VIDEO Fosta vedetă de la Atomic TV, Ina Ilie: „Femeia care a uitat să nască“ este femeia care vrea întâi „casă, maşină şi bani“

Am întâlnit-o prima dată pe Ina Ilie la Atomic TV, era o fată energică, simpatică şi dezinvoltă. A crescut pe platourile de filmare, a ajuns realizator şi producător la Naţional TV, la emisiunea „Agenţia de Turism" , „s-a căsătorit" cu Dobrovolschi pentru scurtmetrajul „Principiul dragostei comunicante" şi a cântat alături de trupa Şuie Paparude. Anul trecut, Ina a lansat prima carte a sa intitulată sugestiv „Femeia care a uita

Reporter „Adevărul": Cei mai mulţi oameni te cunosc de la Atomic TV, cum de ai ales să treci de "pe sticla" pe paginile unei cărţi?

Ina Ilie: A venit firesc. Oricum am scris poveştile astea în câţiva ani, în paralel cu munca în televiziune, aşa ca cele două „meserii” nu se exclud...

Vezi aici fotogalerie cu Ina Ilie

Ai spus mai demult ca nu eşti nici actriţă, nici cântăreaţă, te poţi defini în vreun fel? Preferi scriitura?

Ina Ilie: Chiar mă gândeam zilele astea la anul viitor când voi reintra în rândul clasei muncitoare şi încercam să-mi dau seama ce ştiu eu să fac de fapt cel mai bine. Încă nu mi-am răspuns. Cred că scrisul este cel mai apropiat răspuns, dar nici el nu ma acoperă în întregime. Cred că dacă aş scrie şi aş cânta în paralel cu o ocupaţie ce implică societatea civilă/copii, tabloul ar fi (aproape) complet.

"Când e vorba de scris, libertatea e totală, eşti tu cu foia de computer în faţă"

În care dintre experienţele profesionale te-ai simţit cel mai bine? La Atomic, în Agenţia de turism, ca "soţia lui Dobrovolschi", în muzica celor de la Şuie Paparude sau ca autoarea primului tău volum?

Ina Ilie: În toate. Sunt diferite şi e incredibil ce mult îţi poate aduce fiecare poveste din asta. Daca ar fi totuşi să le ierarhizez, aş spune că scrisul, apoi cântatul (piesei cu Şuie i-am scris şi versurile, deci se pune şi la scris...), televiziune şi apoi rolul de „soţie a lui Dobro”.

Criteriul dupa care le-am ordonat este măsura în care rezultatul depinde de mine şi cât de liberă sunt să improvizez. Când e vorba de scris, libertatea e totală, eşti tu cu foia de computer în faţă. Şi descreşte implicarea ta până la actorie, unde spui replici scrise de altcineva. Oricum, şi la asta mi s-a dat parţial mână liberă, pentru ca regizorul mi-a dat voie să povestesc liber reţeta culinară. E ceva, nu?

De ce nu ai păstrat o constanţă în cariera ta şi ai preferat să îţi schimbi destul de des domeniul de activitate?

Ina Ilie: N-a fost nimic planificat. Au venit toate la timpul lor, în mod absolut firesc. Televiziunea a venit neprogramat, venisem cu cineva să dea o probă pe care am luat-o eu, cu Şuie eram prietenă şi mă tot auzisera fredonând şi au zis „de ce nu? hai sa incercam”, cu regizorul filmuleţului mă cunoşteam şi vroia să şi filmeze la mine în casă, aşa că m-a momit cu un rolişor..., iar scrisul a fost pe dedesubtul tuturor, ca o placere ascunsă. Şi aş mai vrea ceva acum, dar nu ştiu încă ce. Va veni şi răspunsul asta la vremea lui.

"Femeia care a uitat să nască vrea întâi să-şi „trăiasca viaţa”

Cartea ta este o călătorie de 14 poveşti amuzante, profunde, dar şi triste. Ce te-a inspirat cel mai tare şi cât de greu ţi-a fost să scrii prima ta carte? Cât a durat să termini volumul?

Ina Ilie: 4 ani. N-am lucrat la carte zilnic, au fost şi pauze de doi ani între texte, nu a fost gândită ca un întreg. Este o colecţie de texte, inspirate din poveşti şi persoane reale, iar povestea care m-a marcat cel mai tare şi din care a ieşit şi cea mai sensibilă povestire a mea este cea despre tatal meu. Cât de greu a fost...N-aş spune că a fost greu.

A fost chinuitor pentru că am scris şi despre lucruri foarte personale, dar tocmai de-asta în aceeaşi măsură a fost revelator. De fapt asta e frumuseţea, ca eu chiar am scris poveştile astea pentru mine şi apoi s-a oferit cineva să le strângă şi să le publice.

De ce "Femeia care a uitat sa nască"? Ţi se pare că femeile au uitat să fie feminine, au uitat să fie mame?

Ina Ilie: Povestea asta are şi ea o poveste aparte. Am scris-o într-o noapte când o prietenă, cu care nu mai vorbisem de câteva luni, tocmai năştea. Ştiam că e gravidă, dar atunci, în noaptea aia, mi-a venit să scriu povestea ei. Ea era pe vremea aceea o mama singură care îşi dorea să îşi termine treburile înainte să vină copilul, să aibă bani pentru ce va veni. M-a impresionat tare mult lupta ei.

Dar povestea mea merge dincolo de asta, la ideea de femeie modernă care negociază puţin cu biologicul şi ce iese din asta , precum se cam observă în jurul nostru, de cele mai multe ori nu e în avantajul femeii... Din ce in ce mai multe îşi amână atât de mult momentul în care să devina mame, că ajung să îl amane de tot. Nu cred că feminitatea este echivalentă cu maternitatea.

Parca Tolstoi spunea, parafrazez, că scopul suprem al femeii nu este să fie mamă. Şi sunt de acord, se poate trăi şi fără. Pentru cine chiar nu doreşte copil. Dar pentru cine îşi doreşte, aceasta punere a carierei pe primul loc poate să coste...şi uneori să fie prea târziu.

Femeia care a uitat să nască este femeia care vrea întâi casă, maşină şi bani înainte să îşi permită sa dorească un copil. Este femeia care vrea întâi să-şi „trăiasca viaţa”- si apoi să ce? sa moară având un copil?? Absurd, un copil, daca îl faci simţind că-l faci, aduce cu el mai multă viaţă decât ai avut vreodată. Dar trebuie să şi vezi asta. Nu dau lecţii, şi eu am facut copilul la 33 de ani, şi nici atunci planificat. Dar acum mă bucur că undeva, deasupra capului meu, cineva a avut minte şi în locul meu. Care cam uitasem sa nasc, recunosc...

La ce să se aştepte cititorii atunci când îţi cumpăra cartea? La aceeaşi Ina de la TV sau la o femeie care a trecut prin mai multe experienţe care au schimbat-o?

Ina Ilie: Pe Ina de la Atomic TV cu greu mi-o amintesc şi eu. Mi se pare tare de demult, într-o altă viaţă. Cu siguranţă că păstram în noi lucruri de pe drum, dar asta nu inseamnă ca suntem numai ce am fost la un moement dat în timp. Cartea e scrisă la ani de zile după Atomic, după iubiri, dezamăgiri, excursii, prietenii, petreceri, singurătăţi, frustrări, mutări, certuri şi împăcări.

"Poţi să fii celebritatea lui peşte prăjit, dacă nu ai scris din suflet, oamenii îţi vor cumpăra cartea, o vor răsfoi-o şi o vor pune la baza teancului de lângă budă"

Ultima poveste este cea despre tatal tau. Ţi-a fost greu să aşterni pe hârtie sentimentele din acele momente?

Ina Ilie: Nu a fost greu să scriu despre asta, mi-e greu să citesc ce-am scris. Tot ce în povestea aceea am simtit şi am trăit. E singura din carte cu profil de jurnal, si ma bucur că am apucat atunci să o scriu, pe moment m-a ajutat să ma calmez şi să nu explodez. Cred ca am scris-o de fapt ca să nu uit. Şi funcţionează amintirea de fiecare dată. Chiar şi la câţiva ani după ce tata nu mai e, de fiecare dată când citesc povestea, totul vine înapoi, cu durerea dar şi cu iubirea de atunci.

Crezi ca este mai uşor sa scrii despre femei din postura unei "autoare" decat a unui barbat?

Ina Ilie: Da şi nu. Depinde de femeie si depinde de barbat. Pe de o parte e mai uşor pentru că, vorba englezului „it takes one to know one”. Dar poate fi mai greu pentru că, am sa folosesc tot vorbele din popor, „mai degrabă vezi aşchia din ochiul celuilalt decat bârna din ochiul tau.”

Stiu bărbaţi care cunosc câte o femeie mai bine decât se cunoaşte ea. Şi asta pentru că e pentru ei e un domeniu de cucerit şi pentru că, de multe ori, oamenii nu caută acolo unde nu le place ce vor găsi. Aşa că bărbaţii rămân să facă uneori treburile murdare ale femeilor...  

Mai multe personalităţi publice au lansat cărţi în ultima perioadă. Crezi că este mai uşor să  vinzi o carte atunci când autorul este o persoană deja cunoscută în spaţiul public românesc?

Ina Ilie: Cu siguranţă, publicitatea nu face întotdeauna rău. Dar frumuseţea e că, până la urmă, nu contează atât de mult cât ai vândut (vorbesc despre eternitate aici, să fim înţeleşi), ci ce simţi tu că ai pus acolo. Eu cred că dacă simţi că ai scris din suflet, dintr-o nevoie sinceră, eşti mulţumit şi oamenii simt. Dacă nu, poţi să fii celebritatea lui peşte prăjit, oamenii îţi vor cumpăra cartea, o vor răsfoi-o şi o vor pune la baza teancului de lângă budă.

Eu mă simt confortabil cu cartea mea pentru că sunt egală cu ea, am pus acolo ce eram până atunci, cu bune şi cu rele. Îmi place, mi-e drag s-o frunzăresc, chiar dacă acum îmi doresc să scriu altceva.

Cum şi-a amintit Ina să nască la 33 de ani

Am tot citit despre tine că eşti o "mamă singură". Care este povestea ta, de fapt?

Ina Ilie: Am rămas gravidă în ultima săptămână a unei relaţii şi am hotărât că mai bine cresc copilul singură, dar fiind în relaţie de prietenie cu tatal lui, decât fiind împreună cu el, foarte posibil în tensiune... Unele relaţii pot fi unite de un copil, dar cred că multe nu. Dacă nu te împaci înainte de venirea copilului, ştiu eu, e ceva mai greu după şi copilul va fi cumva mereu la mijloc.

Mai ai timp de alte proiecte de cand ai devenit mamă?

Ina Ilie: Nu prea, pentru că prefer să stau cu el cât mai mult. Am avut colaborari sporadice cu câteva site-uri, lucruri de genul ăsta, dar deocamdată nimic ce implică munca în tv.

Pe când un nou film sau o melodie, o nouă carte, acum, dupa ce "femeia şi-a amintit să nască"?

Ina Ilie: Sincer, nu ştiu în ce direcţie voi merge. Voi vedea anul acesta, cât mai stau înca acasă cu fii-miu. Aş vrea să ma reîntorc la scris pâna atunci, dar e greu, încă nu mă pot relaxa, concentra cum aş avea nevoie. Cred că trebuie să mai aştept să se aşeze lucrurile. Şi aştept.

Spre ce drum ai vrea sa-l îndrepţi pe micuţul Gabriel?

Ina Ilie: Treaba lui. Eu stau cumva pe margine, cu prosopul în mână şi cu sticla de apă, încurajându-l. Uite, i-a placut mult un xilofon pe când eram în vizită la nişte prieteni, aşă ca de ziua lui îi voi lua un set de instrumente muzicale din lemn, să vedem daca îi vor plăcea. Mă simt aşa, ca la un permanent luat din moţ: eu îi pun lucruri în faţă şi aştept să văd ce va alege.

Mi-a placut tare mult metafora unei scriitoare americane, care spunea că ne naştem într-un palat cu multe uşi, toate deschise, şi murim într-o singură cameră, ghemuiţi într-un colţ. Asta aş vrea să fac pentru Gabriel să îi ţin toate uşile deschise. Şi vede el ce face apoi cu ele.

Ce autori contemporani preferi?

Ina Ilie: Greu de spus, mai ales că acum încerc să incep sa citesc autori vechi şi chiar antici. Imi plac Halldor Laxness, Robert M. Pirsig pentru un roman strălucitor numit „Zen and the art of motocycle maintanance” şi din când în când Ian McEwan. Mi-a mai plăcut teribil Daniel Keys, tot cu un singur roman, tradus şi la noi: „Flori pentru Algernon”, iar ultima carte care m-a ţinut lipită de ea este ceva ce ar fi trebuit citit în facultate, dar niciodată nu e prea târziu: ”Minunata lume nouă” a lui Huxley.  

Ce sfat i-ai da unui autor începător care vrea să scrie prima carte din viaţa lui?

Ina Ilie: Să scrie, şi după aceea să-mi zică şi mie cum a făcut.