Michelle Obama sau Cindy McCain: cine va fi Prima Doamnă?

John McCain şi Barack Obama nu sunt singurii competitori la alegerile prezidenţiale din SUA, care vor avea loc pe 4 noiembrie. Nevestele lor, Cindy şi Michelle, s-au angrenat puternic în luptă, demonstrând că sunt combatante inteligente, de cuvântul cărora atârnă multe voturi.

Anul 2008 a adus o nouă găselniţă pe scena politică a Statelor Unite ale Americii. Niciodată până acum soţiile candidaţilor la preşedinţie nu s-au implicat cu atâta ardoare în campaniile politice. Prezenţa tăcută şi jocul secund atribuite nevestelor de politicieni ca rol tradiţional au fost desfiinţate şi doamnele au prins glas.

Michelle Obama şi Cindy McCain,­ consoartele celor doi candidaţi la cârma Americii, sunt două personaje opuse, care au însă misiunea comună de a întări imaginea combatanţilor în lupta politică. Amândouă au fost nevoite să se pregătească bine pentru a face faţă examinării critice din partea adversarilor politici şi a presei.

Intrând în jocul electoral, cele două potenţiale prime-doamne au ştiut că datoria lor este să îşi aureoleze soţii, prezentându-i într-o lumină domestică, cât mai familiară publicului. Mai mult, ele sunt măsurate nu doar prin prisma discursu­rilor pe care le rostesc, ci şi după modul în care arată, după culoarea hainelor şi după coafurile pe care le etalează.

Politica, o afacere meschină

Doamna Obama a fost elementul crucial în campania soţului său în privinţa câştigării unor grupuri-cheie de votanţi: femeile muncitoare şi afro-americanii. Faptul că a crescut într-un cartier de negri din Chicago şi că face parte din pătura de mijloc a societăţii a ajutat-o să creeze o legătură mai strânsă cu acest segment, mai mult decât ar fi reuşit Barack însuşi.

Discursurile sale au vizat probleme legate de rasă şi prejudecăţi de care s-a lovit în anii timpurii. Spre deosebire de soţul său, care a evitat să discute despre rasă, Michelle nu s-a ferit să sublinieze disparităţile existente.

Deşi a intrat sceptică în horă, admiţând că iniţial nu a vrut ca soţul său să facă politică, avocata de 44 de ani, directă, deschisă şi deloc timidă, a fost considerată un câştig în campania lui Obama. „Am considerat că politica este o afacere meschină”, a declarat ea în iunie, într-o emisiune televizată.

Dar acest fapt nu a împiedicat-o ulterior să se avânte în discursuri de susţinere. Pentru suporteri, Michelle este o femeie curajoasă, cu un caracter puternic şi opinii bine articulate, binecuvântată cu stil şi umor. Pentru critici, ea este doar o femeie de culoare, furioasă şi înăsprită.

Intimitate sau voturi

Rivala republicană, Cindy McCain, părea mai doritoare să îşi asume rolul tradiţional atribuit nevestei de politician. Personalitate rezervată, ea s-a văzut nevoită, de asemenea, să iasă la rampă şi să pledeze pentru bărbatul ei.

 Pentru Cindy McCain, în vârstă de 54 de ani, împăcarea vieţii de familie cu cerinţele politice şi propria sa muncă a fost un act de balans cu un echilibru fragil. Într-un interviu acordat ziarului „The Times“, Cindy a vorbit despre neajunsurile vieţii în campanie, despre problemele sale de sănătate şi despre activitatea caritabilă în care este angrenată de 20 de ani.

 „Nu voi minţi spunând că îmi face întotdeauna plăcere să fiu în campanie, însă de fiecare dată când zilele devin puţin prea lungi, iar eu puţin frustrată, îmi aduc aminte că mi se rezervă un loc în faţă la istoria Americii”, a spus ea.

Ce fel de Primă Doamnă vor americanii

Nu există o fişă a postului de Primă Doamnă, deşi aceasta primeşte un birou, buget şi personal. De-a lungul anilor, primele-doamne au fost manageri, hostess-uri, activiste sau renovatoare la Casa Albă, spune Robert P. Watson, profesor de istoria Americii la Lynn University din Florida şi autorul a numeroase cărţi privind istoria primelor-doamne.

Dată fiind biografia sa, e de aşteptat ca Michelle Obama să fie o Primă Doamnă foarte activă. În opinia lui Watson, ea „are capacitatea de a rescrie cărţile.” Totuşi, a fi Prima Doamnă de culoare la Casa Albă este un aspect sensibil, care ar putea genera unele dificultăţi.

„Mă aştept ca publicul să o preseze să dea înapoi”. De exemplu, Watson consideră că e puţin probabil ca ea să continue să lucreze ca avocat în cazul în care ar ajunge la Casa Albă. Cu o personalitate mai puţin politică, Cindy McCain a declarat că îşi va continua activitatea caritabilă şi va încerca să convingă şi alţi oameni de oriunde din lume să se implice în acţiuni de gen. „Primele-doamne trebuie să simtă pulsul opiniei publice”, spune Watson.

Totuşi, publicul nu e niciodată întru totul sigur ce vrea de la o Primă Doamnă. „Dacă este independentă, stăm în gardă. Dacă e o proptea, e chiar mai rău. O carieră importantă e un avantaj, în caz că nu renunţă la ea”, scria la un moment dat June Kronholz în „The Wall Street Journal“.

Publicul are aşteptări noi de la femeile care se pregătesc să vină la Casa Albă

De la o soţie de preşedinte american se aşteaptă să aibă ea însăşi personalitate politică. Dacă soţiile candidaţilor la preşedinţia SUA reuşesc să aducă puţină emoţie în campanie şi se descurcă să citească de pe prompter, cu atât mai bine.

Indiferent că soţul este democrat sau republican, soţia trebuie să emoţioneze electoratul cu un discurs de 15 minute. Laura Bush l-a făcut pe soţul ei să promită, atunci când s-au­ căsătorit, că nu va trebui vreodată să ţină un discurs, însă şi enigmatica Primă Doamnă a cedat până la urmă.

Situaţia nu a fost întotdeauna aşa. De când Hillary Clinton s-a metamorfozat dintr-o Primă Doamnă foarte activă în candidat la Senat, acum opt ani, lucrurile s-au schimbat. Elizabeth Dole, nevasta fostului senator Robert Dole, care a pierdut pariul prezidenţial în 1996, a ţinut un discurs impecabil în numele soţului său la convenţia prezidenţială, în stilul informal al unui prezentator de talk-show.

La fel ca Hillary Clinton, doamna Dole este acum senatoare. Cindy McCain nu are asemenea aspiraţii politice. Extrem de devotată soţului, ea se scaldă în vechea tradiţie a soţiei tăcute. Cu toate acestea, nu poate scăpa de a face subiectul noilor aşteptări ale publicului care cer calităţi oratorice deosebite.

Câte voturi costă o gafă politică

Discursul lui Michelle Obama de la deschiderea convenţiei partidului în Denver, Colorado, la sfârşitul lui august a fost un succes. Îmbrăcată într-o rochie verde şi arătând excepţional, ea s-a prezentat ca soră, fiică, mamă şi soţie. Acestea nu pot fi decât descrieri modeste ale unei femei crescute într-un cartier de negri care a ajuns la Princeton University şi mai departe la Harvard, unde a studiat dreptul.

Realizările sale profesionale şi intelectuale au fost reduse la zero în acel discurs. Însă nu toate discursurile sale au fost la fel de bine primite. Pe la începutul campaniei, Michelle Obama a dat dovadă de mai puţin autocontrol, afirmând că pentru prima dată în viaţa de adult este cu adevărat mândră de ţara sa.

 Această remarcă a stârnit un val puternic de critici, fiind acuzată de lipsă de patriotism. După această întâmplare a fost nevoită să lucreze mult la reabilitarea imaginii sale şi să recâştige electoratul.

Efectele dependenţei din tinereţe

Nici Cindy McCain nu a scăpat de oprobriul public în trecut. În timpul ascensiunii politice a soţului său, aceasta a atras de nenumărate ori titluri compromiţătoare în ziare. Fosta regină a frumuseţii s-a luptat cu dependenţa de medicamente antinevralgice la începutul anilor 1990, care a pus-o în faţa curţii de judecată.

Antinevralgicele i-au fost iniţial prescrise pentru durerile de spate căpătate în urma unui accident rutier grav, însă, devenind dependentă, McCain şi-a asigurat dozele furând medicamente din rezervele societăţii caritabile pe care o conducea. Aceasta şi-a ascuns dependenţa în faţa soţului şi a familiei, dar scandalul a izbucnit când un angajat a informat agenţia antidrog despre furtul rezervelor. Ca urmare, societatea medicală de voluntari a fost închisă în 1995.

Cu toate acestea, Cindy McCain a continuat munca, făcând parte din conducerea altor societăţi caritabile. În prezent, ea vorbeşte deschis despre problemele de atunci.

 „A fost cea mai întunecată perioadă din viaţa mea”, a spus aceasta. În ciuda problemelor din trecut, sondajele sugerează că Cindy McCain ar fi o Primă Doamnă pe placul americanilor. În timp ce Michelle este văzută ca autoritară şi cu prea multe păreri, Cindy a apărut în mod constant ca fiind responsabilă, casnică şi interesată mai mult de facerea de bine decât de politică.

În anumite privinţe, ea aduce aminte de stilul Nancy Reagan, mai apropiată ca temperament de Laura Bush decât de Hillary Clinton. De vreme ce rolul soţiilor candidaţilor este mai important decât a fost vreodată, contrastul între soţia democrată independentă şi înfiptă şi mult mai modesta şi grijulia sa rivală republicană poate fi hotărâtor.

Mariaj la distanţă

Cu aproape 30 de ani în urmă, Cindy Lou Hensley, fostă majoretă şi regină de rodeo din Phoenix, Arizona, l-a întâlnit pe galantul erou de război şi ofiţer de legătură al Marinei SUA cu Senatul, la o petrecere în Honolulu. „Era adorabilă, inteligentă şi fermecătoare”, a descris-o John McCain în cartea sa „Worth Fighting For”. „I-am monopolizat atenţia tot timpul. Când a venit timpul să plecăm de la petrecere, am convins-o să mă însoţească la un pahar la hotelul Royal Hawaiian. Până la sfârşitul serii eram îndrăgostit.”

Însă, la acea vreme, McCain era căsătorit şi avea trei copii. Un an mai târziu, amorezul divorţează şi o ia de nevastă pe frumoasa Cindy.  McCain avea 42 de ani, iar ea 24. Când s-au cunoscut, amândoi au minţit în privinţa vârstei. El a spus că are 38, iar ea 27.

McCain luptase în Vietnam şi petrecuse cinci ani şi jumătate ca prizonier de război, îndurând tortura şi singurătatea, lucruri de care Cindy nu avea idee atunci. Ea, în schimb, era copilul unic al unei familii cu o avere fabuloasă. Totuşi, 28 de ani mai târziu, căsătoria lor avea să supravieţuiască trecând peste multe momente grele: multiple pierderi de sarcină, dependenţa ei de antinevralgice şi un atac cerebral care a lăsat-o temporar paralizată.

În ciuda asocierii cu viaţa politică de-a lungul a 25 de ani prin intermediul soţului său, doamna McCain spune despre ea însăşi că nu a fost niciodată o persoană politică. S-a ţinut la distanţă de scena politică, trăind departe de Washin­gton, deşi soţul său se stabilise acolo. În schimb, ea s-a concentrat asupra creşterii celor patru copii şi desfăşurării de activităţi filantropice. Mai recent, a preluat afacerea familiei după moartea tatălui, în 2000.

La începutul anilor ‘80, John McCain s-a lansat în politică, beneficiind de sprijin financiar din partea familiei tinerei sale neveste. În 1982 s-a mutat la Washington şi patru ani mai târziu a ajuns în Senat. Iniţial, Cindy l-a urmat la Washington, însă nemulţumită de circuitul politic, s-a întors în Arizona. Aşa au început lungii ani de mariaj la distanţă, cu vizite acasă doar în weekend.

În 1988, Cindy McCain a fondat o societate de medici voluntari pentru a ajuta copiii din lumea a treia. Munca sa a purtat-o peste tot în lume. În ciuda distracţiei, doamna McCain spune că nu a fost uşor să-şi crească copiii singură, în timp ce soţul său era la Washington.­ „Dacă am fost furioasă? Bineînţeles, sunt doar om. Dar eram furioasă pe situaţie, nu pe el”, a declarat aceasta pentru revista „Harper‘s Bazaar“.

Cealaltă poveste

Michelle Robinson l-a întâlnit pe Barack Obama în primul ei an de lucru ca avocat în Chicago, când a primit misiunea de a fi mentorul proaspătului absolvent de la Harvard venit să lucreze în cadrul firmei.

 Deşi neimpresionată la început, cei doi au devenit buni prieteni. Barack a făcut un pas în plus, invitând-o în oraş. Invitaţie pe care a fost nevoit să o repete de nenumărate ori pentru că tânăra avocată nu agrea relaţia cu un coleg de serviciu. „În cele din urmă am obosit-o”, a scris Barack Obama în cartea sa din 2006, „The Audacity of Hope”. 

În 1992, anul în care s-au căsătorit, Barack a început să practice dreptul civil la firma Miner, Barnhill & Galland. Şase ani mai târziu se năştea primul lor copil, iar în 1997 Obama devenea senator.

Presa despre Michelle

Ziarele au comentat discursul ţinut de Michelle Obama în prima zi a convenţiei Partidului Democrat. „Washington Post“: „Discursul a fost punctul culminant al unei zile dramatice.” „Globe Boston“: „Prioritatea doamnei Obama a fost de a-şi umaniza soţul şi de a împărtăşi publicului o parte a soţului său, cât şi a ei, mai puţin cunoscută.”

„The Washington Times“: „Doamna Obama a subliniat similarităţile cu clasa muncitoare pentru a contracara acuzaţia republicană că familia Obama ar fi elitistă.” „The Wall Street Journal“: „A fost o provocare să facă ţara să aibă sentimente pozitive faţă de soţul ei şi faţă de ea.”

Primele Doamne trebuie să simtă pulsul opiniei publice

Robert P. Watson, profesor la Lynn University din Florida