reputaţia unui joc rezervat celor cu buzunare adânci şi cu obrazul rezistent. Proprietarii milionari în dolari aruncau cu lopata bani în joc sperând să câştige un loc în inima suporterilor sau o cupă de aur, dar nu se aşteptau şi la recompense financiare. Modelul financiar a fost însă dezechilibrat de salariile fabuloase ale jucătorilor şi de veniturile instabile. Dar regulile jocului se schimbă acum, datorită celor doi factori care sunt cruciali în dezvoltarea unui business: costurile reduse şi veniturile mari, arată "International Herald Tribune".

2,7 miliarde de lire sterline din drepturile de difuzare

În ce priveşte costurile, salariile fotbaliştilor - care au crescut în medie cu 20% pe an în ultimul deceniu, potrivit firmei de contabilitate Delloitte - s-au stabilizat. Totalul salariilor pentru Premiership a scăzut cu 3% în sezonul 2004-2005, ajungând la 785 milioane de lire sterline. Prima ligă engleză a atras ani la rând unii dintre cei mai rafinaţi jucători, precum Thierry Henry de la Arsenal, şi a fost până nu demult dispusă să plătească peste preţul pieţei pentru a-i păstra pe tărâm englezesc. Dar în ultimele sezoane există semne clare că liga este afectată de factura mare a salariilor, iar jucătorii acceptă acest lucru, arată "International Herlad Tribune". În ce priveşte veniturile, Premiership s-a dovedit încă o dată o ligă de elită, reuşind să negocieze contracte mai bune cu televiziunile. Contractul pentru drepturile de transmisie în Marea Britanie, anunţat anul trecut, pentru 2007-2010, valorează 1,76 miliarde de lire sterline şi a fost încheiat cu BSkyB, deţinut de Rupert Murdoch, şi Setanta, un grup irlandez în care grupul Benchmark Capital deţine o participaţie de 40%. Dar în această sumă nu sunt incluse drepturile pentru transmisia pe internet şi pe telefoane mobile, care ridică valoarea veniturilor la 2,1 miliarde de lire sterline. Vânzarea drepturilor de transmisie a meciurilor din Premier League aduc fotbalului englez alte 650 milioane de lire sterline.

Acum e un bun moment pentru a cumpăra un club englez

Aşadar, nu e de mirare că noua dinamică a lumii afacerilor a atras o nouă specie de proprietar de club de fotbal. "În ultimii cinci ani, oamenii de afaceri au câştigat averi considerabile din sectoare precum petrolul, fuziunile sau imobiliarele. Pentru cei care-şi permit un cvasitrofeu - şi nu vorbim aici de iahturi - acum este cel mai bun moment pentru a cumpăra", spune Keith Harris, preşedintele băncii de investiţii londoneze Seymour Pearce, citat de "International Herald Tribune".

Multe cluburi englezeşti par acum tentante pentru investitori pentru că structura acţionariatului este mult mai simplă decât în cazul rivalelor de pe continentul european, care au adesea un număr mare de membri-acţionari sau care sunt conduse de fani sau de asociaţii locale.

Este adevărat, şi alte echipe europene generează venituri frumoase. Anul trecut, Real Madrid a primit pentru drepturile de transmisie televizată 85 milioane de lire sterline. Dar în Italia şi Spania, câştigurile merg direct la clubul respectiv, în timp ce, în Anglia, banii primiţi de la televiziuni se împart între cluburile din Premiership, oferind astfel o siguranţă mai mare investitorilor.

Dar nu toate echipele din Premier League sunt candidate sigure la succes, iar un astfel de exemplu este Leeds United. În 2003, clubul din Yorkshire a fost aproape de colaps după ce a anunţat pierderi de 49,5 milioane de lire sterline, în timp ce avea mari datorii care fuseseră acoperite din vânzarea biletelor la sezonul următor. Visând să cucerească fotbalul european şi să ajungă în vârf, clubul cheltuise enorm de mult pe jucători. Iar când echipa nu a mai dat rezultate pe teren, piramida s-a prăbuşit.

Abramovici a dat 276 milioane de lire sterline numai pe salariile jucătorilor

"Cluburile nu pot supravieţui drept companii listate public. Sunt prea multe incertitudini. Sunt businessuri emoţionale şi nu se pretează la listarea, la Bursă", a spus Ray Ranson, fost fotbalist şi unul dintre finanţatorii fotbalului englez. După dezastrul de la Leeds, a apărut Abramovici, care nu s-a aşteptat la câştiguri financiare şi a investit până acum în jur de 276 milioane de lire sterline numai pe salariile jucătorilor. Bani pe care, desigur, nu are şanse să-i recupereze prea curând. Dar afluxul de bani ruseşti s-a mai domolit acum şi alţi investitori au început să fie interesaţi de banii din drepturile de difuzare pe care îi primesc echipele din Premier League, dar sunt şi încrezători în posibilitatea de a controla salariile jucătorilor. Datele o dovedesc, din ianuarie 2006 şi până acum, cinci cluburi mari de fotbal din Anglia s-au ales cu noi acţionari şi investitori.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite