Cartea care a înfuriat Camorra

„Gomorrah“, cartea scrisă de jurnalistul italian Roberto Saviano, este o radiografie exactă a clanurilor mafiote din Napoli. Furioşi din cauza dezvăluirilor făcute de Saviano, capii clanului Casalesi au ordonat uciderea autorului până la Crăciun, potrivit unui informator al poliţiei.

Într-o industrie a filmului care a dat capodopere inspirate din viaţa adevărată a mafioţilor, ce a putut scrie Saviano astfel încât să atragă asupra sa furia temutului clan? Cartea dezvăluie detalii din acţiunile organizaţiei mafiote Camorra, în special ale clanului din Casal di Principe, în suburbiile oraşului Napoli, unde a crescut Saviano. Tatăl său, doctor, a fost bătut cu bestialitate şi nevoit să se ascundă luni de zile pentru că a îndrăznit să trateze un om rănit de un mafiot la ordinul capilor Camorrei.

Saviano a văzut primul om ucis în stradă pe când avea 13 ani. A studiat filosofia la Universitatea din Napoli, dar a ales meseria de jurnalist ca să poată scrie despre “caracatiţă”. Şi totuşi, respectând deontologia meseriei sale, el nu a ieşit în evidenţă mai mult decât ceilalţi colegi care scriau despre acţiunile Mafiei.

În carte, însă, Saviano a dau frâu liber sentimentelor, dezvăluind adevărata faţă a Mafiei, crudă şi fără urmă de umanitate, ceea ce a captat imediat atenţia. Cartea s-a vândut în aproape două milioane de exemplare şi  a fost tradusă în 32 de limbi. Napolitanii, care se resemnaseră în faţa tentaculelor caracatiţei, s-au trezit parcă dintr-un coşmar şi l-au susţinut pe Saviano cu simpatie.

Contraatacul Camorrei

Chiar mafioţi angajaţi ai clanului au dovedit simpatie pentru tânărul jurnalist şi l-au mai aprovizionat cu noi informaţii. Dar clanul s-a simţit mai ameninţat decât de carabinieri. De la începutul anului, Camorra lansase o serie de asasinate ca să ştie cine e “naşul”, culminând cu uciderea a şase imigranţi africani. Autorităţile au reacţionat, desfăşurând o mică armată în Casal di Principe.

Insă 400 de poliţişti de elită şi 500 de soldaţi n-au reuşit să oprească asasinatele, în ciuda arestării executanţilor suspectaţi. Au fost înfiinţate o mulţime de puncte de control, aproape toată populaţia din suburbii trecând prin sita verificărilor.

A urmat un val de arestări şi de anchete, cele mai multe nefinalizate, dar jurnaliştii au rămas ţinta predilectă a răzbunării clanului, din cauză că aceştia reuşiseră să aibă informatori chiar dintre membrii familiei. Ziarista Rosaria Capacchione, care “cartografiase” afacerile stufoase ale clanului, se află acum sub protecţia carabinierilor, după ce apartamentul ei a fost devastat, ca un prim semn că e în colimatorul mafiei.

Ameninţări cu moartea

De când a scris cartea, Saviano a primit numeroase ameninţări din partea clanului Casalesi. Ecranizarea romanului a câştigat Marele Premiu la Festivalul de film de la Cannes şi reprezintă Italia la secţiunea film străin a premiilor Oscar. Saviano, însă, nu poate gusta din plăcerile succesului său.

“La naiba! Vreau viaţa mea înapoi. Vreau casa mea. Vreau să mă îndrăgostesc. Vreau să pot bea o bere în public, să intru într-o bibliotecă, să mă plimb, să mă bucur de soare, de ploaie… Vreau să o văd pe mama fără să mă tem pentru ea sau să-i citesc teama în privire. Am doar 28 de ani, ce mama dracului!”. În “războiul” declanşat de Saviano, la început i s-a dat un singur bodyguard, apoi doi, trei, patru…şapte, apoi vestă antiglonţ, apoi două maşini blindate.

“În curând o să am gardă ca preşedinţii în teatrul de operaţiuni armate!”, spune, cu regret, Saviano. N-a vrut altceva decât să zugrăvească o frescă a vieţii trăite sub imperiul fricii şi fărădelegii impuse de un clan mafiot, oameni ca toţi oamenii, care n-ar trebui să aibă drept de viaţă şi de moarte asupra altor oameni. Şi a reuşit să scrie un roman foarte viu, foarte real. Acum, plăteşte preţul talentului său.

Şapte carabinieri din trupele speciale îi ţin loc de familie şi prieteni, mereu pe drumuri, fără să ştie unde pune capul pe pernă. Zilnic călătoreşte câte 200 de kilometri, iar viaţa sa a devenit asemănătoare cu cea a personajului principal, în viaţa reală Francesco Schiavone, alias Sandokan, şeful clanului Casalesi.

Acum, Schiavone nu mai este pe drumuri, înconjurat de garda personală, ci după gratii. În timp ce mafiotul se distrează la închisoare, Saviano a devenit o persoană insuportabilă, după cum recunoaşte singur.

“Sunt suspicios tot timpul, urâcios, iraţional, paranoic şi cu tendinţe clare de mania persecuţiei. Ce să fac? Să car un psihiatru după mine, ca Naşul din filmul lui Harold Ramis? Uite, că nici acum nu-mi vin în cap personaje obişnuite!” . Cel puţin, încă mai are simţul umorului...

Reinstaurarea Omertei

În prezent, spunea Saviano într-un interviu dat pe fugă, tinerii camorişti îl iubesc  încă pe clasicul Scarface, dar îşi aleg modelele din “Matrix“ şi „Pulp Fiction“. Immolata Capone, una dintre cele mai puternice femei din Mafia, se îmbracă în galben, ca Uma Thurman în “Kill Bill”.

“Eu i-am arătat aşa cum sunt, fără aureola pe care le-o dau marii actori sau eroii de film pe care şi-i aleg ei drept modele”, spune Saviano. “Camorra, care are mândria de a sta la originea tuturor organizaţiilor mafiote, a otrăvit frumuseţea inconparabilă a ţinutului napolitan. Nu poţi să nu iubeşti acest loc şi nu poţi să nu-l urăşti. În ultimele patru decade, Camorra a ucis 4.000 de oameni, mai mult decât oricare sindicat al crimei!”.

Spectrul morţii parcă pluteşte deasupra ţinutului. Poate şi din cauza asta, napolitanii nu se pot despărţi de cărţi de tarot, păpuşele, formule vrăjitoreşti, magia numerelor, cu care încearcă să ghicească viitorul. În umbra Vezuviului, oraşul are un cult apocaliptic şi o resemnare în faţa morţii greu de înfrânt. De multe ori, pe zidurile cimitirelor apar tot felul de mesaje. Nimeni nu vrea să creadă că ar putea fi vorba de oameni în carne şi oase, preferând să considere că e vorba de spirite. 

Saviano a luat decizia să scrie cartea după ce o adolescentă de 14 ani, Annalisa Durante, a fost ucisă într-un schimb de focuri între două facţiuni ale Camorrei. La funeralii, viitorul i s-a relevat lui Saviano privind la colegele Annalisei, îmbrăcate în negru.

Unele fete aveau să crească şi să se mărite cu mafioţi, aveau să nască viitori mafioţi, altele aveau să nască viitori poliţişti, alte fetiţe aveau să devină mirese… Lanţul nu avea să se rupă! Întotdeauna un telefon mobil, băgat într-un sicriu – ca în cazul Annalisei – va suna fără să răspundă nimeni! “Atunci mi-am dat seama că nivelul de înţelegere şi de resemnare nu poate trece peste uciderea unor copii a căror singură vină este că s-au născut în Napoli. Trebuie făcut ceva!”. 

Mafioţii din distribuţie

În filmul “Gomorrah”, regizat de Matteo Garrone, au fost distribuiţi, pentru a păstra realismul din romanul lui Saviano, tineri autentici din suburbiile oraşului Napoli. De la lansarea filmului, trei dintre ei au şi fost arestaţi pentru legături cu Mafia.

Giovanni Venosa, cel care a jucat rolul unui cap mafiot în film, a fost arestat în iulie pentru bănuiala că ar fi un cap mafiot şi în realitate. Bernardino Terracciano, 53 de ani, care a jucat rolul Unchiului Bernardino, a fost arestat în octombrie pentru suspiciune de extorcare de bani sub formă de taxă de protecţie.

Al treilea “actor” cu probleme fusese ridicat de regizorul Garrone chiar de pe străzi, pentru că avea fizionomia potrivită unuia însărcinat cu lichidarea persoanelor indezirabile. Nu avea cine ştie ce rol. Dădea buzna într-o cafenea şi deschidea focul cu un automat. În viaţa reală, acesta pare cel mai nevinovat, fiind anchetat  “doar” pentru trafic de droguri.

Matteo Garrone a vrut să abordeze naraţiunea din perspectiva unui documentar de război, cu oameni autentici, fără să se simtă “mâna regizorului”.  “Este o experienţă unică pentru toată lumea”, declara Garrone.

Unul dintre protagonişti, în viaţa reală vânzător de fructe, mafiot aspirant în film, a ieşit pentru prima dată din Napoli, direct la Cannes. Toţi marii actori prezenţi la festival au recunoscut că nicio artă nu poate imita pe deplin un “original”. Latura autenticităţii le-a plăcut cel mai mult napolitanilor.

Mai ales că Garrone a optat să se vorbească în film dialectul napolitan, fiind nevoit să subtitreze pentru italienii de “rând”. Oamenii de pe stradă se duceau la Garrone şi îl abordau direct, spunându-i ce nu e bine în scena la care lucra. Garrone a ţinut cont de toate sfaturile.

Tocmai autenticitatea a supărat, însă, clanul Casalesi. Prima dată, când Al Pacino a jucat un rol de naş din clan în “Scarface”, în 1983, au fost mândri de interpretare. Walter Schiavone, unul din capii mafiei de atunci, şi-a construit o vilă după modelul celei în care eroul interpretat de Al Pacino era ucis de rivali. Şi această vilă, acum goală, apare în filmul lui Garrone.

Un oraş sub asediu

Şi totuşi, cum a permis Camorra ca filmul să fie realizat chiar în fieful ei, în Casal di Principe? De fapt, nu avut de ales - toţi locuitorii au fost actori, regizori şi scenografi. Inclusiv membri ai clanului. Camorra nu-i putea ucide pe toţi, dar pe Saviano nu-l iartă! Acum, Casal di Principe e invadat de reporteri care vor să ia interviuri tuturor.

Oamenii vorbesc cu plăcere despre film. Despre realitate, însă, o fac doar pe şoptite. Dacă au chef. Altminteri, nepoftiţii au parte de o privire scurtă şi de un cuvânt şuierat: “Dispari!” Maşinile cu geamuri fumurii continuă să se plimbe încet prin faţa cafenelelor, hotelurilor şi teraselor. Sunt membrii Camorrei şi vor să vadă cine se dă în stambă. Cartea a fost scrisă, filmul a fost turnat şi basta! Omerta trebuie reinstaurată...