Fetele de argint visează la aurul Mondialelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Duminică, naţionala de handbal feminin începe aventura franceză. Obiectivul actualei ediţii a Campionatului Mondial e clasarea pe podium, dar fetele îşi doresc ceea ce au pierdut acum doi ani

Duminică, naţionala de handbal feminin începe aventura franceză. Obiectivul actualei ediţii a Campionatului Mondial e clasarea pe podium, dar fetele îşi doresc ceea ce au pierdut acum doi ani în Rusia: aurul.

Cele mai titrate componente ale lotului care se bat pentru strălucirea maximă la Mondiale respectă un profil întrucâtva asemănător.

Căsătorite, facultate de sport, domiciliu temporar la Râmnicu Vâlcea, dedicate total handbalului, supunere totală disciplinei impuse de antrenor. Greu obţii detalii suplimentare despre viaţa privată. Fetele îşi doresc mult performanţa supremă, iar pentru acest deziderat au acceptat o serie de privaţiuni. Chiar dacă a fost vorba şi de viaţa de familie.

La un pas de mie

Steluţa Luca, recordmanul de selecţii în naţionala României, are, la numai 32 de ani, 206 meciuri jucate la nivel internaţional şi 11 prezenţe la campionate mondiale sau europene. Şchiopătând uşor, ne spune că mai are doar 15 goluri de înscris, pentru a depăşi pragul de 1.000. E căsătorită de nouă ani, cu preşedintele secţiei de handbal al clubului vâlcean, Nicolae Luca, unde joacă în campionatul intern, de când a revenit din Danemarca. Partenerii de viaţă ai handbalistelor nu însoţesc echipa în deplasările externe.

Nici soţul Steluţei nu face excepţie. Vor ţine legătura prin telefon, cum fac de obicei când este plecată. Steluţa are licenţă la Facultatea de Sport a Universităţii din Craiova. Chiar dacă joacă la Rm. Vâlcea, precizează cu plăcere că este de loc din Galaţi, de la Pechea. Spune că nu a avut timp pentru copii. S-a ocupat de carieră, în ţară, în Italia sau Danemarca, unde a evoluat aproape patru sezoane.

Interul Adina Meiroşu, cu un record de participări la naţională de 47 de meciuri, la numai 22 de ani, este singura necăsătorită dintre veterane. Îl are însă alături pe Ovidiu, iubitul ei, cu care ţine legătura în permanenţă prin telefon.

E studentă la Facultatea de Sport, pe care o termină în acest an. Aerul de poetă îndrăgostită îl are şi pe teren, dar şi în afară. Roşeşte şi înclină capul, fără să riposteze, când antrenorul o dojeneşte furios. "Vedetă răsuflată, umbli doar după poze", strigă Tadici la ea. Au foarte puţin timp pentru ele în cantonamente pentru muzică, plimbări, cumpărături sau discuţii cu cei de acasă. Trei sferturi din vreme îl ocupă antrenamentele şi odihna.

Una dintre cele mai constante jucătoare din naţională, extrema dreaptă Ramona Maier, în vârstă de 28 de ani, ne-a explicat că depărtarea de familie este dificilă, dar pentru profesionişti e ceva normal. "Ne-am obişnuit cu despărţiri de una şi chiar două luni", ne-a spus Ramona.

Parte a grupului adus de Tadici de la Zalău la Oltchim, Ramona se împarte între echipa de club, naţională şi familie, fugind în puţinele zile libere acasă, unde o aşteaptă părinţii şi soţul, căpitan de armată. Interul stânga Valeria Beşe-Motogna, 27 de ani, venită şi ea la Vâlcea de la Zalău, porneşte la Mondiale cu titlul de cea mai tehnică jucătoare de la Trofeul Carpaţi, care a avut loc la Cluj weekendul trecut.

Este cu atât mai optimistă, cu cât se simte sprijinită şi de familie, şi de antrenor şi de public. Pivotul constănţean Ionela Gâlcă (26 ani), pe care mai nou o cheamă Stanca, a fost aşteptată la ieşirea de la festivitatea de premiere de la Cluj de soţul Răzvan, rugbist la Dinamo.

Veterana Luminiţa Huţupan Dinu, care la vârsta de 36 de ani şi-a anunţat retragerea după acest ultim sezon, e un personaj pe care îl prinzi cu greu la o discuţie. Dacă nu a fost nominalizată de antrenorul Tadici, nu face declaraţii. Nu comentează atitudinea dură a lui Tadici în raport cu handbalistele, dar ne-a şoptit că telefonul mobil o scoate din toate aceste mici încurcături.

Astfel ţine legătura cu cei dragi şi îi mai vine inima la loc. Antrenorul Gheorghe Tadici ne-a confirmat că disciplina echipei este una dintre cerinţele sale. "Fără disciplină nu se poate face performanţă", ne-a declarat sec Tadici la finalul Trofeului Carpaţi. Chiar dacă partenerii fetelor au interdicţie de a le însoţi în cantonamente, handbalistele au totuşi şi momente de respiro. "Au voie să meargă la spectacole. Am fost împreună la teatru şi la film", s-a explicat Tadici.

România, singura naţională prezentă la toate Mondialele

În perioada 2 decembrie - 16 decembrie, în Franţa se va desfăşura a 18-ediţie a Campionatului Mondial de handbal feminin. Pentru acest eveniment, francezii au asigurat un buget de 10 milioane de euro şi se aşteaptă ca mai bine de 180.000 de spectatori să fie prezenţi în tribune pentru a vedea la treabă cele 24 de echipe angrenate în competiţie.

Pentru aceasta, cei care vor dori să vadă live jocurile trebuie să plătească între 15 şi 28 de euro, pentru meciurile preliminare, sau între 25 şi 50 de euro pentru semifinale şi finale.

Dintre naţionalele prezente în Franţa, România este singura care a participat la toate celelalte 17 ediţii. Din păcate, rezultatele la Mondiale nu au fost dintre cele mai spectaculose, "tricolorele" reuşind de numai trei ori să urce pe podium. În 1962, România a câştigat medalia de aur la singura ediţie găzduită de ţara noastră, după o finală disputată împotriva Danemarcei.

Apoi, în 1973, fetele noastre au reuşit să prindă locul doi la o ediţie organizată de Iugoslavia şi câştigată de ţara gazdă. Ultima prezenţă pe podium a avut loc în 2005, când România a pierdut finala în faţa Rusiei, care a fost şi ţară organizatoare.

În ultimii 10 ani, noi am înregistrat şi câteva rezultate ruşinoase. Locul 12 în 1997, locul 17 în 2001 şi locul 10 în 2003. "Obiectivul României: locurile 1-4. Adică, trebuie să intrăm în semifinale. De ce acest obiectiv? Deoarece campioana mondială se duce direct la Olimpiadă, în timp ce echipele de pe locurile 2,3 şi 4 organizează turnee de precalificare şi este mai uşor să te califici atunci când joci acasă. În plus, ca şi valoare, suntem lângă Rusia şi Norvegia.

Avem o echipă închegată, iar lumea a început să se teamă de noi. Sper ca la acest mondial echipa să iasă în evidenţă şi cred că surpriza noastră va fi Cristina Neagu", ne-a declarat preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Cristian Gaţu.

Primele vin de la guvern

În ceea ce priveşte premierea sportivelor, oficialul federal aşteaptă ajutor din partea guvernului. "Aici nu este ca la fotbal, ca federaţia internaţională să dea bani viitoarei campioane. De aceea mă aştept ca cei din Executiv să se fi gândit la o primă specială pentru cazul în care fetele vor reuşi să ia o medalie. La Sankt Petersburg, de exemplu, guvernul a venit cu o primă-record: 30 miliarde de lei vechi pentru locul doi. Dacă am fi învins Rusia în finală, luam dublu", a precizat Cristian Gaţu.

"Tricolorele", printre cele mai experimentate

Media de vârstă a fetelor selecţionate de Gheorghe Tadici pentru Mondialul din Franţa este de 25,13 ani. Cea mai experimentată este portăriţa Luminiţa Dinu, care în luna noiembrie a împlinit 36 de ani, în timp ce mezina este Cristina Neagu, care are 19 ani.

Prin comparaţie, media de vârstă a rusoaicelor, principale favorite la titlul mondial, este de 25,04 ani, iar ale norvengiencelor - 25,28 de ani. Dacă ne referim la extreme, vom vedea că cea mai vârstnică naţională este cea a Spaniei, care are o medie de vârstă de 27,64 de ani, în timp ce Argentina va veni cu cea mai tânără naţională, cu o medie de vârstă de 20,92 de ani.

Două dintre formaţiile considerate favorite la câştigarea trofeului, România şi Rusia, vor miza la acest turneu final pe omogenitate. Astfel, 11 din cele 16 jucătoare care vor reprezenta România la Mondial, dar şi selecţionerul provin de la campioana Oltchim Rm. Vâlcea. Singurele intruse sunt Talida Tolnai, de la HCM Zalău, Camelia Balint, de la HCM Baia Mare, Florina Bârsan, de la U Jolidon Cluj, Aurelia Brădeanu, de la Gyor şi Cristina Neagu de la Rulmentul Braşov.

Acelaşi lucru se întâmplă şi cu naţionala Rusiei, jumătate din cele 25 de sportive convocate iniţial provenind de la Zvezda Zvenigorod, formaţie antrenată chiar de selecţionerul Evgeny Trefilov. "Dacă Rusia face ca noi şi este campioană mondială, înseamnă că aceasta este o soluţie foarte bună. Jucătoarele se cunosc foarte bine, vin cu omogenitatea în sânge. Aş fi dorit să mai avem 2-3 echipe din campionat cu jucătoare de naţională şi am fi avut o competiţie internă extrem de puternică", a mai afirmat Gaţu.

Lotul României pentru Campionatul Mondial este următorul: Dinu, Tolnai, Pâslaru (portari), Balint, Maier, Ivan, Bârsan, Stanca, Nechita, Meiroşu, Bese, Brădeanu, Lecuşanu, Luca, Neagu, Vădineanu. Rezervă a fost nominalizată Roxana Gatzel.

Avem o echipă închegată, iar lumea a început să se teamă de noi
Cristian Gaţu

Mariana Târcă: "Până în semifinale avem culoar bun"

Una dintre cele mai mari foste handbaliste ale noastre, Mariana Târcă, antrenoarea Rulmentului, a acceptat să comenteze şansele naţionalei la turneul final.

- Avem şanse la aur?

- Cred că avem şanse foarte mari deoarece lotul este valoros, lucru demonstrat şi la Oltchim şi la echipa naţională.

- E o soluţie bună ca o echipă de club să formeze şi nucleul de la naţională?

- O să vedem la acest Mondial dacă este o soluţie viabilă. Pe de o parte, este bine pentru că există coeziune între jucătoare. Pe de altă parte, nu este bine pentru că apare uzura. Oltchimul se bate pentru campionat, dar şi pentru Liga Campionilor, iar jucătoarele ar putea să fie suprasoliciatate.

- Cei mai puternici adversari?

- Nu ştiu ce să spun. Cert este că până în semifinale avem un culoar foarte bun. Până acolo nu ar trebui să avem probleme.

- Credeţi că este justifică decizia antrenorului Tadici de a renunţa la Simona Gogârlă?

- Îmi doresc ca ea să depăşească acest moment. Nu îl înţeleg. Tadici s-a văitat că nu am băgat-o în formă, dar în ultima etapă de campionat, Simona a marcat 14 goluri. Am văzut în lot jucătoare mult mai ieşite din formă. Dar e decizia lui Tadici, şi el răspunde pentru rezultate.

A treia favorită

Casele de pariuri din lumea întreagă consideră că România are a treia şansă la câştigarea medaliei de aur la CM. Elevele lui Gheorghe Tadici au primit o cotă de 6.50, înaintea lor găsindu-se rusoaicele, care au o cotă de 2.25, şi norvengiencele, care au primit o cotă de 3.10.

Franţa, gazda competiţiei, are a şasea şansă la câştigarea trofeului, având o cotă de 15.00. Mai mult, România este considerată marea favorită la câştigarea grupei D, primind o cotă de 1.10, ea fiind urmată de Polonia, cu o cotă de 6.50, China, cu o cotă de 21.00 şi Tunisia, cu o cotă de 501.

"Pitica atomică" vede campionatul la televizor

Extrema stângă Valentina Ardean Elisei (a doua din dreapta) este, poate, cea mai importantă handbalistă din lotul României care va lipsi de la Campionatul Mondial. La un antrenament desfăşurat înaintea Trofeului Carpaţi, accidentarea de la piciorul stâng a recidivat, astfel că "pitica atomică" nu-şi va putea apăra, în Franţa, titlul de cea mai bună extremă stângă din lume, câştigat în 2005.

"Îmi pare extrem de rău că nu pot să fiu alături de fete. Mă doare piciorul şi nu pot să joc. Acum sunt la Deva, într-un program de refacere, dar o să le ţin pumnii fetelor şi o să urmăresc toate meciurile la televizor", ne-a spus Valentina.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite